Ziua de vineri, 7 februarie, am consacrat-o vizitării, împreună cu dl Peter Malcolm Slowe, a ultimului bastion al comunismului din Europa, autointitulata «Republică (Sovietică Socialistă Moldovenească) Transnistreană». Mai exact, a capitalei «republicane», Tiraspol. Dl Slowe, cetățean britanic, reprezentant al proiectului educațional «Tempus», destinat Europei estice și finanțat de Comunitatea europeană, nu mai avusese posibilitatea să vadă comunismul sovietic pe viu. Preocuparea pentru cunoașterea realităților de pe petecul de pămînt ce nu face parte din Ucraina, nici din C.S.I. (deși probabil ar dori să devină al 12-lea stat al acestei Uniuni reînnoite), dar nu vrea să facă parte nici din Moldova (a cărei parte integrantă este), nici din România, ...deci, interesul nostru provenea tocmai din ciudățenia (im)posturii sale.
Pe strada 25 octombrie există DOAR două statui ale lui Lenin, iar însemnele comuniste (lozinci, fotografii ale eroilor și fruntașilor, stele roșii, steagul roșu-verde al fostei R.S.S.M., stema U.R.S.S. etc.), nu deranjează pe localnicii care nu le mai iau în seamă, în schimb îi amuză pe străini. La chioșcuri se găsește aceeași presă ca la Chișinău (preponderent în limba rusă) precum și «Sfatul Țării» (al doilea supliment literar), «Glasul națiunii», «Țara», «Moldova Suverană», la care se adaugă publicația «republicană» «Dnestrovskaia Pravda», purtătoarea «adevărurilor pur nistrene».
Soldații nu patrulează pe străzi, ei pur și simplu există peste tot: în magazine, în hoteluri, instituții oficiale. La hotelul «Drujba» erau cel puțin 5 soldați ce făceau de gardă la intrare. «Garda nistreană», respectiv «armata națională a poporului nistrean» are uniformă ușor modificată pentru a se deosebi de soldații Armatei 14; zice-se, aflată în retragere (unde, nu se știe). La «Dom sovetov» fac de strajă, în holul de la intrare, 3 tineri gardiști ce devin amabili cînd aud englezește. «Cum e în Anglia?» se interesează unul din ei. «Bine». «Desigur, bine», zîmbește amar adolescentul, gîndindu-se și el la viitorul său... «Vine prezidentul!» dă cineva alarma și careul incomplet încremenește în poziție de drepți cînd trece «tovarășul Smirnov», îmbrăcat într-o scurtă de fîș negru, cu pălăria neagră pe cap, fără să spună nici un cuvînt, fără să privească în jur, urcînd în fugă scările...
În librării, situația seamănă perfect cu cea de la Chișinău. Cineva cumpără înaintea noastră literatură în limba română, îndeosebi cărți pentru copii, rafturile rămînînd pline, în rest, cu carte în limba rusă. Curios pentru un tînăr «stat comunist»: clasicii ideologiei lipsesc cu desăvîrșire. Se așteaptă probabil colecția «Din gîndirea președintelui Smirnov»... Englezul cumpără «Atlasul istoriei U.R.S.S.», pentru clasa a V-a, ca pe o relicvă de la Sfîntul Mormînt.
O ultimă remarcă: limba de comunicare cu interlocutorii noștri a fost preponderent româna. Aproape ca la Chișinău.
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 20 februarie 1992, pagina 3, coloanele —.
