Subsemnatul Andrei al lui Vasile Vartic din Dănceni, Ialoveni, sînt cetățean al Moldovei. Eu sînt moldovean. Nu mi-e rușine de graiul meu moldovenesc. Dar refuz să-l pierd pe Eminescu și Coșbuc, Blaga și Cioran, Noica și Iorga, Mircea Iliade și Nichita Stănescu... «Pîinea» e «pîine» și la Dubăsari, și la Constanța, și la Suceava, și la Alba-Iulia, și la Timișoara și la București. Iar toți acei care spun pîinii — pîine și laptelui — lapte și Soarelui — Soare, indiferent de graiul lor moldovenesc, oltenesc, bucovinean, muntenesc, ardelean, toți, toți vorbesc românește. E absurd să ceri unui francez sau american să-ți caute un translator din moldovenească în franceză sau engleză. E absurd să faci dicționar rus-moldovenesc, e absurd să studiezi moldoveneasca la școală. Și cu toate astea e foarte bine să nu uiți că ești moldovean.
Pentru cine cunoaște istoria poporului român nu e mare secret că prima țară românească atestată în istorie se găsea mai sus de Iași, cuprinzînd avanposturi și între Nistru și Prut. Doctrina comunistă apărată în ultimul timp și de cîțiva ex-frontiști, candidați în științe istorico-bolșevice și chiar literar-bolșevice, a vrut să lichideze nu numai acest act istoric, ci chiar și faptul că noi, prin limba pe care o vorbim, cîntecele pe care le cîntăm, tradițiile cu care întîmpinăm nou-născutul și conducem în ultimul drum pe cel care și-a sfîrșit veacul, sîntem de la romani și daci, sîntem daco-romani, adică români. Cineva ar vrea să ne numim ruso-daco-romani, adică slavo-latini. Dar să nu uite domnul că de la anul 106, cînd Traian, cel cîntat și în plugușor, și pînă la 1359 a trecut oleacă de timp. Un mileniu și două sute cincizeci de ani au fiert în aceeași oală daco-romanii, ca să răsară în raza istoriei această nouă limbă — română. Cît oare va trebui să fim slavo-latini ca să ne putem spune într-o zi «latâni»?
Încet-încet, prin deportări și foame, prin împușcare a tot ce scîncea românește, mecanismul terorist bolșevico-comunist era să ne scoată din istorie... Era să disparem ca moldoveni, aripă a poporului român dintre Nistru și Prut (și de peste Nistru), era să ne transformăm în slugi umile ale fratelui mai mare, slugi vorbind o limbă păsărească și îngînînd în locul cîntecelor noastre niște tra-la-la-uri fără sens... Așa ne-a vrut marea doctrină a internaționalismului proletar: neam fără istorie, fără limbă, fără viitor... Așa ne-o fi vrînd și azi ideologia R.C.M., frații de cruce ai lui Smirnov și Pologov, Tausmangi și C°, noua, fățarnica ideologie, care pentru a-și păstra dominația asupra maselor e gata la orice, dar mai ales e gata să dezbine moldovenii, să-i certe pe Costin cu Hadârcă, pe Moșanu încă nu se știe cu cine, pe Druc cu toți agrarienii, pe toți agrarienii cu cei care au ieșit primii în stradă, adică cu Frontul Popular, și în consecință, să creeze o stare de criză. Încă n-a sosit momentul de criză, declară cineva în fața agrarienilor zilele trecute. Care moment de criză, dom'le tovarăș? Sîngele poporului moldovenesc? Și cine clocește acest moment? Nu cumva acei care, fiind aleși ai poporului, îmblă în parlament numai cu zîzănie, care n-au propus încă nici un proiect de lege? Mulți, ta-are mulți sînt meșteri la răcnit, ci un proiect de alternativă al netrecerii prin șocul economiei de piață a propus doar F.P.M., domnilor... Las-că e naivă în unele puncte această concepție din 10 puncte, las'că e cețoasă transformarea Moldovei în enclavă electronică a U.R.S.S.-lui și în zona economică liberă, dar asta e mai bine și mai cu nerv optimist decît așteptarea criminală a stării de criză (sau clocirea ei).
