În cursul după-amiezii de luni a avut loc ședința ordinară a Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova, prezidată de dl Alexandru Moșanu, președintele forului legislativ suprem.
Pe ordinea de zi au fost incluse următoarele puncte: prezentarea unei informări asupra evoluției evenimentelor legate de incidentul din 13 decembrie 1991 de la Dubăsari, o comunicare despre participarea delegației Parlamentului Republicii Moldova la întîlnirea cu Comisia pentru relațiile cu țările nemembre a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
În raportul prezentat pe marginea primului punct de pe agendă, luat în dezbatere, dl Dumitru Postovan, Procurorul Republicii Moldova, a elucidat un șir de fapte și a reprodus cifre ce au reliefat mai pronunțat starea de lucruri ce s-a creat în zona de conflict. Asupra aceleeași chestiuni a luat cuvîntul dl Mircea Snegur, Președintele Republicii Moldova. În intervențiile domniilor lor, membrii Prezidiului, doamnele Nadejda Brînzan și Larisa Pocatilova, care se deplasaseră la Dubăsari, au vorbit despre starea de lucruri de care au luat cunoștință la fața locului.
Dl Vasile Nedelciuc, președintele Comisiei parlamentare pentru problemele externe, a prezentat o informare vastă despre activitatea delegației parlamentare pe care a condus-o în timpul deplasării la București, unde s-a întîlnit cu Comisia pentru relațiile cu țările nemembre a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 18 decembrie 1991, pagina 1, coloanele —.
