Acolo nu ajung jurnaliștii, grupurile de vizitatori-inspectori, locali sau din străinătate, acolo nu ajung comisiile de conciliere. Au fost date uitării sate întregi? Știrile ne vin doar cu refugiații. Știri groaznice de dincolo de front...
Anișoara (dar toate numele le-am schimbat, la rugămintea interlocutorilor - o șubredă garanție pentru securitate) - Anișoara, deci, care la cinci ani ai săi știe că «țeava asta împușcă automat», despre aruncătoarea de grenade, instalată de gardiști la colțul casei părinților ei din Corjova, se trezește într-o dimineață, copilărește fericită, cu cuvintele: «Gata, azi noapte n-au mai împușcat!». Micuța, nu realizase că se află deja la Chișinău, în familia unor rude... Îi învață pe verișorii de la capitală jocuri de război: «Tu ești cazac, tra-ta-ta! - te-am ucis!».
Maria P., pornită cu copiii spre Chișinău, fu oprită pe malul Nistrului. Ce să facă acum: să-și salveze copiii, mai departe de acest pămînt blestemat, sau să se întoarcă acasă? A ajuns-o vestea pe pod - a fost omorît tatăl ei...
«Vînată» și ea de gardiști, n-a putut să-și înmormînteze părintele nici Nina S.. Pe timp de pace a fost învățătoare, iar pe acești oameni smirnoviștii nu-i suferă și nu-i iartă.
Călăii umblă prin sat cu listele și fotografiile învățătorilor, ale acelor ce s-au manifestat, într-un fel sau altul, ca români, pentru simplul fapt că sînt români! Fotografiile le au din dosarele de la secțiile cadre la serviciu, birourile de pașapoarte etc. - și ridică oamenii nevinovați, la orice oră, îi găsesc prin șoproane ori beciuri unde stau ascunși.
Pe Nicolae M. l-au «arestat» la o procesiune funerară, în drum spre cimitir; n-a mai ajuns să-și îngroape ruda asasinată de cazaci. Despre soarta lui nu se știe nimic...
Numai săptămîna trecută, Corjova a înmormîntat șase săteni, alții cîțiva sînt dispăruți.
Dintre cei dispăruți, sînt găsiți, peste cîteva zile, cadavre pîngărite, cu părul ars, fără dinți și unghii, cu oasele frînte...
Calvarul, zi de zi, este insuportabil. Oamenii vor să se refugieze, dar nici asta n-o pot face. Haitele de gardiști înarmați îi opresc cu amenințarea: «pe bărbați îi luăm, iar femeile - cîte o piatră la gît și - în Nistru». Arareori îi lasă în pace, dar cu o altă amenințare: «În casele voastre vor trăi cazacii, pe voi oricum vă vom fugări».
Și torentul de propagandă goebelsiană, zilnic, totul prezentat pe dos: poliția și frontiștii voluntari omoară lumea, dau foc la case, minează drumurile, cărările, livezile... Cum că Elena D. singură și-a aruncat în aer casa cu tot cu soț, ca să rămînă Sănduța, înfiată recent, orfană - încă o dată...
Trei corjoveni care-mi povestesc toate aceste fapte (sînt abia sosiți de «dincolo», dacă s-ar fi reținut acasă încă un sfert de oră, nu mai ajungeau la Chișinău, «inchiziția» smirnovistă tocmai era pornită după ei), repetă rugămintea să nu public detalii din povestirile lor, nume, date concrete, nici despre cei morți - după cele spuse ar putea fi recunoscut purtătorul informației și persecutat, dacă nu el, apoi apropiații lui.
«Aici nu putem rămîne la infinit, ni-i și rușine să stăm pe capul cuiva, să trăim din ajutoare. Unde să pleci, cine te așteaptă? Primăvara trece, pămîntul rămîne nelucrat, gospodăriile pustiite, din ce vom trăi la anul?
Cazacii ne zic: «Voina vsio spișet», dar noi am agonisit puținul ce-l avem o viață, trebuie să și lăsăm ceva copiilor!
Și de aici ne zic: «Duceți-vă acasă.» Dar cum, la moarte sigură?
Am cerut să rămînem ca voluntari la Coșnița - nu ne-au permis. Să ne dea arme - nu ne-au dat, cică n-au... Ni se spune că s-a ajuns la acordul de încetare a focului. Însă, nu se împușcă (s-a potolit puțin, parcă) pe linia întîi, iar noi sîntem dincolo de ea. Gardiștii și cazacii s-au mutat în sate, cum e Corjova. Teroarea și adevăratul război s-a abătut asupra sătenilor civili, dezarmați.
După Decretul prezidențial, atîtea comisii de conciliere, credeam că într-o săptămînă se face ordine, dar... Acum, armele capturate de la cazaci se depozitează, la îndemîna separatiștilor, să le poată lua iarăși, cînd le va abate.
Lumea vorbește, acolo, la noi, că dacă Moldova nu poate stăpîni Transnistria, să o dea Ucrainei. Să renunțe la ea, dacă n-o pot elibera de păgîni, poate că așa se va instaura pacea. Ultimele două luni e mai grav, dar trăim în calvarul acesta deja doi ani și jumătate!
Înțelegem, Moldova n-a fost gata să reziste unei asemenea presiuni, dușmanii sînt mulți și răi; dar de ce am intrat în O.N.U., C.S.C.E., de ce tot singuri rămînem?»
Osteniți, corjovenii pleacă. La despărțire ne mulțumim reciproc, mimînd un soi de optimism.
N-am avut cu ce să-i ajut, decît ascultîndu-i.
Sursă: Glasul, Nr. 16 (88), 17 aprilie 1992, pagina 1, coloanele —.
