PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 12 august 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. 114 (17984) · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Eroii merită înveșnicire, iar noi sîntem datori să le-o aducem”

Ce vrei să faci?

Eroii merită înveșnicire, iar noi sîntem datori să le-o aducem

De N. Rozlovan, maior de poliție
Textul articolului

Nu prea demult în presă a fost publicat un «Memoriu întru salvarea culturii naționale», semnat de dl ministru Ion Ungureanu. Pe drept cuvînt, nu poți rămîne indiferent față de obiectele, localitățile, monumentele istorice etc., enumerate acolo, care, din păcate, au ajuns să fie sortite pieirii. Viitorul se distruge azi. E și firesc ca în acea listă să nu nimerească mai multe obiecte importante sau mai puțin importante, dar care pentru fiecare localitate sînt extrem de prețioase. Ele trebuie înregistrate și luate sub ocrotirea statului. Situația o cunoaștem din memoriul amintit, dar și din viață. Ea poate fi comparată doar cu un dezastru, cu o catastrofă, cu o nenorocire. Și cine este vinovatul, dacă nu noi! Deși... se mai întîlnesc oameni, care, la figurat fie spus, pătrund în casa încinsă de flăcări pentru ca peste o habă de vreme să iasă de acolo cu ... o vioară. În asemenea cazuri se salvează, după mine, Spiritul, Viața, Veșnicia.

Avem multe monumente ce se cer salvate și păstrate ca ochii din cap. Altele însă abia urmează să fie ridicate. Patrimoniul culturii noastre naționale ar trebui completat cu obiecte ce țin de istoria nouă a Moldovei și ar servi la educarea tinerei generații. Am pășit pe o cale proaspătă a dezvoltării societății și o vrem lipsită de «sfetnici» nepoftiți, de «frați mai mari», de tot felul de dirijori ai construcției «unui viitor luminos». Dar cît de anevoios e acest început de cale, cît de scump ne costă avansarea pe drumul acesta nou, cîte vieți tinere sînt răpuse și cîte morminte răsar prin cimitire! Și toate aceste clipe îndoliate trebuie înveșnicite, transmise celor ce vor veni după noi, căci tinerele generații vor avea, desigur, nevoie de exemple demne de urmat.

De aceea se cuvine ca Eroii contemporaneității să aibă un loc de pomenire, de înveșnicire a faptelor lor, un loc care ar întruni tot ce ține de cei răpuși pe cîmpul de bătaie pentru integritatea țării; ce ține de tinerii polițiști, de primii voluntari, de băieții înrolați în armata națională, de toți acei care cu prețul vieții au opus rezistență dezmembrării Moldovei. Un asemenea loc este necesar pentru ca urmașii noștri să știe că libertatea se cucerește cu jertfe, să știe că, de exemplu, scurta biografie a lui Gheorghe Cașu, unicul fecior la părinți, este o oglindă a vieții tuturor patrioților răpuși de venetici. Benevol înrolat în poliție, benevol plecat pe poziții de luptă, el zace acum în țărîna pămîntului apărat de el și de mulți alți semeni ai săi.

Un asemenea loc este necesar acum, pentru ca mai apoi așa-zișii «tineri cercetători» să nu adune cîte o țîrică materiale și mărturii despre Eroii anului 1992. El cu atît mai mult este necesar cu cît Parlamentul nostru, plecat în vacanță, n-a găsit de cuviință să-și spună cuvîntul, să ia o atitudine întru consemnarea faptelor de eroism ale tinerilor noștri compatrioți. Apropo, Smirnov și banda sa de venetici și trădători de neam n-a întîrziat s-o facă pentru liftele invadatoare.

Iar noi așteptăm, ezităm, tărăgănăm. Oare chiar așa să fie firea moldoveanului? Nu cred. Moldoveanul Feodosie Stratan, un tînăr polițist născut la Răciula Călărașului, n-a așteptat, n-a ezitat, n-a tărăgănat. L-a chemat Patria și a plecat. Păcat, mare păcat că a plecat pentru totdeauna. Parcă și acum îl văd: înalt, zvelt, ager la minte... După satisfacerea serviciului militar (în armata imperială) el n-a căutat să-și asigure o viață liniștită, și îmbelșugată. A venit la poliție. A trăit o viață scurtă, dar care a acumulat în ea atîta cît n-ar încăpea nici în una de un veac.

Feodosie a participat la operațiunile de pe platoul Cocieri, ca mai apoi să plece din proprie inițiativă la Tighina. Într-o seară fierbinte de vară, parcă presimțind că-și trăiește ultimele ore ale vieții, înconjurat de camarazi, el povestea grăbit despre satul său natal, despre părinți și despre scumpa-i surioară, revoca și episoade vii ale luptelor la care participase. Era tînăr și frumos Feodosie! Și mă gîndesc acum: cît de mult se aseamănă între ei Eroii și cît de mult se deosebesc, totuși.

De aceea și satul Răciula, unde s-a născut Feodosie Stratan, și multe alte sate și orașe, care și-au petrecut feciorii în nemurire, sînt datoare să le păstreze memoria cu sfințenie. Nu prin memoriale grandioase de marmură și beton, cum le au unii eroi inventați odinioară, ci prin ceva simplu și sfînt: să putem închina o rugă întru iertarea păcatelor, întru primirea sufletului în împărăția Domnului.

Eroii merită înveșnicire! Iar noi sîntem datori să le-o aducem.

Foto de Tudor Iovu.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. 114 (17984), 12 august 1992, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Eroii merită înveșnicire, iar noi sîntem datori să le-o aducem”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1 · 1/2