Am auzit că moldovenii din Slobozia au ieșit de Botează pentru prima dată în lume. Să fie într-un ceas bun!
Eu, dacă aș putea, pe jos aș veni la voi. Numai că în ziua asta eu sfințesc apa Nistrului. De 50 de ani tot duc apă la biserică și i-o întorc înapoi, sfințită, Nistrului.
Vă scriu pentru că tare mă doare inima de ce se face pe lumea asta. Să le spuneți de la mine că tare-s strîngători cei de la Chișinău. Ni l-au luat pe Ștefan cel Mare și l-au dus și-l țin numai la dînșii, da nouă ni l-au pus pe tătuca Suvorov. Nu zic, îi mare om și aista, da numai că măligă de-a noastră n-a mîncat. Voi îi spuneți lui Ștefan «Bună ziua» de 365 de ori pe an, da eu cui să-i spun? Cine știe limba mea aici? Voi îl ascultați pe Nicolae Sulac cu «Miorița», iar noi «Sinii tuman pohoj na obman». De un an și o vară tot «tuman» și «obman» primprejur. O fi fiind un imn nou.
Cum plînge lumînarea aprinsă înaintea icoanei, așa se topește sufletul meu cînd aud că copiii nu știu a colinda nici moldovenește, nici ucrainește și nici rusește pe aici. Da de trăit lumea la noi trăiește bine, nu umblă cu cerutul și să vă ferească Dumnezeu și pe voi de acolo să întindeți mîna, că va scăpa crucea jos de rușine Ștefan. Muncesc tare mult și au de toate. Îs bogați oamenii la noi. Mai săraci cu limba și credința. Da anume asta îi bogăția cea mai mare. Banul, casa și averea rămîn, da la Dumnezeu te duci cu sufletul, care trebuie să fie plin de dragoste, de cîntece, colinde, credință. În veșnicie iei cu tine tot ce-i legat de limba mamei.
Dragii mei, vreau să mă audă tot omul din părțile noastre. Hai s-o începem a învăța și pe cea literară. Eu îs bătrîn și cu Dumnezeu o învăț în doi. E vremea să fim și noi în rînd cu lumea. Ia ascultați-o cît e de frumoasă! Deschideți-i ușa limbii! Unde e legată, dezlegați-o, unde e bătută, apărați-o, bucurați-vă și mîndriți-vă de ea.
Mai am un gînd. Iaca eu am casă bună, vie bună, păsări. Și mă gîndesc să-i las toată gospodăria lui Nicolae Sulac. Să vie el la pămînt, să cînte pentru lume, să învețe tineretul, să bucure și pe mic, și pe mare. Cînd cîntă Sulac, Dumnezeu lasă toate grijile, se așază pe malul Nistrului și-l ascultă. Tare bine mai cîntă, parcă-i din sat de la noi. De-ar fi el prezident, toată lumea ar cînta și n-ar avea timp să se sfădească. Da ca să nu mai aud de sfadă, vă trimit o pîine. Și să fie și Pîinea Împăcării. Și s-o duceți la Parlament, s-o puneți pe masă în fața tuturor. Și rog pe toți deputații din Moldova să se așeze în jurul Pîinii, că ea îi sfîntă și-i va împăca pe toți. Îi mare păcat să te întorci de la pîine ori să te sfădești în fața ei. În chita asta îi sufletul și nădejdea mea. Împăcați-vă mai repede, ca să mă duc și eu la Dumnezeu cu inima împăcată.
Sursă: Literatura și Arta, Nr. 5, 31 ianuarie 1991, pagina 2, coloanele —.
