Fiecare act legislativ, pentru a funcționa, trebuie să respecte cel puțin trei principii fundamentale: primo — să fie strict științific, adică să reflecte în mod obiectiv starea relațiilor sociale la etapa respectivă de dezvoltare a societății; secundo — să corespundă intereselor și să garanteze drepturi egale tuturor categoriilor sociale, organizațiilor și mișcărilor social-politice existente în societate la momentul dat; terțio — fiecare teză, definiție sau prescripție să fie formulată exact, corect și lapidar pentru a evita echivocurile, confuziile și consecințele negative.
Legea Republicii Moldova «Despre culte» adoptată recent corespunde într-o măsură acestor exigențe, dar conține și anumite lacune, inconveniente, care provoacă obiecții.
Din nefericire, se dovedesc, prin conținutul lor, mai vulnerabile articolele ce se referă la problemele cardinale ale relațiilor umane, la drepturile omului. Anume ele conțin cele mai incomode interdicții, definiții necomplete, teze contradictorii, imprecizii. Să exemplificăm. Articolul 1 «Libertatea conștiinței și libertatea religiei» este intitulat, am impresia, nereușit, deoarece libertatea conștiinței include fără rezerve și libertatea religiei, adică dreptul de a profesa orice confesiune sau de a nu profesa nici una. Iar dacă autorii «Legii...» au ținut să sublinieze necesitatea libertății religiei, în aceeași măsură erau obligați să constate și «libertatea cugetării libere», care constituie o formă a acesteia din urmă. În articol doar se afirmă: «Oricine are dreptul de a profesa în mod liber propria credință religioasă în orice formă, individual sau asociat, de a răspîndi (sublinierea noastră. — D. T.) această credință...», dar nu se garantează aceleași drepturi nu numai de a îmbrățișa în mod nestingherit convingeri laice, ci și de a le răspîndi.
În «Lege...» majoritatea celor 51 articole plasează biserica ortodoxă într-o situație favorabilă, privilegiată față de toate celelalte confesiuni. Or, legislațiile existente în țările democratice, inclusiv S.U.A., unde există o neobișnuită diversitate de curente religioase, toate se bucură de aceleași drepturi, ceea ce corespunde tuturor documentelor internaționale privind drepturile omului și stopează în mare măsură tensionarea relațiilor confesionale.
În numărul interdicțiilor, pe care le conține «Legea...», cea mai dură este formulată în ultimul alineat al primului articol: «Prozelitismul religios este interzis».
Prozelitism se numește acțiunea de a atrage pe altcineva la propria credință religioasă, adică de a răspîndi religia. Numai autorii legii, probabil, pot înțelege de ce să li se interzică adepților oricărei confesiuni să-și răspîndească credința (articolul 1, după cum am văzut, admite acest lucru) nu numai printre credincioșii altor curente religioase, ci și printre acei care au convingeri laice.
Potrivit art. 4 intoleranța confesională «constituie o infracțiune și se pedepsește conform legislației». Însă într-un stat democratic nu numai toate confesiunile, ci și toate convingerile de ordin concepțional trebuie să fie ocrotite de lege. Acest moment fiind «dat uitării», poate dezlega oricui mîinile (ceea ce și se întîmplă în timpul de față) să procedeze după principiul «tot ce nu e interzis este admis» și să se comporte în modul cel mai dezagreabil față de orice confesiune nerecunoscută, față de concepțiile nereligioase și față de cei care le împărtășesc.
Un concept principal al Legii este preconizat în art. 9 «Libertatea organizării și funcționării cultelor». «Cultele — se afirmă aici — sînt libere să se organizeze și pot funcționa liber dacă practicile și ritualurile lor nu contravin Constituției, prezentei Legi, legislației în vigoare». Revendicarea formulată în articol este lipsită de un contur concret. De aceea în aceste documente legislative totdeauna se vor găsi foarte ușor argumentele necesare, cu ajutorul cărora se va demonstra imposibilitatea recunoașterii cutărei sau cutărei organizații religioase.
Deși autorii «Legii...» au consacrat «raporturilor dintre stat și culte» un capitol special cu zece articole, problema în cauză nu a fost rezolvată, nefiind indicat în mod concret, fără rezerve, este sau nu este separată la noi biserica (organizațiile religioase) de stat, problemă ce are o extrem de mare importanță nu numai din punct de vedere politic, ci și economic. Bisericile neseparate de stat beneficiază de finanțarea din bugetul statului (salarizarea clerului, finanțarea învățămîntului teologic etc.). Cum se va proceda în statul nostru? Li se vor oferi dotații din buget tuturor organizațiilor religioase, existente pe teritoriul republicii, sau numai unora?
