La 6 aprilie, șefii departamentelor de politică externă ale Rusiei și Moldovei, Andrei Kozirev și Nicolae Țiu, au semnat protocolul cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două state. În document se subliniază, între altele, că «Federația Rusă și Republica Moldova, bazîndu-se pe tradițiile de prietenie ale popoarelor lor și călăuzindu-se de năzuința de a dezvolta relații multilaterale, vor contribui la întărirea păcii, securității și stabilității în Europa, precum și la realizarea scopurilor și principiilor Statutului O.N.U., Actului Final de la Helsinki și Cartei de la Paris, a celorlalte documente ale C.S.C.E.». În protocol este reflectată, de asemenea, dorința celor două țări «de a întări legăturile reciproce în domeniile politic, comercial, economic și cultural, imprimîndu-le o nouă calitate, de a năzui spre extinderea legăturilor de prietenie dintre popoarele lor, de a se călăuzi de prevederile Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 1961». Părțile au convenit să stabilească relații diplomatice și să facă schimb de reprezentanțe diplomatice la nivel de ambasade.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 50 (17920), 9 aprilie 1992, pagina 1, coloanele —.
