De mai bine de doi ani un grup de inițiativă se ocupă de problemele creării în oraș a unei școli cu limba moldovenească de instruire. Peste 30 mii de moldoveni din oraș doresc și au dreptul ca fiii și fiicele lor să învețe în limba de stat a RSS Moldova. Apropo, sînt și persoane de altă naționalitate, care vor ca odraslele lor să învețe în școli cu limba moldovenească de instruire.
La etapa întîi, în anii 1988–1989, foștii conducători tov. Cudreavțev V. A., președintele comitetului executiv orășenesc, și tov. Vesnin V. S., șeful secției învățămîntului public, au promis să repartizeze de urgență un bloc separat în clădirea internatului sportiv, îndată ce formăm măcar 3–4 clase (pentru început). În anul 1990 deja noua conducere a secției de învățămînt ne-a promis o parte separată a etajului întîi al ȘM № 4 cu posibilitatea unei intrări autonome. Bineînțeles, aceasta nu e o școală aparte, totuș.
Însă aceste promisiuni n-au fost susținute prin nimic. Copiii noștri sînt nevoiți să se adune la școală din cele mai îndepărtate colțuri ale orașului, schimbînd uneori cîteva mijloace de transport. Ei se scoală cu mult mai devreme decît sămașii lor, care dispun de alte condiții. Totodată, lor le sînt repartizate clase, utilate în vestibul, suprafețele cărora nu corespund nici pe departe normelor sanitar-igienice, iar podelele sînt de ciment, acoperite numai cu linoleum.
Țînînd cont de situația lingvistică din orașul nostru, copiii, care învață în școlile cu limba moldovenească de instruire, au nevoie de un microclimat lingvistic corespunzător.
Cam prin octombrie–noiembrie 1990 adunarea generală a părinților, ai căror copii învață în ȘM № 4 cu limba moldovenească de instruire (în total 116 oameni) în cadrul întîlnirii cu președintele comitetului executiv orășenesc au ales un comitet părintesc pentru coordonarea acțiunilor comune în vederea rezolvării problemelor enumerate mai sus.
Soluția propusă de comitetul executiv orășenesc (să ni se pună la dispoziție clădirea școlii sportive № 2) ne putea satisface numai în perioada inițială, în anii 1989–1990. Actualmente, însă, e evident, că o asemenea rezolvare a problemei în cauză crează noi dificultăți: ne lipsește sala de sport, cantina, dormitorul pentru micuții din clasa întîi, începînd cu anul 1991–1992 copiii vor învăța în două schimburi. Totodată, prin intermediul presei și prin alte metode se fac învinuiri că, chipurile, noi vrem să creăm pentru copiii noștri cele mai bune condiții pe contul lezării copiilor de alte naționalități (vezi, bunăoară, ziarul «Dnestrovskaia pravda» din 13 februarie 1991).
În legătură cu cele expuse mai sus am întreprins multiple încercări de a ne întîlni cu dumneavoastră pentru a vă cere ajutorul în soluționarea problemei acute. Sîntem siguri că atitudinea dumneavoastră binevoitoare în favoarea soluționării juste a problemei privind deschiderea unei școli moldovenești la Tiraspol le va permite celor circa 200 de elevi să înceapă următorul an de învățămînt în condiții demne de timpurile pe care le trăim.
Ținînd cont de cele expuse mai sus propunem, după noi, soluția optimă – a transmite pentru școala moldovenească anexa la ȘM № 9, construcția căreia se va încheia către 1 septembrie 1991.
Faptul că sînteți extrem de ocupat și că plecați deseori în deplasări ne-a obligat să ne adresăm cu această scrisoare deschisă.
Sursă: Tighina, Nr. 5, 12 aprilie 1991, pagina 1, coloanele —.