Ce ne interesază, însă, e faptul că acum cinci ani grafia latină, româna, suveranitatea, economia de piață, declararea zilei de 28 iunie drept zi a cotropirii noastre de către U.R.S.S. etc. erau tot abia un vis, iar azi sînt realitate și realitatea asta am cîștigat-o revoluționar, adică prin salt vertical, calitativ. Da, explozia moldovenească a fost extraordinar de emotivă, chiar violentă (dar fără violență, fără greve ș. a. m. d.). Am reușit să sărim în numai doi ani mai multe trepte ale destinului. Și nu ne-am dezmembrat, nu ne-am rupt în bucăți. Dimpotrivă, sîntem azi mai puternici ca oricînd cu toată împotrivirea neoțaranoviștilor, neoțurcăniștilor (vezi «Fenomenul Pitești» de V. Ierinca), neoponegriștilor care s-au abătut și prin tabăra F.P.M. ca să slujească mai fidel partidul bolșevic. Ei și numai ei întîrzie astăzi intrarea noastră în Europa. Ei și numai ei amînă schimbarea la față a Republicii Moldova. Ei și numai ei sînt capabili să declare că o rezoluție a F.P.M. a făcut mai mult rău poporului decît toate catastrofele căzute pe capul moldovenilor cu ajutorul bine chibzuit al C.C.-lui de la Chișinău și Moscova...
Și tocmai în acest punct al intrării noastre în istorie e absolut necesar să nu ne oprim, să adoptăm cît mai repede legile obiective ale dezvoltării economice a lumii, să întărim ce am cîștigat politic, dar nu într-un proces ticălos de așteptare și de confruntare balcanică, care ne bagă în mlaștina subdezvoltării, ci desfășurînd revoluția noastră spre profunzimi, accelerînd revoluția, canalizînd energiile creatoare ale poporului spre viitor.
Prin ce s-a caracterizat prima etapă a revoluției noastre?
Prin revenirea la izvoare. Am îndreptat corabia spre apa latinității și încă mai sîntem liberi să decidem. Oare chiar ne vom împotmoli ca mai apoi să apară «fratele mai mare» cu tractorul sau cu tancul și să ne scoată ca să intrăm pe veci în cușcă?
Da, curățirea moldovenilor de scîrna totalitarist-bolșevică ne va lua mult timp. Nu e chiar atît de simplu să te lepezi de apucături care ne-au fost băgate în sînge (de pildă: mîncatul pe degeaba, transformarea unor bunuri colective în bunuri personale). Cu cîtă greutate învață oamenii a-și face semnul crucii, dar cum e cînd te oprești din calea pe care tu, de frică sau în numele carierei, ai mers de bună voie?
Da, e teribil de greu să schimbi macazul istoriei. Or, noi altă șansă nu avem.
Ce e de făcut mîine, ba ciar azi?
Mai întîi să convingem poporul că, purtînd doctrina comunistă în suflet, lăsîndu-ne trași de sfoara comunistă mai ales în economie, sîntem sortiți să ajungem tocmai acolo unde ne trimitea Moscova — în starea de robi, de mancurți, de lumpeni, de oameni de mîna a doua, și nu în U.R.S.S., ci în Europa, care, înarmată cu noile tehnologii, va avea nevoie de noi doar pentru a-i spăla clozetele... Ajunge, ajunge atîta sărăcie în domeniile politic, social, spiritual, economic. Să ne întoarcem, oameni buni, cu fața spre Europa, să ne întoarcem cît nu e tîrziu, cît zîmbetul copiilor noștri, datorită Revoluției noastre de renaștere națională, e zîmbet de oameni liberi, nu de slugi.
Îngrozească-vă această perspectivă — popor de slugi.
De la starea de rob — la starea de creator al destinului tău.
De la starea de rîmă, la starea de cetățean al Universului uman.
Deci, să ne lăsăm ca de rîie de această jumătate de secol prăpădită, care este rușinea noastră.
Înțeleg, trecutul nu se șterge ca scrierea de pe tabla de la școală, dar nu avem încotro. Ori lichidăm rușinea de a fi șezut 50 de ani cu șira spinării încovoiată, ori.. Trăsnita filosofie moldovenească (românească) — capul plecat sabia nu-l taie — s-o declarăm rușinea noastră națională. Și să nu uităm martirii neamului, cei împușcați de NKVD în '40, '44, '45, '49, '53... Cei cu care s-au hrănit rechinii la Magadan, cei care au murit de foame în 46—47, cei născuți debili sau morți prematur în urma otrăvirii cu chimicale...
Da, avem multă nevoie de încă un salt calitativ. Salt pe care numai în febra revoluției îl putem face. Sinteza tezei-antitezei prin care trecem ar fi asta: de la revenirea la izvoare — la crearea viitorului.
