E mare, e peste măsură de mare impertinența imperială. Ați observat, dragi cititori, cum telecompania «Ostankino» a ajuns în cotcodăceala sa demagogică pînă acolo că ne-a declarat pe moldoveni ocupanți la noi acasă. Iată așa: moldovenii se ambiționează să ocupe Tighina, de parcă acest oraș n-a fost de veacuri al lor.
Și uite că în susținerea smirnoviștilor e pusă armata a 14-a, și uite că ea bate din tancuri în «ocupanții» moldoveni. Ce baie de sînge, cît e de lacom balaurul!
«Ați îndrăznit să vă autoocupați — na, na! Așa vă trebuie!».
Adică fiecare țăran întors de la muncile cîmpului acasă e ocupant al ogrăzii sale; sîntem ocupanți ai cimitireior noastre, unde își dorm somnul de veci strămoșii, sîntem ocupanți ai doinei, care și ea, se vede, nu ne mai aparține. Scopul scuză mijloacele, dacă rușii au interese geopolitice pe aici, pe la noi, ei se pot declara de cînd lumea stăpîni, ei sînt doar mari și tari, ei îndrăznesc s-o facă pe găzdașii...
Și ce dacă e antiuman pasul, și ce dacă se înroșește obrazul istoriei și al adevărului: interesele imperiale sînt mai presus de toate. Toate lepădăturile de mercenari și separatiști, cu drapelul rusesc pe turela tancului, nu se consideră ocupanți ai Tighinei, ci, din contra, se consideră eliberatori, mesia, care au venit să aducă simbolurile ciocanului și ale secerei, să împrăștie tămîia raiului socialist.
Ne-am înfruptat, am trăit în acest rai socialist. De la 1812 încoace am tot avut timp să cunoaștem năravul și bonomia «fratelui mai mare». De aproape doi ani îl tot vedem împușcînd în noi, în copiii și părinții noștri. Labele lui sînt pătate de sînge. Ajunge?
In numele Adevărului, al dreptului istoric, în numele celor care au căzut în Transnistria, la Tighina pe cîmpul de luptă cu fiara imperială trebuie să ne unim umăr lîngă umăr, inimă lîngă inimă, pentru a da ripostă poftelor criminale ale veneticilor.
Să ținem la demnitatea de neam și de oameni! Să știm, să avem claritatea că pe umerii noștri apasă răspunderea față de destinele de azi și de mîine ale Republicii Moldova!
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 87 (17957), 24 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
