Deunăzi, vorbeam la telefon cu maică-mea. «Știi, îmi spune, au adus în satul Drochia un sicriu... Băiat tînăr, tocmai trebuia să se întoarcă din armată. De Karabah a scăpat și l-au ucis la Nistru. Și a mai fost un mort - un gardist. Da, gardist drochian, de pe la Palanca, neamul lor îl cunoști, moldoveni. Plecase cu traiul la Tiraspol și s-a dat acolo cu dînșii...»
Altă discuție o avusem cu un jurnalist american, rus de proveniență. «În Poliția Moldovei sînt și ruși?» mă întreabă. Desigur, răspund. «Deci se împușcă și rușii pe ruși?» Am încercat să-i explic că n-avem noi nimic cu rușii. Rusia e departe și chiar ucrainenii vecini nu mai poartă interesele națiunii lor în fărădelegile de la Nistru. Niște criminali, homo sovieticus rătăciți, tumăniți de propaganda șovină și bolșevică, degradați pînă la bestialitate.
Numai băștinașii sînt acei care-și apără casa și neamul lor, au fost nevoiți să pună mîna pe arme și dreptatea lor e sfîntă. Numai Moldova e statul care își exercită funcțiile absolut legitime pentru a instaura ordinea - slavă Domnului, cetățeni cinstiți sînt și ruși, ucraineni, inclusiv în poliție.
Dar unica națiune, despre interesele căreia sîntem în drept să vorbim, este cea română. Or, dacă impactul are și un caracter interetnic, apoi cei umiliți și maltratați pe principiul național sînt doar moldovenii, nu rușii - atît la Tiraspol ori Dubăsari, cît și în dreapta Nistrului.
Concluzia o făcu chiar americano-rusul, după ce a vizitat «republica transnistreană»: dacă acești... (și le-a spus bine, rusește) vor fi lăsați să-și facă mendrele, în «republica» lor va fi greu să rămîi simplu om, nu tocmai și rus, român ori turc.
O «lecție» în acest sens a fost dată și în Parlament, «cînd au binevoit» să vină la sesiune și vreo cincisprezece deputați de la Tiraspol, Tighina, alte localități contaminate de separatism. După un raport al Președintelui M. Snegur (Decretul căruia cu privire la starea de necesitate a fost, apropo, susținut de toată lumea, executivul rămînînd cu toate obligațiunile și drepturile legale pentru restabilirea ordinii pe întreg teritoriul Republicii), Parlamentul a onorat dreptul la cuvînt al deputaților-«oaspeți». Cît vorbeau alde Konstantinov, Pologov, Bogdanov, Silcenko, Valovoi etc., sala a tăcut, doar din cînd în cînd trecută de rumoare. Iată cîteva cerințe și «argumente» pe care le-au înaintat ei, condiții pentru încetarea conflictului (fără ca să-și asume vreo obligațiune):
- cum că Parlamentul trebuie să declare că Moldova niciodată nu se va uni cu România;
- să fie încetate operațiunile de luptă; toate forțele înarmate, poliția să se retragă din partea stîngă a Nistrului;
- n-are nici o importanță cine e vinovatul și cine are dreptate; trebuie să pornim de la faptul că separatiștii sînt înarmați, că structurile statale constituționale nu există; să fie recunoscute - date drept legale - organele de conducere ale separatiștilor;
- de recunoscut că Smirnov, Maracuța, Caraman and Co. au în spatele lor mii de adepți și Snegur ori Moșanu să meargă la tratative cu ei;
- să fie încetată propaganda antirusească, pentru că Tiraspolul s-a înarmat de frică să nu fie lichidat de Frontul Popular;
- ...verzi și uscate, cum nu s-a mai văzut obrăznicia «slugilor poporului transnistrean», impertinența acestor impostori, cum nu mai avea margini loialitatea și calmul parlamentarilor noștri (care, de altfel, i-au și salutat pe «oaspeți» pentru îndrăzneala de a veni, totuși, la sesiune și a mai demonstra o dată cu cine și cu ce avem de a face).
Mai rămîn orbi să nu vadă și surzi să nu audă?
Cînd de atîtea ori, călcîndu-și pe inimă (ca să nu mai vorbim de farsa alegerilor prezidențiale), au reconfirmat românii basarabeni că încă nu, astăzi nu ne reunim! Acest act se va produce pe cale pașnică, democratică, nu vor fi lezate drepturile nimănui. Avem acest ideal - Reunirea - și luptăm pentru realizarea lui în parlamente, pe căi constituționale, în limita drepturilor cetățenești. Dar și cu dreptul istoric, sfîntul adevăr.
De ce proveniență etnică e «poporul transnistrean»? Din ce fund al iadului se trage istoria «republicii» lor, ce mașinărie propagandistică le-a deformat mentalitatea, le-a întunecat spiritele?
Ori cum poate fi retrasă Poliția din stînga Nistrului, unica forță legală contra bandelor de mercenari; pe mîna cui să fie lăsați bieții oameni civili de acolo, care vor să-și muncească în pace pămîntul?
Și cum să nu căutăm vinovații pentru sîngele vărsat, pentru dezmățul cazacilor, pentru puciul fascist-bolșevic, separatismul ce vrea să ne mai rupă - cît încă?! - din pămîntul strămoșesc? O lume ne-a recunoscut dreptul la statalitate în aceste hotare, românii fiind capabili să-și organizeze un stat (chiar două!) civilizat, în care orice om să aibă toate drepturile cetățenești. De ce șefii de state, O.N.U. nu negociază cu Smirnov? Nimeni, decît alde Jirinovski.
În fine, sîntem noi, românii, acei naționaliști și șovini de care bietul rus a suferit pînă acum și n-are încotro decît să se refugieze într-o «găgăuție» tiraspoleană?
Cu tot cu mulțimea de argumente, întrebări cu răspuns sau retorice, am avut impresia că vorbitorii, dnii M. Druc, A. Arseni, M. Ghimpu, V. Nedelciuc, Gh. Ghimpu, V. Pușcașu, V. Matei, P. Sandulache, I. Hadîrcă, Președintele Parlamentului dl A. Moșanu n-au dialogat cu oponenții lor. Au fost niște monologuri, pentru că trimișii separatiștilor n-au venit să asculte, unde să mai și audă?
La Nistru continuă vărsările de sînge, știrile vin tot mai îngrozitoare. Români, ruși, ucraineni - e o altă temă problema națională - oamenii mor împușcați de oameni...
Sursă: Glasul, Nr. 14 (86), 3 aprilie 1992, pagina 1, coloanele —.
