După destrămarea URSS și constituirea Comunității Statelor Independente (CSI), mulți oameni politici și comentatori din Occident au crezut că epoca imperialismului, ingerințelor sau dictatului în relațiile cu alte state au apus pentru totdeauna. Noile state «independente» priveau cu optimism spre viitor. Totuși, unii comentatori, specializați în problemele cu ex-URSS, așa numiții sovietologi, se întrebau dacă CSI nu va reprezenta o nouă formă a fostei URSS, dominată de Federația Rusă.
Vom arunca o scurtă privire asupra comentariilor presei vestice din ultimele 6 luni.
Publicația lunară «Le Monde Diplomatique» (jan. 1992), în articolul semnat de A. Kapeliouk și intitulat sugestiv «L'enigme russe» anticipează că CSI va fi dominată de Rusia, care «fiind cea mai puternică, va tinde, de acum înainte, să preia comanda».
În ziarul «Liberation» (7/II/92), specialistul în probleme ex-sovietice, B. Cohen, își intitulează articolul, «Naționaliștii (ruși) creditează ideea «Marii Rusii», iar din subtitlu desprindem, «... Republicile denunță imperialismul rus».
Pe măsura scurgerii timpului, în mass media vestică, apărea tot mai mult convingerea că Federația Rusă tinde să continue politica imperialistă a vechilor Ruși (țaristă și comunistă). Comentatorul politic P. A. Kriegel («Le Figaro», 15/IV/1992) pornind de la titlul «Rusia și imperialismul rus», se întreabă: «CSI nu este decît un instrument în mîinile lui Eltsin, pentru a restaura, sub o formă modernă, vechiul imperiu rus sau Uniunea Sovietică»? În aceiași ordine de idei, ziarul «Le Monde» (26/V/1992) în articolul «Rusia, tentația metodelor imperialiste», se poate citi: «Ucrainenii, Azerii și Moldovenii arată cu un deget acuzator spre Moscova, unde printre picla declarațiilor contradictorii sau ambigui se vede, — mai curînd decît ne-am fi imaginat, — spectrul vechii politici, aceea de intimidare pentru a nu spune șantaj». Tot în acest articol se desvăluie amestecul armatei a 14-a a Rusiei, în conflictul din Moldova Transnistreană, prin punerea la dispoziția rebelilor rusofoni, de materiale și soldați.
Dacă presa occidentală scotea tot mai frecvent la iveală politica imperialistă a noii Rusii, în schimb cercurile oficiale continuau politica de expectativă. Profitînd de această tăcere, cercurile suspuse rusești, au început să exprime fățiș vechile practici imperialiste. Astfel, în ziarul «Le Monde» (7-8/VI/1992), Andrei Kozyrev, ministrul afacerilor externe al Rusiei, acordă un interviu acestui ziar, interviu pe care jurnalistul francez, J. Krauze, îl întitulează, «Rusia nu exclude rectificarea frontierelor». Acest titlu rezultă, în mod implicit, din răspunsurile date referitor la Moldova Transnistreană. Ne vom opri asupra expunerii făcute de A. Kozyrev, dar nu vom putea să nu remarcăm asemănarea frapantă a argumentelor și modului de gîndire cu a antecesorilor săi, din întreaga perioadă istorică, de cînd pămîntul românesc este supus tendințelor acaparatoare imperialiste rusești.
Urmărind cronologic mersul evenimentelor vom constata că escaladarea amenințărilor verbale, merge mînă la mînă, cu escaladarea provocărilor militare din Moldova Transnistreană și Tighina. Acest aspect este sesizat și de mass media occidentală. În articolul «Rusia ridică tonul» («Le Figaro», 22/VI/1992), se pun alături declarațiile contradi[c]torii ale lui Eltsin, făcute la intervale s[c]urte de timp. În prima el spune: «Nu vom permite ca Rusia să fie antrenată într-un război» (referirea se face la Moldova). În cea de a doua, jurnalistul francez, [r]emarcă atît conținutul total schimbat cît și tonul amenințător: «... noi nu putem [r]ămîne indiferenți, mai ales dacă acestea s[e] petrec la frontierele noastre». Ziaristului francez nu-i scapă afirmația lui Eltsin, [c]are desconsideră noua geografie. El o co[m]entează.
