La moment rămîne să ghicim: care sînt sursele financiare necesare pentru a salariza miile de mercenari înarmați, precum și «gardiștii» locali, apărători ai ordinii publice în pseudorepublica transnistreană? Posibil că aceste finanțe sînt transferate cu destulă generozitate de cercurile național-comuniste care în ultimul timp au o tot mai mare influență pe arena politică a Rusiei. Cert e că clica de la Tiraspol rezolvă cu mult succes problemele bugetare locale, tot așa cum știu să le dirijeze pe cele politice...
Dar banii nu au miros, rămînînd la discreția celora care sînt obsedați de idei fixe neocomuniste, așa precum îi cunoaștem pe cei de teapa lui Smirnov, Marakuța, Finaghin ș.a.
Aceste somități politice conservatoare nu s-ar reține mult în posturile lor, dacă nu ar fi susținute indirect de politica împăciuitoristă a Guvernului Republicii. Proprie Guvernului e și miopia economică în relațiile cu centrele industriale din Transnistria (Rîbnița, Tiraspol, Dubăsari, Bender). Economia de piață, la care pretindem că am trecut, are în acest context un specific politic, dictat de realitățile sociale.
Ravagiile politice, create artificial de liderii de la Tiraspol, a exlipsat temporar relațiile economice actuale dintre partea stîngă și cea dreaptă a Nistrului. Acest fapt convine numai și numai clicii smirnoviste. Aici nu mai face să ghicim care sînt sursele financiare ce o susțin. Ele își au izvorul aici, în satele și orășelele Republicii.
Un caz aparte e businessul Asociației «Odema» din Tiraspol, făcut cu destulă temeritate, în urma unor relații tradiționale, prin intermediul fabricilor de confecții la care muncesc cu osîrdie ani la rînd femeile basarabene.
După cum ne-a comunicat dl Sîrbu, șef adjunct la Departamentul industriei ușoare, filialele fabricii de confecții «Odema» din Tiraspol sînt atestate atît pe teritoriul Republicii, cît și peste hotarele ei. În Republică avem 55 la număr, majoritatea din ele funcționînd în raioanele zonei din centru. Pînă nu de mult contractele de muncă erau convenabile ambelor părți contractuante, iar venitul era vărsat în bugetul republican. În prezent situația s-a schimbat totalmente. Ca și pînă acum Tiraspolul furnizează semifabricate fabricilor de confecții producătoare, plătind salariile muncitorilor acestora. O sumă minimă este plătită pentru arendarea încăperilor destinate micilor fabrici de confecții. Iată cum explică această sistemă exdirectorul fabricii de confecții nr. 8 din or. Nisporeni dl Pavel Zgîrvaci, răspunzînd la întrebarea corespondentului ziarului local CRAI NOU, dl Dumitru Mititelu: «Totul e tare simplu: noi nu sîntem ai noștri. Noi sîntem ai Tiraspolului. Primim de la ei semifabricate, le coasem, expediem producția finită înapoi la Tiraspol, ei o realizează în rețeaua de comerț și pun banii la chimir. Iar noi primim doar salariile».
O situație paradoxală, dacă ținem cont că acest chimir este de-facto bugetul republicii-fantomă. Reiese că se lucrează pentru cei care își bat joc de frații noștri din Transnistria. Adică pentru o rublă nefericită vindem demnitatea națională. Ce e mai trist — că femeile angajate la fabrica de confecții nr.8 din Nisporeni (în satele raionului sînt 7 filiale ale Asociației «Odema») nu au susținut inițiativa dlui Zgîrvaci de a nu se mai supune Tiraspolului și de a încheia contracte cu alte asociații similare din Republică sau de peste hotarele ei.
Spre aceasta tind și cei de la Departamentul industriei ușoare de la Chișinău, care, după spusele dlui Sîrbu, «au înaintat propuneri constructive celor din Guvern». Între timp Asociația «Odema» face business pe spatele femeilor simple de la țară, nesupunîndu-se departamentului susnumit. Toată această tărăgăneală convine Tiraspolului, convine Asociației «Odema».
Scriam mai sus despre dl Zgîrvaci care a fost recent destituit din postul de director al fabricii nr.8 în urma intervenției președintelui Asociației «Odema» S.A. Manukian. D-lui e reacționat prompt la faptul că la Nisporeni gîndesc altfel și e posibilă o «rebeiune».
Vizita la fabrică era așteptată de croitorese, mai ales că e prima în toți anii de «conlucrare reciproc avantajoasă». Adunarea s-a ținut după un scenariu intuit de președinte, așa că au fost îndeajuns niște promisiuni tradiționale, manipulate de Serghei Manukian și în alte colective similare. Întrebările cusutoreselor de la Nisporeni nu l-au pus în derivă pe președinte, fiindcă conținutul lor se reducea la majorarea salariilor, la realizarea pe loc a unei părți din mărfurile ce le produc etc. Astfel că nimic nu s-a vorbit despre faptul că fabrica a staționat un timp pe motiv că nu s-a furnizat materie primă de la Tirtaspol. Despre autonomia fabricii de confecții nu s-a amintit, dl Zgîrvaci fiind printre puținii care mai susțineau această idee. Imediat a fost ales alt director, dna Elena Bădărău, inginerul-șef care cu cîțiva ani în urmă venise de la Tiraspol, pretinzînd la acest post. Ca rezultat contractul de muncă cu Asociația «Odema» a fost semnat în ovațiile croitoreselor.
Exemplul fabricii de confecții de la Nisporeni poate fi urmat în timpul apropiat (dacă nu a fost) de restul celor 54 din republică. Atunci Departamentul industriei ușoare va fi nevoit să-și transfere sediul la Tiraspol, iar acolo va găsi limbă comună cu cei de la «Odema», dacă nu pot găsi limbă comună cu cei de la Guvernul Republicii.
Referitor la croitoresele de la filiala din Nisporeni și de la celelalte fabrici de confecții care se supun nemijlocit Tiraspolului, face să le amintim că salariul de peste o mie de ruble pe care îl primesc nu poate să însemneze nimic pe lîngă veniturile fabuloase ce le au cei de la «Odema», folosite pentru a controla situația pe teritoriile de dincolo de Nistru.
Croitoresele de la Nisporeni pot fi fericite pentru salariile majorate, iar dna directoare Bădărău, care ne-a invitat să vizităm făbricuța de la Nisporeni, să caute corespondenți la Tiraspol, la DNESTROVSKAIA PRAVDA, să le vorbească despre problemele ce le au și despre succesele înregistrate. Ei vor veni. Vor veni numaidecît...
Sursă: Glasul, Nr. —, 27 martie 1992, pagina 6, coloanele —.
