PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 15 iulie 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. 98 (17968) · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Tancurile apar în miez de noapte”

Ce vrei să faci?

Tancurile apar în miez de noapte

De Gheorghe Lupușor
Textul articolului

La Varnița pomii sînt doldora de caise răscoapte, străzile-s aproape pustii și doar din cînd în cînd mai trece cîte un «Jiguli» cu pînză albă la antenă.

La Varnița e război.

Această suburbie a Tighinei zace înconjurată din aproape toate părțile de către gardiștii lui Smirnov și numai un singur drum rămîne liber, acesta fiind unica arteră de comunicare cu lumea înconjurătoare. Iar tricolorul ce fîlfîie semeț deasupra primăriei vestește tuturor că Varnița nu se dă bătută, nu cedează separatiștilor nici un petec de pămînt, deși ei zilnic întreprind atacuri înverșunate.

La vreo 20 de case au fost distruse totalmente sau deteriorate, o parte din oameni s-au refugiat, alții au rămas și se ascund noaptea prin beciuri, unii însă au pus mîna pe armă și s-au postat în apărarea satului lor de baștină. De cînd la Tighina situația s-a agravat la culme, rîndurile voluntarilor de la Varnița s-au completat cu oameni de bună credință din oraș. Tot de pe atunci pe poziții de luptă se află și grupuri de polițiști de la Ialoveni și Anenii Noi.

Am discutat cu voluntari, cu polițiști, cu cetățeni ai satului. Ceea ce îi caracterizează pe toți e că doresc pace, blestemă războiul și pe declanșatorii lui de la Tiraspol, adresînd cîte un «compliment» piparat Parlamentului și Guvernului Moldovei, grupului de observatori pe care nimeni încă nu l-a văzut la Varnița.

— Îndată ce se lasă întunericul, avea să-mi spună mai mulți apărători ai Varniței, separatiștii încep a turba. Trag asupra pozițiilor noasrte din toate tipurile de arme. Ba se mai furișează prin ogrăzi și locuri dosite să ne ia prin surprindere.

Majoritatea polițiștilor și voluntarilor de aici refuză să dea interviuri jurnaliștilor, să-și divulge numele; se tem ca nu cumva gardiștii și cazacii să le persecute rudele, cum nu odată s-a întîmplat de la începutul războiului încoace.

Maiorul de poliție Bortnik, însă, vorbitor de limbă rusă, adept înflăcărat al integrității Moldovei, ne-a informat despre situația din noaptea de duminică spre luni, permițîndu-ne să-l nominalizăm, de altfel ca și comandantul voluntarilor locali dl Serbov.

Noaptea separatiștii au deschis un foc masiv din mitraliere, pistoale-automat, aruncătoare de grenade. Dl maior Bortnik, nedorind să pună în pericol viețile subalternilor săi, se văzu nevoit să ia măsurile de rigoare. El însuși urcă pe o clădire de alături, deteriorată anterior de obuzele gardiștilor, și stabili cu precizie locul de unde trăgeau separatiștii ca apoi băieții din echipa sa, care știu a lua bine la țintă, să tragă la sigur asupra exploziilor de lumină și să înăbușe cuibul de foc al inamicului. Pînă în ziuă de pe clădirea cu nouă etaje de lîngă unitatea militară din Tighina nu a mai tras nimeni asupra Varniței. Din alte locuri, însă, s-a tras.

Pe această poziție noaptea n-a fost liniștită. Pe altele — din interiorul orașului — ea a fost cu adevărat ferbinte. În oraș gardiștii au aplicat aruncătoare de mine și tancuri, alte tipuri de arme. Și maiorul Bortnik, și comandantul voluntarilor dl Serbov, alți combatanți sînt siguri că gardiștii de la Tighina se folosesc de cel puțin 9 tancuri. Ziua ele stau ascunse sub pămînt, iar noaptea sînt scoase pentru a deschide foc asupra apărătorilor noștri. Dl Serbov susține că știe la sigur chiar și locul dislocării acestor tancuri. Are el oamenii săi care-l informează.

— În raionul numit «BAM», zice dumnealui, separatiștii au patru tancuri îndreptate în direcția Varnița și Chișinău, în centrul orașului — două tancuri. Acestea au la țintă sediul secției orășenești de poliție. Trei ori poate patru tancuri sînt îndreptate înspre platoul Chițcani și se află tot în centrul orașului.

— Și din aceste tancuri s-a tras noaptea trecută?

— Fiecare a cincea împușcătură asupra pozițiilor din orășelul «Solnecinîi» s-a produs din tanc, răspunde cu siguranță dl Serbov. Am fost tanchist și pricep cîte ceva la bubuituri.

Nu există temeiuri pentru a nu da crezare celor spuse de comandantul voluntarilor. Cu atît mai mult că și alte surse confirmă această informație. Deci, gardiștii de la Tighina nu respectă înțelegerea cu privire la retragerea de pe poziții a tehnicii grele, document pe care și-au pus semnăturile și căpeteniile lor.

— E jignitor, zicea maiorul Bortnik. Noi am retras tehnica grea tocmai la Anenii Noi, iar ei o țin camuflată pe poziții. Se vede că separatiștii n-au dorit și nici nu doresc pace. Deși radioul lor trîmbițează întruna despre aceasta.

Are dreptate maiorul. Separatiștii nu doresc pace.

Pe parcursul celor cîtorva ore, cît noi, un grup de ziariști din Chișinău, ne-am aflat la Varnița, dincolo de Nistru, pe un poligon militar, bubuia artileria, se auzeau rafale de mitralieră: separatiștii se învățau a trage, se pregăteau de noi distrugeri, de noi omoruri.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. 98 (17968), 15 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Tancurile apar în miez de noapte”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1 · 1/2