La Ministerul Afacerilor Externe au avut loc, miercuri, convorbiri între miniștrii de externe ai României și Republicii Moldova, domnii Adrian Năstase și Nicolae Țîu.
La încheierea convorbirilor, șeful diplomației române a precizat, într-o declarație de presă, principalele probleme abordate cu acest prilej. El a arătat că, în cadrul rundei de convorbiri pe care a avut-o cu omologul său din Republica Moldova, s-a realizat un schimb de informații privind situația politică din cele două țări. De asemenea, au continuat discuțiile în legătură cu activitatea miniștrilor din Republica Moldova, România, Rusia și Ucraina, care au participat la negocierile cvadripartite privind conflictul din estul Republicii Moldova. Au fost, de asemenea, discutate anumite chestiuni practice legate de activitatea bilaterală, de relațiile dintre ministerele de externe ale României și Republicii Moldova, ținînd seama de nevoia de a sprijini, într-un mod eficient, eforturile diplomației de la Chișinău. Din acest punct de vedere — a precizat ministrul de externe român — s-a avansat cu unele dintre proiectele programului de pregătire a grupului de tineri diplomați de la Chișinău, care urmează să participe la un curs de specialitate la București, în luna august. În acest context, au fost evocate și activitățile avute în vedere în cadrul Comitetului interministerial pentru relațiile cu Moldova, care ar trebui să gă-
(Sfîrșit în pag. 2).
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 80 (17950), 13 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
