Tot mai mulți locuitori pașnici ai satelor și orașelor din partea stîngă a Nistrului se refugiază la Chișinău și în alte localități ale Republicii Moldova, precum și în Ucraina. Investițiile fabuloase de optimism plasate de factorii noștri decizionali în opera e instaurare a păcii în Transnistria n-au dat, bineînțeles, rezultatele scontate, ele contribuind deosebit de eficient la măcinarea încrederii oamenilor. Singura șansă e supraviețuire în propria casă pare a fi starea de excepție introdusă recent, dacă prevederile înscrise în documentele respective vor fi duse la buna lor îndeplinire.
Deocamdată, însă, șuvoaiele de bejenari continuă să-și părăsească vetrele.
Cu toate greutățile iminente unei atare situații, în mai toate cazurile se reacționează instantaneu pentru asigurarea refugiaților cu mijloace bănești, articole vestimentare etc. Nu însă și atunci cînd e vorba de secția asigurare socială a sectorului central Chișinău (în imagine) unde le vedeți îmbulzindu-se pe aceste biete femei, sosite de nevoie din zona conflictului, pentru a-și primi banii promiși de guvern.
Iar băiețelul Sandu Ghilevici, din Coșnița, ne-a spus numai atît: «Tatăl meu e polițist și a rămas în tranșee, iar mama stă aici la coadă. E ultima...»
Sursă: Glasul, Nr. 14 (86), 3 aprilie 1992, pagina 3, coloanele —.
