În scopul reprimării activității economico-financiare ilicite, desfășurate de persoanele juridice și fizice — agenți ai antreprenoriatului, interzicerii businessului ilegal și bursei negre, măririi responsabilității pentru respectarea legislației în vigoare, decretez:
1. Garda financiară a Republicii Moldova se autorizează, pînă la adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a legilor respective, să sancționeze persoanele juridice și fizice — agenți ai antreprenoriatului precum urmează:
pentru desfășurarea activității economice în alte locuri decît cele autorizate de organele administrative se aplică amendă în mărime pînă la 10 salarii minime;
pentru păstrarea, transportarea și comercializarea bunurilor materiale, a căror proveniență legală nu poate fi dovedită, se sechestrează mărfurile și se aplică sancțiuni economice în mărimea valorii lor;
pentru neînregistrarea, în ordinea stabilită, a bunurilor materiale în registrele evidenței contabile, dosirea lor de la impozitare și plata taxelor se percepe 50 la sută din valoarea acestor bunuri;
pentru practicarea fără licență a genurilor de activitate ce necesită autorizație se încasează suma obținută de la această activitate, precum și valoarea bunurilor necomercializate.
2. Sancțiunile financiare, prevăzute de prezentul Decret se aplică de șeful Gărzii Financiare a Republicii Moldova, locțiitorii lui, și conducătorii subdiviziunilor interioare în baza proceselor verbale (actelor) întocmite de personalul Gărzii Financiare și se percep de pe conturile agenților antreprenoriatului pe cale extrajudiciară.
3. Guvernul Republicii Moldova:
în termen de o lună să elaboreze și să aprobe regulile de comercializare a mărfurilor de către persoanele juridice și fizice — agenți ai antreprenoriatului;
în comun cu Procuratura Republicii Moldova, Judecătoria Supremă a Republicii Moldova și Arbitrajul de Stat al Republicii Moldova în termen de trei luni să prezinte propuneri cu privire la introducerea modificărilor în actele legislative ale Republicii Moldova, ce ar prevedea aplicarea sancțiunilor, răspunderea administrativă și penală pentru activitate economico-financiară ilicită desfășurată de persoanele juridice și fizice — agenți ai antreprenoriatului.
Prezentul Decret intră în vigoare din momentul semnării lui.
Or. Chișinău, 18 iulie 1992.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 106 (17976), 29 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