Momentul cul[m]inat al desvăluirii tendințelor imperiali[s]te rusești l-a constituit schimbarea cu 180 de grade a atitudinii lui Eltsin, în interva[l]ul scurs din momentul plecării de pe pămî[n]tul Americii și cel al sosirii la Moscova. Bineînțeles că acest «volte-face», cum [n]umesc francezii asemenea atitudini, a fo[s]t reținut de observatorii politici. În ziarul «L[e] Monde» (23/VI/1992), se putea citi: «Cer[n]eala acordurilor de la Washington asupra reducerii arsenalelor militare nu s-a usca[t], cînd Eltsin regăsește un ton războinic [ș]i bate cu pumnul în masă pentru a aver[t]iza pe «vecinii» săi, că Rusia este încă c[a]pabilă de a se face respectată... Rusia nu poate rămîne indiferentă atîta t[i]mp cît războiul se desfășoară «la fron[t]ierele sale». Și acest jurnalist comentea[ză] considerațiile geografice ale lui E[lt]sin. Referindu-se la «schimbarea la fa[ță]», comentatorul scrie: «Revenit la el acas[ă], Eltsin s-a grăbit să lepede smokingul [d]iplomatic împrumutat pentru misiunea s[a] în Statele Unite și Canada și de a relu[a] tonul său de patron».
În ziarul «Libera[ti]on» (23/VI/1992) vom găsi un alt punct d[e] vedere, într-un amplu articol, intitulat: «La Moldova prete a faire la guerre a la Russie». Comentatorul M. Lufkens opinează c[ă] Moscova dorește, ca pedepsind Moldova, să dea exemplu și pentru celelalte [s]tate «independente», neascultătoare. Cităm: «Conducerea rusească crede că a găsit u[n] adversar pe măsura sa, pentru a demon[st]ra forța sa («montrer son muscle») restul[ui] ex-URSS. Moldova nu are nici forța U[c]rainei, nici susținerea Occidentului, așa [c]um au avut Țările Baltice».
Oricum am judec[a] aceste comentarii ale presei occidentale, [t]oate conduc la ideea resuscitării imperia[li]smului rusesc. Argumentul Moscovei c[ă] va interveni militar pentru a proteja mi[n]oritatea rusă nu poate să nu amintească, [t]uturor, aceiași metodă (copiată ca la indi[go]) a lui Hitler, care pretextînd protecția [m]inorității germane din Cehoslovacia, Polon[ia] și alte regiuni ale Europei, a interveni[t] cu forțele armate.
De ce guvernul [d]e la Moscova nu ia exemplul țărilor occi[d]entale, care renunțînd la colonii (căci colo[nii], nedeclarate, au fost și fostele republici [s]ovietice) au adoptat o politică de respec[t] a independenței și suveranității, retrăgîn[d]u-și armatele. Deși în fostele colonii numa[i] o parte din populația venită s-a reîntors în metropolă, fostele state protectoare ni[ci]odată nu au pretins crearea de regiuni a[u]tonome, nemai vorbind că nici cînd nu și-a[u] îngăduit să amenințe cu forțele armate, [pro]tejarea compatrioților rămași acolo.
Puterile occidenta[le] și-au făcut prin acest mod de comportar[e], din vechile colonii, țări prietene. Feder[a]ția Rusă prin politica pe care o duce își va crea țări vecine, dușmane, cu toate [i]mplicațiile în politica europeană și mondi[a]lă.
Sursă: Țara, Nr. 27 (97), 30 iunie 1992, pagina 5, coloanele —.
