[La] 13 iunie, la Moscova și-a [în]cheiat lucrările primul con[g]res al «Soborului Național [R]us». În principiu putem con[st]ata că a fost un congres [de]stul de reprezentativ al for[țe]lor național-șovine din Ru[si]a: în știrea difuzată despre [e]l de agenția ITAR-TASS se [m]enționează că la lucrările [lu]i au participat «1250 de de[le]gați și oaspeți din 117 ora[ș]e ale Rusiei și din alte sta[t]e ale C.S.I.» Delegații, după [c]um informează agenția cita[t]ă, au examinat «programul [d]e acțiuni al Soborului Na[ț]ional Rus pentru salvarea Patriei». În fond, puțin ne-ar păsa de această reuniune, dacă ne-ar fi lăsat ea pe noi în pace. Din păcate, n-a fost să fie așa. După cîte se vede, pentru membrii acestei formațiuni noțiunea de Patrie nu înseamnă Rusia ca atare, ci fosta U.R.S.S. Căci cum altfel poate fi explicat faptul că cei întruniți în această adunare și-au permis să adopte o rezoluție în care lupta din Transnistria este calificată drept «o luptă de eliberare națională», iar așa-zisa republică moldovenească nistreană este considerată drept «stat independent». Dacă ar fi să fie vorba numai despre această reuniune, am zice și noi că Rusia e mare și că spectrul opțiunilor politice în ea este extrem de larg. Vorbele, am zice noi, vorbe rămîn, însă, cu regret, sîntem nevoiți să constatăm că vorbele nu rămîn numai vorbe. Ele sînt urmate de acțiuni concrete. Dovadă în acest sens servește o știre care ne-a parvenit prin intermediul agenției RIA. Iată conținutul ei, care nu are nevoie de comentariu: «43 de voluntari ruși vor pleca, pînă la data de 20 iunie, la Dubăsari pentru a apăra, după cum specifică agenția citată, interesele compatrioților din Transnistria». Agenția respectivă, citîndu-l pe Nikolai Lîsenko, președintele Consiliului Central al Partidului Național-Republican din Rusia, menționează că este vorba deja de a treia formațiune de voluntari trimiși de structura patriotico-militară de pe lîngă acest partid — Legiunea națională rusă în punctele fierbinți. Legiunea, se arată în știrea difuzată de RIA «se ocupă de pregătirea militară și patriotică a tineretului și a delegat deja grupe de voluntari în Osetia de Sud și Transnistria». Același Nikolai Lîsenko declară că «în nici un caz voluntarii noștri nu pot fi considerați mercenari». În opinia lui, «ei își îndeplinesc datoria lor umană și internaționalistă».
Lîsenko mai subliniază că partidul respectiv «în caz de situații limită, va asigura voluntarilor protecție juridică». Ținem să subliniem că știrea privind trimiterea de așa-ziși voluntari din Rusia a fost difuzată de agenția RIA după ce au trecut trei zile de la adoptarea hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova vizînd soluționarea pe cale pașnică a conflictului respectiv. Evident, sosirea celor 43 de mercenari nici pe departe nu va contribui la rezolvarea conflictului din Transnistria. Dar treacă-meargă, 43 de mercenari mai mult, 43 mai puțin — nu contează. Nu ei decid situația. Îngrijorează altceva — delegarea lor în Moldova vine să demonstreze amploarea acelei campanii de dezinformare care se practică în Rusia vizavi de situația din Transnistria, și consecințele acestei dezinformări nu sînt de neglijat.
După cum vedem, forțele atît șovine, cît și cele pretins democratice din Rusia se fac a nu observa hotărîrea Parlamentului Moldovei care urmărește soluționarea conflictului pe cale pașnică. Ele știu una și bună: federalizarea Moldovei. Că există sau nu premise pentru această federalizare, puțin le pasă. Ele țin s-o impună cu orice preț, chiar cu prețul vieții a mii de oameni deveniți ostatici ai clicii proimperiale și totalitare a lui Smirnov, căci nu poți să stăpînești 40 la sută din populația Transnistriei fără un regim totalitar.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 83 (17953), 18 iunie 1992, pagina 9, coloanele —.
