La propunerea Președintelui Republicii Moldova, Mircea Snegur, pe ordinea de zi a reuniunii șefilor de stat din C.S.I. de la Kiev a fost inclusă examinarea situației din Transnistria - relatează agenția ITAR-TASS. Înaintea plecării sale la Kiev, Mircea Snegur a declarat ziariștilor că nu va fi posibilă rezolvarea pe cale pașnică a acestui periculos conflict atît timp cît pe teritoriul Republicii Moldova se află formațiuni căzăcești venite din unele regiuni ale Rusiei. Acestea trebuie retrase - a declarat Președintele Snegur, exprimîndu-și regretul că oficialitățile din Rusia nu reacționează corespunzător la protestele guvernului de la Chișinău în legătură cu fărădelegile cazacilor. Potrivit agenției citate, se așteaptă ca la Kiev să fie semnat un acord între Guvernul Republicii Moldova și Comandamentul Militar al C.S.I. privind trecerea unor unități din fosta armată sovietică, dislocate pe teritoriul moldovenesc, sub jurisdicția Republicii Moldova. Aceste unități vor deveni nucleul armatei naționale a Moldovei, transmite Rompres.
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 21 martie 1992, pagina 1, coloanele —.
