«Cel mai mare dușman al stratului fertil de sol în republică este eroziunea. Fără exagerare ea poate fi numită proces necruțător, capabil în timp de ploaie torențială să spele de pe povîrnișurile dealurilor un strat de sol pînă la jumătate de metru grosime — o adevărată catastrofă de sol. Acuma în (R.S.S. Moldovenească) există 700 mii hectare de pămînturi erodate, din ele mai mult de 300 mii hectare moderat sau puternic spălate, pe care productivitatea culturilor agricole e scăzută cu 40 și mai multe procente».
(A.Ș. a R.S.S. Moldovenești, secția geografie. Atlas al R.S.S. Moldovenești. Direcția principală a geodeziei și cartografiei pe lîngă Sovietul de Miniștri al U.R.S.S., Moscova, 1990).
În mod obiectiv, eroziunea nimicește stratul fertil de sol, dar nu trebuie de confundat cauza și urmarea. Căci procesul de erodare în condițiile naturale e un fenomen pe cît de firesc, pe atît și de rar. Altă poveste e agricultura — fiind un amestec violent în lanțurile biocenozei pe terenuri imense, încă și lezează structura solului, răvășindu-l adînc și răsturnîndu-l în van. Ca apoi ploile torențiale să-l spele cu ușurință hăt în pîraie și rîuri pînă-n mare... Și acest fapt nu indică oare că de vină este metoda de lucrare a pămîntului (de arat), adică acei oameni, care aplică această metodă — anume cea prin surpare. Cu atît mai mult că demultișor există metoda de arat fără surpare, care nu numai că păstrează structura și calitățile solului, dar și asigură un nivel mai înalt al altor parametri agricoli... Curios, cine este acea persoană îndărătnică, care în pofida priorităților metodei fără surpare, impunea și impune aplicarea anume a celei dintîi — prin surpare? Cine, știind prea bine care sînt pierderile reale de sol, totuși se ține scai de surparea malefică? Or, nu prezintă mare dificultate de a face calculul suprafețelor arate în țară și a termenelor suficiente ca aceste terenuri să rămînă completamente despuiate de sol! Să fie oare dezgolirea rocilor scopul acelui (sau al acelor) încăpățînat, care nu admite trecerea la tehnologia mai progresivă, modernă de lucrare a solului?
Iar dacă eroziunea este numită proces necruțător, apoi — pentru conformitate — cum trebuie să fie numită atitudinea ce poate avea drept rezultat dispariția cel puțin a stratului fertil al solului? Și doar nu ploile torențiale poartă vina subiectivă a unor decizii (sau indecizii?), aflate la înălțimea (josnicia?) competenței (a ignoranței?) cuiva!
Ei bine, toată beleaua a căzut pe capul nostru din vina sovietelor. D-apoi, se zice, s-au schimbat timpurile (?), situația e alta (?)! Atunci de ce nu se schimbă starea de lucruri într-un domeniu atît de important cum este lucrarea pămîntului?..
Dar cum se poate să numești erodarea solurilor (mai ales în proporții de amploare) — catastrofă de sol? Asta în timp ce solul este bogăția principală de care dispune Moldova — bogăție, care este «utilizată» pentru tulburarea apelor curgătoare și stătătoare! Doar în fiece an se întîmplă aceeași calamitate (diferă doar proporțiile) — lacrimile cerului dizolvă grăsimea pămîntului, cauzînd pierderi incalculabile și economiei țării, și naturii — ceea ce este mult mai grav.
Cine, deci, este acest îndărătnic «cineva» și cine va reuși să-l convingă că viața nu trebuie să se termine și nu se va termina odată cu el?
Sursă: Vocea Poporului, Nr. 28 (119), 21 iulie 1992, pagina 5, coloanele —.
