PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 4 iulie 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. 92 (17962) · Pagina 2 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Vizită a congresmanilor americani”

Ce vrei să faci?

Vizită a congresmanilor americani

De Moldova-pres
Textul articolului

În Republica Moldova s-a aflat, într-o vizită de o zi, o delegație a congresmanilor americani care reprezintă Comisia pentru Securitate și Cooperare în Europa a legislativului american. Scopul vizitei a fost de a avea întrevederi cu con[duc]ătorii republicii și de a se documenta asupra conflictului din raioanele estice ale Moldovei. După cum i-a declarat corespondentului Moldova-pres, dl David Evance, șeful delegației, consilierul superior al Comisiei, materialul colectat pe teren va fi utilizat pentru informarea membrilor Congresului S.U.A. și a participanților la reuniunea șefilor de state — membre ale C.S.C.E., care va avea loc luna aceasta la Helsinki.

În cadrul vizitei, membrii acestei Comisii, cunoscute în America și în întreaga lume cu denumirea de Comisia Helsinki a Congresului S.U.A., s-au întîlnit cu președintele Republicii Moldova, dl. Mircea Snegur, cu vicepreședintele Parlamentului, dl Victor Pușcașu, cu membri ai unor comisii parlamentare. Oaspeții americani au stat de vorbă, de asemenea, în Comitetul pentru problemele refugiaților cu locuitorii rămași fără acoperiș, veniți din stînga Nistrului.

În urma acestor discuții, au declarat membrii delegației, ei au căpătat o imagine destul de netă asupra esenței conflictului transnistrean, care a depășit stereotipurile despre acest conflict, existente pînă acum și servite opiniei publice internaționale de către mass-media rusă. Ei s-au convins și de faptul că acest conflict nu are caracter interetnic sau teritorial, similar, de exemplu, celui din Karabah, ci e provocat de forțele conservatoare proimperiale.

Membrii Comisiei Helsinki au constatat și realitatea că pentru mijloacele de informare în masă ale Republicii Moldova este foarte dificil să contracareze pe arena internațională puternica mașină propagandistică a Federației Ruse, care difuzează premeditat informații false despre evenimentele din Transnistria. În acest context, ei au dat asigurări conducătorilor republicii că vor face cunoscut opiniei mondiale adevărul despre conflictul din Transnistria, ba, mai mult decît atît, vor încerca să influențeze asupra membrilor Congresului S.U.A. în vederea adoptării unor hotărîri corespunzătoare față de Rusia.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. 92 (17962), 4 iulie 1992, pagina 2, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Vizită a congresmanilor americani”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.2