Creație în agricultură. Creație în instruire, mai ales în instruire, domnule Matcaș. Creație în medicină. Creație în comerț, mai ales în business. Creație, în tot ce este activitate umană aici, în Republica Moldova. Societăți de acțiuni, firme private, cooperatiste.
Tot ce va aduce slavă Moldovei e bun de a fi pus pe roate, că a început cel de al treilea război mondial, cel economic, vorba lui Mircea Druc, și cine are în el sorți de izbîndă?
Febra revoluției cade rar pe firele care dau șanse unui popor. Să n-o oprim. Să n-o potolim.
Să ne încărcăm seringile, să injectăm masiv în cetățile atît de strîmtorate ale spiritualității noastre cît mai multă civilizație, cît mai multă cultură, cît mai multe idei, cît mai multe tehnologii.
Instruirea s-o facem din marș. Să folosim Parlamentul, să folosim Radioul, dar mai ales Televiziunea, pentru a ne civiliza revoluționar poporul. Ajunge atîta hostropăț bolșevic. Alte șanse nu vom avea în istorie. Intrarea noastră în lume se va amîna. Cu cîte milenii?
Mă îngrozește gîndul că c[ine]va, peste o mie de ani, ar re[peta] ce a spus Emil Cioran încă [în] 1936: «Doamne, ce vom fi f[ăcut] o mie de ani?».
Acum ori niciodată.
Înțeleg, avem multe probl[eme] peste care nu putem trece atî[t de] ușor, de pildă așa-numita și [atît] de fățarnic reclamata, bă[taie] «românească». Da, se trăgea [une]te o palmă celui care nu în[văța] la școală. Dar cîtă știință de c[ar]te am acumulat atunci, oam[eni] buni, acumulată tocmai la a[ceea] școală, unde cică se bătea? S[au] poate, nu e a noastră vorba: «[pa]tru clase la români fac mai m[ult] decît zece la ruși?». Cîți basa[ra]beni au absolvit atunci Sorbo[na] [și] alte universități mari din [Europa?] Unchiul meu, Grigore Consta[nti]nov, e unul dintre ei.. Cîți m[ol]doveni a trimis la Sorbona r[egi]mul comunist în cei 50 de [ani?] Cîți din cei care n-au făcut p[arte] din nomenclatura comunistă?
Da, se bătea bine în cel c[...] umbla nopțile tiribomba, [dar] erau atunci atîtea furturi? Se [in]tra în casele oamenilor cu s[co]pul de a fura, așa cum se în[tîmplă] astăzi, chiar și ziua-n am[iaza] mare? Erau uciși bătrîni pent[ru o] mie de ruble, puse la cio[rap?] Avem cel mai mare indice c[ri]minogen din U.R.S.S. Vă dau [nu]mai două cifre ca să luați a[mint]e, cine e călăul poporului [nos]tru — românul, care bătea [pe] tîlharul, leneșul, sau poate [bol]șevicul, care ne-a omorît cu [foa]mea, cu deportarea, cu NKV[D], chimizînd tot ce am avut [mai] bun?
În 1985 se înregistrau [în] R.S.S.M. 22.544 de crime [și se] intentaseră 15.409 procese, [adi]că procesele alcătuiau 68% [față de] numărul crimelor.
În 1989 s-au înregistr[at] — gîndiți-vă bine la această [cifră] — 40.862 de crime, iar pr[ocese] s-au intentat numai... 9.360. [Să] mai numărăm procentele? S[ă vă] întreb la ce a dus măreața [doctrină] bolșevică? Să mai întreb [...] de [...] oane de carabineri?
40.862 de crime pe an [la ...] nilor, la o populație de 4[,3 mili]oane de oameni (recensă[mîntul] din ianuarie 1989). Nu [e] prea mult?
De ce uităm genocidul b[olșevic] și ținem minte palma româ[nească?] Nu cumva este cineva in[teresat] în asta, domnilor? Cinev[a] nu vrea să ne spună că în [cei 22] de ani de așa-zisă ocupați[e româ]nească n-a murit nimeni [de foa]me în Basarabia. Și cîți a[u mu]rit în 46—47 cînd ni s-a [luat] totul din hambare? Peste 2[00 de mii] de oameni, tot frați și su[rori] ai noștri, tot mame și ta[ți], neam de al nostru, nu nea[m de al] lor... Săraca memorie... [mol]venească!
