[…] ofițeri și subofițeri, […] concetățeni, […] vremuri grele pen[tru] […] noastră. Armata a […] implicat în mod gro[solan] […] treburile interne ale […] nostru stat, trecînd […] separatiștilor și năl[…]lor. În felul acesta, pe[ricolul] care planează asupra [indepen]denței și integrității [Republic]ii Moldova, a crescut […]ial.
[…] Decretul Președintelui […], Ministerului Apă[rării] […] revin sarcini de impor[tanță] […]tală pentru înlătura[rea] […]amenințării de pierdere […]endenței și suveranită[ții] și a integrității ei teri[…]
În fața armatei, care se află în curs de formare, în perioada consolidării structurilor sale, sînt puse sarcini de mare importanță. Nu mă îndoiesc de faptul că fiecare soldat, ofițer sau subofițer care a depus jurămînt de credință patriei este gata să-și onoreze în mod onest și curajos datoria... Bineînțeles, există numeroase dificultăți obiective, legate de începutul statornicirii structurilor militare, precum și de situația economică în care se află tînărul nostru stat. Sînt însă probleme care depind numai de noi. De aceea fiecare, la orice post s-ar afla, trebuie să-și îndeplinească cu toată seriozitatea și răspunderea sarcinile care îi stau în față și dispozițiile care i se dau. Trebuie să ținem minte mereu că ne găsim într-o situație neobișnuită.
Din păcate, armata noastră, unitățile și subunitățile ei au moștenit de la armata imperială — aflată timp îndelungat într-o perioadă de descompunere — o serie întreagă de calități negative. Sînt, de exemplu, cazuri cînd ordinea și disciplina — elemente ce constituie baza și forța armatei — nu se respectă așa precum o cer situația și timpul. Trebuie să le punem cît mai repede pe toate în ordine. În armată se cere să fie respectată în mod obligatoriu subordonarea, să se dea dovadă de respect față de cei superiori în grad, de comandanți, să fie îndeplinite necondiționat ordinele, pe care aceștia le dau. În esență, este vorba de un lucru foarte simplu: trebuie să se acționeze potrivit regulamentului militar, potrivit jurămîntului depus.
O problemă aparte o reprezintă cea a rezerviștilor. Nu este acum timpul să relevăm cazurile unor manifestări de care ne-am lovit în ultimele zile. Trebuie, însă, să spunem clar un lucru: toți cei chemați sub arme sînt obligați să se supună legilor Moldovei. Este necesar ca și ei, și familiile lor să înțeleagă acest lucru și să nu i se opună. Acum nu e timpul să dăm dovadă de indulgență, să ne dedăm la sentimente și emoții. Țara este în primejdie! Și noi, cetățenii ei, trebuie să ne ridicăm la apărarea ei. Noi, și nimeni altul!
Pare stranie, pentru a nu spune chiar rușinoasă, următoarea circumstanță. Acum cîțiva ani mulți fii ai Moldovei au fost trimiși la lupte în Afganistan. Și nimeni nu s-a opus. Era clar că mergeau la război. Era clar că unii dintre ei aveau să-și piardă viețile pentru o cauză străină, nu a noastră. Atunci, însă, nu au avut loc manifestări de felul celor de care ne lovim în ultimele zile. Cred că fiecare va putea stabili o deosebire între ceea ce s-a întîmplat atunci și ceea ce are loc acum. Fiecăruia trebuie să-i fie clar pentru ce cădeau atunci feciorii Moldovei, și pentru ce cad ei acum.
Avem un stat. Este așa, precum doream să ni-l avem. Și dacă vrem să ne păstrăm țara liberă și unică, sîntem datori s-o apărăm. Repet: noi, și nimeni altul!
Nu există un om treaz la minte și cinstit în statul nostru care să dorească vărsare de sînge. Nu dorește un război nici Parlamentul, nici Președintele, nici Armata. Dar — a cîta oară — se vrea îngenuncherea noastră, transformarea noastră în robi, așa cum s-a întîmplat de mai multe ori în istoria poporului nostru. Noi toți — cetățeni simpli și persoane de răspundere, organe de stat, organizații politice sau nepolitice — trebuie să ne unim împotriva forțelor răului, împotriva celor care doresc să ne răpească Patria, din nou să ne-o dezmembreze. Este periculos ca în această clipă să ne deplîngem soarta, să ne plîngem cu orice prilej, să propagăm stări de spirit defetiste. Iar refuzurile și sabotajul ar fi pe de-a dreptul criminale.
Trăim vremuri dificile. Privirile și speranțele tuturor oamenilor cinstiți din Moldova, de la mic și pînă la mare, sînt îndreptate spre noi, militarii-apărători. Nu au trecut nici trei luni de cînd s-a adoptat decizia privind crearea și la noi a armatei, dar iată că cei care s-au postat sub steagurile de luptă tricolore, au primit o sarcină dintre cele mai de onoare, dar și dintre cele mai grele: de a-și apăra Patria, poporul. Și trebuie s-o îndeplinim cu cinste, să facem față pînă la capăt, să restabilim pacea și calmul pe multpătimitul pămînt al Moldovei.
Din trecutul eroic ne privesc buneii și străbuneii, domnitorii noștri falnici și curajoși. Ne privește o întreagă civilizație. De aceea trebuie să fim la înălțimea menirii noastre, ca să putem acționa cu hotărîre. Să urmăm, deci, exemplul strămoșilor, al oștenilor lui Ștefan cel Mare și Sfînt, să facem totul ce este necesar pentru apărarea poporului. Să fim demni de luminoasa amintire a strămoșilor noștri, care au putut în acei ani de grea cumpănă să apere onoarea și demnitatea poporului nostru!
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 73 (17943), 2 iunie 1992, pagina 3, coloanele —.
