PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 4 august 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. 109 (17979) · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Ședința comisiei constituționale”

Ce vrei să faci?

Ședința comisiei constituționale

Textul articolului

La 31 iulie a avut loc ședința comisiei constituționale prezidată de Președintele republicii, dl. Mircea Snegur, în cadrul căreia a fost discutat proiectul definitivat al Constituției Moldovei. Adresîndu-se membrilor comisiei, președintele i-a îndemnat să lucreze de la bun început, în mod constructiv și eficient, să renunțe la cuvinte și discuții generale și să formuleze propuneri concrete.

Deaceea și s-a decis să se treacă la discutarea pe articole. După cum notează agenția Moldova-pres, membrii Comisiei constituționale au considerat drept necesar de a se exclude preambulul Constituției, care includea declarația de independență adoptată de parlament. Astfel, dl. Ion Țurcanu, care a făcut această propunere, a adus argumente concludente. Domnia sa a menționat că declarația conține descrierea unor momente istorice care au fost actuale la momentul adoptării ei și au argumentat necesitatea acestui pas istoric. Constituția se adoptă pentru un termen istoric mai îndelungat și în condiții în care totul se schimbă în mod dinamic nu mai este nevoie să se menționeze în Constituție, de exemplu referendumul unional din 17 martie 1991, la care poporul […]

Sursă: Moldova Suverană, Nr. 109 (17979), 4 august 1992, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Ședința comisiei constituționale”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1