Principiul separării bisericii de stat nu numai că nu exclude posibilitatea existenței relațiilor de cooperare între ele, ceea ce prevede art. 13, ci, dimpotrivă, creează condiții ca organizațiile religioase, în virtutea legii, să se bucure de o deplină libertate avînd toate posibilitățile de a-și desfășura întreaga lor activitate, inclusiv cea de colaborare cu orice instituție de stat.
Una din cele mai stringente incomodități, pe care le conține «Legea...», o constituie procedura recunoașterii organizațiilor religioase și acordării dreptului de funcționare. «Pentru a putea să se organizeze și să funcționeze — decretează art. 14 — cultele trebuie să fie recunoscute prin decizie guvernamentală». Revendicarea aceasta constituie o flagrantă violare a drepturilor omului. Statutul de organizare, funcționare și administrare, și mai ales principiile fundamentale ale credinței etc., ce trebuie prezentate de fiecare organizație religioasă spre examinare Guvernului, țin de problemele interne ale activității fiecărei biserici și nici o instituție a oricărui stat demografic nu e în drept să le ceară pentru examinare și aprobare, cu atît mai mult pentru că ele sînt foarte cunoscute, existînd de zeci, sute și chiar mii de ani.
Conform art. 19 actele stării civile pot fi eliberate de instituțiile de stat numai dacă întocmirea lor va fi precedată de binecuvîntarea religioasă, ceea ce constituie un amestec inadmisibil al organizațiilor religioase în treburile statului laic, subordonîndu-și-l.
Una din dispozițiile inadmisibile ale «Legii...» o constituie art. 20, potrivit căruia «Organizarea de partide politice după criteriul confesional este interzisă». În toată lumea există cele mai diverse partide politice de orientare religioasă (catolică, protestantă, iudaică, islamistă etc.). Nu face excepție nici republica noastră: în timpul de față deja funcționează Partidul Național-Creștin, Frontul Popular Creștin-Democrat, Liga Creștin-Democrată a Femeilor etc., care au multe puncte tangențiale cu partidele politice.
Dar aceste organizații politice își exercită activitatea în concordanță cu documentele internaționale privind drepturile omului. În virtutea acestor documente vor beneficia de dreptul de existență și alte partide cu orientări religioase și nici un organ de stat nu va îndrăzni să le interzică.
În numărul mare de dificultăți se evidențiază și art. 43 «Învățămîntul opțional și facultativ», potrivit căruia «Învățămîntul moral-religios în școlile de stat de toate gradele este opțional și facultativ, exceptînd cazurile prevăzute în acordurile sau convențiile de cooperare dintre stat și culte». Aici ne ciocnim de o nouă impunere a voinței bisericii ortodoxe, întrucît majoritatea persoanelor, mai ales în localitățile sătești, care vor decide cărei confesiuni să i se dea preferință, nu rămîne nici o îndoială că programul de învățămînt ortodox va fi recunoscut drept unicul demn și absolut necesar de a fi aplicat «în școlile de stat de toate gradele». Celelalte confesiuni se vor limita doar la școlile duminicale, care funcționează pe lîngă casele de rugăciuni și întreținerea cărora va fi iarăși efectuată din contul acestora, în timp ce biserica ortodoxă își va exercita influența sa aproape asupra întregii generații tinere, ba și din bugetul statului. Unica soluționare justă a acestei probleme ar fi ca în școlile de stat învățămîntul să fie numai laic, ceea ce ar egala în fața legii toate confesiunile și la acest capitol, cum se face în multe țări civilizate.
Art. 50 declară că «Toate cultele sînt obligate să prezinte Guvernului spre aprobare statutul (regulamentul) lor pus în concordanță cu dispozițiile prezentei Legi în termen de trei luni de la data intrării acesteia în vigoare».
Întrucît multe dispoziții ale prezentei «Legi...» contravin principiilor dogmatice și organizaționale aproape ale tuturor curentelor religioase, rămîne prea mult temei că aceste dispoziții nu vor fi luate în considerație și, deci, aceste curente nu vor fi recunoscute. În consecință fie că organele de stat vor fi nevoite să treacă cu vederea multiplele violări ale «Legii...», care vor fi admise la orice pas de către adepții organizațiilor religioase, sau fie că vor aplica anumite sancțiuni față de infractori, și atunci se vor tensiona și mai mult nu numai relațiile social-politice, ci și cele religioase în republică.
Deci ar fi cu cale ca Legea Republicii Moldova în cauză să mai fie trecută odată prin Parlament, unde să nu fie examinată în grabă, ci cu luare aminte, ba nu i-ar strica și o expertiză calificată în forurile internaționale, ce vizează drepturile omului.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 79 (17949), 11 iunie 1992, pagina 4, coloanele —.
