SLOBOZIA. (De la corespondentul nostru). În Moldova, paremi-se, nu este un alt sat în care ar trăi în majoritate bulgari ca la Părcani. Vremurile s-au schimbat, iar ei au păstrat neschimbată fidelitatea față de pămînt și dragostea față de muncă. Muncesc în colhoz, muncesc și acasă. Aproape că nu este părcănean care să nu aibă în ogradă seră pentru creșterea legumelor, florilor, livadă, vie. Pentru a nu fi învinuiți că pun mai presus interesele personale față de cele colective (de stat), părcănenii și-au tras electricitate în toată ograda și îngrijesc de gospodărie noaptea, la lumina becurilor electrice. Sîrguința lor continuă s-a fructificat în casele lor frumoase și originale, avuția casnică, drumurile asfaltate, clădirile de menire social-culturală și de producție, baza tehnico-materială din gospodărie.
Din Parcani în primele zile de război s-a început atacul asupra poliției din Tighina. De aici au fost bombardate întreprinderile industriale și populația pașnică. Satul a fost transformat într-un focar aducător de moarte. Mii de tighineni pașnici au căzut jertfă tirurilor neîntrerupte, ce porneau de aici, din Părcani. Au suferit și părcănenii. Zeci de morți și răniți, circa 50 de case de locuit, obiective de menire social-culturală și de producție deteriorate. Bulgarii din Părcani umblă prin sat buimăciți, nedumeriți, decepționați.
Mă uitam la această stare de lucruri deplorabilă și mi-am adus aminte de august 1990. Anume atunci s-a pus începutul acestei mari tragedii. În frumoasa casă de cultură a satului a avut loc așa-zisul congres al deputaților de toate nivelurile. A fost o încercare de a proclama «republica sovietică socialistă moldovenească nistreană» și atunci aici erau mașini blindate, miliție, gardiști bine echipați de luptă. Parcă îl aud și acum pe M. Chiricenco, președintele executivului din Părcani, cum se opintea să convingă «cozile de topor» adunate din raioanele răsăritene ale Republicii Moldova că Transnistria e unica citadelă a socialismului pe tot globul pămîntesc. Așa-zisul congres atunci n-a hotărît nimic. Mințile oamenilor însă le-a tulburat. O parte din bulgarii satului au trecut de partea acestui venetic, s-au început tulburările, sume mari cîștigate de săteni prin muncă ș[i] sudoare erau transferate d[e] alde Chiricenco în fondul rebelilor din Tiraspol.
Și iată rezultatul — jertfe, răniți, ruine. Și nu știu nic[i] pînă astăzi sărmanii părcănen[ii] că nu e vorba de crearea une[i] formațiuni teritorial-admini[s]trative a fericirii, ci de executarea unei comenzi amb[i]țioase a Moscovei, care vre[a] cu orice preț să transform[e] această palmă de pămînt într-o bază militarizată a Rusiei pentru a ne ține și m[ai] departe în frîu. Iată care e[s]te adevărul pur și iată consecințele politicii mincinoase […] separatiștilor!
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 111 (17981), 6 august 1992, pagina 2, coloanele —.
