PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 21 iulie 1992
Caută în arhivă⌘K
Vocea PoporuluiNr. 28 (119) · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „La Helsinki George Bush i-a mulțumit lui Mircea Snegur pentru discurs”

Ce vrei să faci?

La Helsinki George Bush i-a mulțumit lui Mircea Snegur pentru discurs

De vorbă cu domnul Tudor Olaru, președintele Comitetului Central al Sindicatului lucrătorilor din complexul agroindustrial, membru al delegației Republicii Moldova la reuniunea la vîrf a C.S.C.E. de la Helsinki

De Consemnare de Valeriu Ciocoi
Textul articolului

— Domnule Olaru, de ce a fost necesar să se convoace o nouă reuniune la vîrf a C.S.C.E.?

— În ultimii ani situația social-politică în Europa s-a schimbat radical. S-a prăbușit nu numai sistemul totalitar-comunist din țările de est, ci și blocul militar — Tratatul de la Varșovia, care pînă nu demult împreună cu blocul N.A.T.O. contribuiau la menținerea unui echilibru de forțe pe continent. Apariția noilor state independente a generat o serie de probleme noi, au apărut conflicte interetnice, precum e cel din Iugoslavia și din enclava Karabahul de Munte. În astfel de condiții și-au dat arama pe față și forțele separatiste, care nici în ruptul capului nu vor să se împace cu realitatea — dispariția imperiului sovietic. Acestea cu orice preț vor să ia revanșă. Drept exemplu pot servi chiar forțele separatiste din raioanele de est ale republicii noastre, care de facto ne-au și impus un război civil ce ne-a adus de acum atîtea victime omenești. Reuniunea la vîrf a țărilor membre ale C.S.C.E. s-a întrunit în scopul de a elabora principiile de aplanare a conflictelor apărute și de a găsi soluții în vederea preîntîmpinării sciziunilor.

— Domnule Olaru, sînteți membru al comisiei mixte a Parlamentului republicii pentru conciliere în raioanele de est. Ce idei noi ați spicuit de la oratorii acestui înalt for internațional?

— Pentru prima dată am avut ocazia să plec peste hotarele republicii în componența unei asemenea delegații. Am rămas surprins: pentru toate țările din Occident ce au de acum o democrație dezvoltată și tradiții bogate mai presus de toate e dreptul Omului, indiferent de naționalitatea acestuia. Dar, totodată, o cerință obligatorie pentru cetățenii fiecărui stat democratic e respectarea strictă a constituției și legilor lui.

— La noi ambițioșii de separatiștii au încălcat Constituția, impunîndu-ne o republică-fantomă pe teritoriul statului nostru. De aici s-au și început toate tragediile...

— Majoritatea oratorilor s-au exprimat ferm contra schimbării hotarelor (aceasta poate să aibă loc numai cu consimțămîntul poporului). N-au fost susținuți nici separatiștii, printre care și cei din Transnistria. Mi s-a creat impresia că Europa noastră pornește în prezent spre o Confederație de state independente. În ce privește mica noastră republică, e clar ca bună ziua, că nu avem de a face cu un conflict interetnic, ci e vorba de o luptă politică între două ideologii. Repet: separatiștii politici și ideologici n-au fost și nici nu vor fi susținuți de nici un stat din Europa.

S-a observat că unele personalități politice nu dispun de informația privind conflictul din Transnistria.

— Cu încetul, dar și statul nostru iese în lume...

— Discursul ținut de Președintele nostru, domnul Mircea Snegur, la tribuna înaltului for a fost ascultat cu un interes deosebit. Poate că parțial aceasta se explică și prin faptul că domnului Snegur i s-a dat cuvîntul între doi mari corifei ai politicii internaționale — domnii Helmut Kohl și George Bush. Cînd domnul Snegur a coborît de la tribună și se întorcea la locul său, în fața întregii săli l-a oprit Președintele George Bush, care se apropia și el de tribună pentru a-și ține discursul, i-a strîns mîna, mulțumindu-i pentru aprecierile juste făcute în discursul ținut.

— Deci, știe lumea că există și Statul Moldova.

— Desigur că știe. Dar trebuie foarte mult să lucrăm pentru a ne afirma pe arena internațională ca stat independent. Socot necesar să accentuez aceasta, deoarece unele personalități politice precum e dl Helmut Kohl la întîlnirea la vîrf cu conducerea republicii s-a interesat amănunțit de destinul statului nostru independent și ne-a promis susținere și ajutorul necesar.

— Ce aveți de gînd să întreprindeți ca vicepreședinte al comisiei mixte pentru încetarea luptelor din estul republicii?

— Trebuie să ne întîlnim din nou și să examinăm minuțios, dacă există măcar vreun drept lezat al cetățenilor de aici și, dacă acesta e bine argumentat, ne vom strădui să revedem, să analizăm cauzele. Dar, dacă fărădelegile comise sînt admise în rezultatul ambițiilor unor politicieni, ne vom spune ferm cuvîntul. Din cauza miopiei lor nu trebuie să moară oamenii.

— De ce n-a fost pusă în discuție problema evacuării armatei a 14-cea de pe teritoriul Moldovei?

— S-a găsit de cuviință că măsurile de reglementare a conflictului întreprinse în ultimul timp de către conducătorii Moldovei, Rusiei, României și Ucrainei vor contribui la retragerea necondiționată a armatei a 14-cea din Moldova și situația se va ameliora. Deși problema retragerii armatei n-a fost inclusă în Declarație, ea e susținută de majoritatea absolută a statelor europene. S-a subliniat că nici o armată străină nu are dreptul să se afle pe teritoriul unui stat suveran fără consimțămîntul acestuia.

La propunerea Olandei și Federației Ruse a fost instituită funcția de Înalt Comisar pentru problemele minorităților naționale. A fost de asemenea creat un mecanism de supraveghere a situației din regiunile fierbinți ale continentului. De altfel, în curînd în republica noastră va sosi un grup de lucru pentru a lua cunoștință de situația din raioanele de est.

Așadar, pentru a ieși în lume și a fi văzuți bine, mai întîi trebuie să facem ordine în mica noastră țărișoară și să muncim cu mînecile suflecate.

Sursă: Vocea Poporului, Nr. 28 (119), 21 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „La Helsinki George Bush i-a mulțumit lui Mircea Snegur pentru discurs”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1