Legiunea națională rusă a fost creată pe lîngă comitetul central de coordonare al partidului național-republican și e mai mult o organizație militar-sportivă decît o armată înzestrată cu armament și tehnică. În afară de educarea patriotică și instruirea militar-sportivă, scopul principal al formațiunii noastre e apărarea frontierelor Rusiei și a oamenilor ruși de pe teritoriul fostei U.R.S.S. Schema activității e simplă: cum numai parvine informația despre pogromuri, asuprirea rușilor în statele învecinate sau despre acțiuni militare împotriva lor, partea cointeresată (așa cum s-a procedat în Osetia de Sud și Transnistria) îi asigură cu arme, locuințe, hrană și bani.
În legiunea națională își fac serviciul numai voluntari. Partidul nu alocă nici o copeică. Vîrsta legionarilor e de la 20 de ani în sus. Sînt înrolați cei care și-au făcut serviciul în rîndurile armatei sovietice. Se dă preferință reprezentanților corpului de ofițeri.
Comentariul secției scrisori. Nu ne vom pronunța noi asupra caracterului legal al creării acestor unități militare. Evidențiem doar faptul că ele există și luptă, ceea ce-i o dovadă a neexpeditivității politicienilor noștri. De aici și «spiritul de inițiativă» etc., etc.
Nota redacției «V.P.». Despre fărădelegile legionarilor ruși nepoftiți, pe care ei le comit pe pămîntul moldav, ar putea relata miile de bejenari din orașul Tighina și satele moldovenești din Transnistria. «Spirit de inițiativă» la omorîrea cetățenilor pașnici au acești belicoși destul și de rămas. În sfîrșit o rază de lumină asupra evenimentelor din raioanele de Est ale Moldovei a răzbit și în paginile vechiului ziar al uniunilor sindicale. Firește, s-ar fi cuvenit ca autorul să relateze cine anume în Rusia le înarmează și pe banii cui sînt întreținute aceste lepădături, cărora imperiul le stăruie și în vis.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. 28 (119), 21 iulie 1992, pagina 5, coloanele —.