Dar să trecem de la ace[ste] stări strict locale la realit[ățile eu]ropene.
Ce avem de făcut?
Să continuăm fapta lui Ștefan cel Mare. Ce a făcut el în plan politic, social și economic trebuie urgent revitalizat. Ștefan avea [n]u numai armată neînfricată. Ța[r]a lui mai vindea miere, cai, nuci, [v]in, carne, grîu. Era căutată mar[f]a moldovenească în lume pentru [a]ceste produse de mare calitate... Deci să producem și noi ca să concureze mărfurile noastre cu [c]ele europene și atunci nu vom [a]vea frică de nimeni... În cel de [a]l treilea război mondial va cîștiga nu cel cu barda, ci cel cu calitatea...
Și mai avem de ridicat cetăți [...] la Soroca, Saharna, Rezina, [T]ighina, Olănești... Cetăți noi, [c]entre ale științei, creației, eco[n]omiei noastre naționale. Lu[m]ea le spune tehnopolisuri. Vom [ri]dica tehnopolisuri... Vom con[st]rui drumuri, case, apeducte, [ia]rmaroace... Nu ne este frică de [ș]omaj — avem prea multe de [fă]cut ca să ne îngrozească per[sp]ectiva lui.
Deci, important e să nu ne op[ri]m. Tot ce facem vorbește des[pr]e o clipă astrală a poporului [ro]mân din Moldova. În tot ce fa[ce]m se simte mîngîierea părin[tea]scă a Domnului. De ce ne-am [te]me? Oare nu sîntem acasă? Oare [nu] trăim aici de peste 2000 de [ani]? Oare casele nu ne sînt pline [de] copilași?
Da, nu vom reuși să îmblînzim [ia]nica zilei de mîine cu puțina [car]te pe care ne-au dat-o rușii-[bol]șevici. Deci să ne punem pe carte. Să ne încredem în Domnul. Să refacem crîngurile, să refacem lunca, să readucem în țară toată gîza, tot animalul, toate păsările de altă dată.
Principalul e să nu ne oprim. Las'să latre la noi cățeii stagnării. Nu avem timp să le răspundem. România are Carpații. Republica Moldova are în urmă revoluția de eliberare națională și Marea Adunare Națională.
Cei care vor să fie cu noi să pună mîna pe carte, să învețe a dirija computerul, a face business, a vorbi limbi străine.
Noi sîntem europeni. Izbînda e a noastră.
Unele popoare s-au pornit la drum cu binecuvîntarea patriarhilor și mitropoliților. Noi nu i-am avut. Noi ne-am pornit spre ziua de mîine direct cu binecuvîntarea lui Dumnezeu.
P.S.
— Și fiindcă rusul Smirnov a reușit în numai 2 ani să se facă «președintele» unei republici de peste Nistru, aș vrea să le amintesc moldovenilor de acolo că ei sînt majoritari, și dacă vor un președinte pentru tot ce e a Moldovei dincolo de Nistru de ce n-ar alege un moldovean? Dar iată, și dovezile statistice (recensămîntul de la 1 ianuarie 1989):
Raionul — Moldoveni / Ucraineni / Ruși: Grigoriopol — 62,7 / 18,1 / 15,8; Dubăsari — 88,9 / 6,2 / 3,8; Camenca — 62,3 / 27,3 / 8,7; Rîbnița — 47,4 / 42,7 / 8,2; Slobozia — 42,5 / 21,4 / 26,0.
Cifrele de mai sus sînt procente și procentele, bată-le vina, vorbesc numai și numai de un singur lucru: o mică clasă de foști baroni, cneji, marchizi și țari din Moldova, care nu întîmplător sînt ruși, se tem că vor rămînea fără slugi... Moldoveni de peste Nistru! Fiți vigilenți! Ei vă mint obraznic pentru că se plimbă în toyote, mercedesuri, forduri în timp ce domniile voastre trageți sapa, conduceți combina și tractorul, asudați după strung...
În această problemă mai este o mică mirare adresată ucrainenilor din regiune. Domnilor, sînt și în Ucraina sute de mii de moldoveni, români. Dar n-am auzit să fie un moldovean vice-președinte al Sovietului Suprem al Ucrainei. Iar un ucrainean e vice la Chișinău.. Cine pe cine batjocorește?
A. V., 10 septembrie 1990
Sursă: Glasul, Nr. 12 (16), 20 septembrie 1990, pagina 4, coloanele —.
