Luni, 13 iulie, Președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, l-a primit pe senatorul american Larry Pressler, cunoscut ca autorul amendamentului la proiectul de Lege cu privire la acordarea de ajutor Rusiei, pe care presa occidentală l-a numit «Amendamentul pentru Libertatea Moldovei» — informează agenția Moldova-pres.
În debutul întrevederii, Președintele republicii i-a mulțumit cordial d-lui Pressler pentru acivitatea sa orientată spre apărarea păcii și democrației pe pămîntul Moldovei. Discursul rostit de Dvs. în senat, despre care am aflat la 2 iulie, — a spus Mircea Snegur — a influențat considerabil politica Rusiei față de Moldova, fapt pe care l-am remarcat chiar în cadrul tratativelor pe care le-am avut cu Boris Elțin la 3 iulie. Efectul lui pozitiv se simte și acum: a fost realizat acordul de încetare a focului, se reîntorc treptat la casele lor refugiații din Transnistria.
Acest proces de reglementare a conflictului din raioanele de est ale Moldovei, început nu fără ajutorul S.U.A., sîntem gata să-l continuăm la soluționarea lui deplină — a menționat în continuare Mircea Snegur. În acest context, Președintele republicii a exprimat doleanța de a avea și pe viitor în persoana administrației S.U.A., un aliat sigur atît în planul reglementării depline a conflictului, cît și în privința colaborării în alte direcții.
La rugămintea senatorului, Președintele Snegur a precizat în ce domenii Moldova are nevoie îndeosebi de ajutorul Americii. În primul rînd — a spus Mircea Snegur — ar fi de dorit să se exercite și de acum înainte o anumită influență asupra liderilor Rusiei în problemele încetării conflictului din Transnistria și retragerii armatei a 14-a de pe teritoriul Moldovei, astfel încît republica să iasă din acest conflict fără pierderi teritoriale. Mircea Snegur și-a exprimat speranța că mecanismul acordului comercial recent încheiat între S.U.A. și Republica Moldova va funcționa eficient și că deschiderea, în scurt timp, a ambasadei Moldovei la Washington va permite țărilor noastre să stabilească strînse relații bilaterale și să traseze căile colaborării în domeniile economiei, agriculturii, turismului etc.
În continuare, Președintele Republicii Moldova și senatorul american au avut un schimb temeinic de păreri în problemele dezvoltării Moldovei ca stat de sine stătător, au abordat diferite aspecte ale soluționării problemelor și dificultăților legate de retragerea armatei a 14-a de pe teritoriul republicii.
La convorbire au participat ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Nicolae Țiu, și însărcinatul cu afaceri al S.U.A. în Moldova, Mary Pendleton.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 98 (17968), 15 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
