Nici nu vă închipuiți cît de tare m-am întristat cînd am luat seama că anul acesta a trecut neobservată aniversarea Comunei din Paris. Vorba e că eu am făcut două luni la Tarutino și într-o zi, cînd ieșiserăm la împușcat, am păzit poligonul (stoial v oțeplenii, cum se zice mai militărește) dinspre Paris, ca să nu intre țăranii cu oile, ori la prășit și să-i doboare vreun glonte rătăcit. În sat n-am fost, dar pe hartă era scris că se numește Paris și mi-am amintit ce mai concerte dădeam în anii d[e] școală pe data de 18 martie [l]a club. Zău că se mira satul c[ît] de bine știm franțuzește. Ia[tă] de ce m-am scîrbit că nu m[ai] sărbătorim Comuna și, ca s[ă] mi se facă mai ușor pe suflet[…] vreau să vă interpretez un cî[n]tec revoluționar pe care-l ț[in] minte încă de pe cînd eram p[i]onier:
Ampasam, parla Lorene,
Avec me sabo.
O! O! O!
Avec me sabo.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. —, 24 martie 1992, pagina 8, coloanele —.
