PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 27 mai 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. — · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „O încălcare gravă”

Ce vrei să faci?

O încălcare gravă

Apel al Federației Sindicatelor Independente din Moldova

Textul articolului

La 19 mai 1992 unitățile armatei a 14-a a Federației Ruse, staționate pe teritoriul Republicii Moldova, au trecut la sprijinirea fățișă a forțelor separatiste, anihilînd toate eforturile de reglementare a conflictului pe cale pașnică.

Agresiunea militară împotriva poporului republicii noastre suverane nu numai că a pus sub semnul îndoielii sinceritatea afirmațiilor conducerii Rusiei despre neamestecul ei în afacerile interne ale statului independent Moldova, dar a cauzat și numeroase victime umane, distrugerea masivă a caselor de locuit și a obiectivelor industriale. Mii de oameni au devenit refugiați. Au încetat lucrările agricole. Pe zi ce trece economia republicii suferă prejudicii ireparabile.

Prezidiul Consiliului Federației Sindicatelor Independente din Moldova califică acțiunile armatei a 14-a și lipsa de atitudine a conducerii Federației Ruse drept o încălcare gravă a normelor de drept internațional și cere Președintelui Federației Ruse, B. Elțin, Parlamentului și Sindicatelor Rusiei să întreprindă măsuri adecvate și eficiente pentru reglementarea situației create, să pună capăt amestecului armatei a 14-a în afacerile interne ale Republicii Moldova, să fie scoase formațiunile militare ale Federației Ruse de pe tot teritoriul Moldovei.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 27 mai 1992, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „O încălcare gravă”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1