Sub bagheta lui V. Harcenko, vicepreședinte al executivului din Tighina, zilele trecute a început o amplă campanie de concediere în masă a moldovenilor. Nefiind în stare, ba chiar nedorind să opună rezistență presiunilor exercitate de conducerea orașului și de comitetul muncitoresc al S.T.K., conducătorii de întreprinderi se străduiesc să scape, în primul rînd, de lucrătorii care locuiesc în satele din preajma orașului și care, din motive lesne de înțeles, nu sprijină politica separatiștilor. Doar pe parcursul săptămînii curente au rămas fără lucru circa 200 de moldoveni din satele Fîrlădeni, Hagimus, Ursoaia (Căușeni), din Calfa, Hîrbovăț, Gura Bîcului (Anenii Noi).
Întîietatea la concedierea băștinașilor îi aparține conducerii Combinatului de produse agricole din Tighina. Celor 35 de oameni rămași fără serviciu li s-a sugerat că nu vor muri de foame, dacă vor pune mîna pe coarnele plugului.
Sînt sigur că anume așa vor proceda, fiindcă țăranul moldovean, naiv și bun la suflet, mai consideră că e inuman să-i lași pe orășeni fără pîine doar din motivul că unii din ei sînt separatiști, gardiști sau cazaci ruși - ocupanți, care au certitudinea că românii sînt tocmai buni de tras în jug.
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 21 martie 1992, pagina 1, coloanele —.
