Forțele de menținere a păcii joacă un rol important în zilele noastre. Forțele O.N.U. deja s-au staționat în mai multe regiuni ale lumii. Blocul NATO își va constitui foarte curînd forțele sale menite și ele să aplaneze conflictele. În acest context, să fie oare surprinzător faptul că și Comunitatea Statelor Independente tinde să-și formeze asemenea forțe?
Nu prea. Este înțeles și totodată nu înseamnă că este o bună idee. Acordul semnat la Moscova de către șefii de state ale C.S.I. trebuie privit ca un fapt îngrijorător. După semnarea acordului între șase republici privind securitatea colectivă, la 15 mai în Uzbekistan, recentul acord de la Moscova are intenții mult mai mari. Șefii acestor șase republici au convenit asupra elaborării unui mecanism de realizare a acestui acord, dînd dispoziții miniștrilor săi de relații externe și de apărare să încheie un acord timp de 10 zile. Moldova, unde separatiștii ruși luptă pentru un stat autonom, ar putea deveni prima republică care va primi această forță numărînd între 2-10 mii soldați.
Obiectivul atins pe această cale va fi legitimizarea prezenței trupelor rusești în Moldova și asta n-o dorește nimeni, orice, numai nu asta. Acum Armata a 14-a a Rusiei luptă împotriva trupelor moldovenești afirmînd că, chipurile, protejează minoritatea rusă. Asta va spori temerile în Țările Baltice și în alte părți, deoarece va stabili un model de intervenție militară în lanț. Trupele C.S.I. sînt în primul rînd trupele armatei roșii, și există posibilitatea ca minoritățile rusești să aibă nevoie de «protecție» în toate regiunile fostei URSS.
Președintele Rusiei Boris Elțin a promis să scoată trupele Rusiei din fostele republici sovietice, însă foarte puțin s-a făcut în acest sens. Sute de mii de unități ale armatei roșii rămîn în continuare staționate în toate fostele 15 republici, iar ministrul apărării al Rusiei, generalul Pavel Gracev a anunțat că forțele de ocupație ale Rusiei nu pot fi retrase imediat din Letonia, Lituania și Estonia. Domnul Elțin aduce scuze pentru neputința de a retrage trupele sale și sugerează Țărilor Baltice să contribuie financiar la acest proces, ceea ce este neconvenabil, avînd în vedere problemele lor economice. Generalul Gracev a afirmat că el nu numai că va «proteja onoarea și demnitatea» rușilor etnici, dar și că Rusia «are dreptul să intervină în orice stat vecin cînd va crede că este un pericol de amestec străin». Se poate presupune deci, că Rusia va considera că este în drept oricînd să plaseze trupele sale la hotarele fostei Uniuni Sovietice, adică să treacă peste teritoriile actualelor țări independente cu sau fără permisiunea lor, dacă o țară străină va încerca să concentreze forța la hotarele mărginite cu aceste state. Colonelul-general Ilia Kalinicenko, șeful trupelor de grăniceri ale C.S.I. a spus că «hotarul Poloniei cu Lituania este hotarul nostru și soldații noștri în Lituania sînt puși acolo să apere interesele Rusiei». Poate dînsul a uitat că Lituania este stat indepedent. A trecut mai puțin de un an și jumătate de cînd Mihail Gorbaciov a trimis armata lui să înăbușe mișcarea de eliberare națională de acolo.
Ministrul relațiilor externe al Rusiei Andrei Kozirev a avertizat că apariția unui asemenea fenomen este similar cu cel al Germaniei naziste, cînd nemții au încercat să «protejeze» minoritatea lor în Sudetenland în 1938. Domnul Elțin trebuie să dea ascultare acestui avertisment. El rămîne cea mai bună speranță pentru succesul reformelor în fostul imperiu sovietic. Pentru ca aceste reforme să se încununeze de succes, el va trebui să limiteze puterea militarilor. Și oare Elțin, făcînd compromisuri ultra-comuniștilor, protejează reformele? Acum n-o poate spune nimeni, dar ecoul evenimentelor din august 1991 se mai face simțit și acum la Moscova.
Ceea ce rămîne important, e că Statele Unite să pună în vedere Rusiei să respecte de facto independența fostelor republici unionale și să dea curs promisiunilor sale de retragere a trupelor militare din aceste teritorii. Într-adevăr, menținerea păcii este necesară atît între Armenia și Azerbaigean, cît și în alte părți, dar acest lucru trebuie lăsat pe seama unor alte state care nu au interese în aceste zone. Cea mai rezonabilă soluție este ca acest lucru să-i revină comunității internaționale.
(Editorial publicat în ziarul american «The Washington Times», 9 iulie 1992)
Sursă: Țara, Nr. 30 (100), 21 iulie 1992, pagina 3, coloanele —.
