Trece și vremea secerișului. Ciocîrlia, pasărea lanurilor de grîu, obosită, pe semne, nu-și mai sloboade trilurile din înaltul cerului senin. E semn că vara a trecut de apogeu, coborînd fără grabă spre toamnă. Pasărea, prin urmare, și-a făcut menirea și s-a aciuat, în timp ce țăranul, omul pămîntului, mai are de lucru pînă-n prag de iarnă, cînd poate să-și permită să răsufle puțin, taifăsuind și punînd țara la cale.
Pînă atunci, însă, mai e vreme lungă. La Căinari, unde am fost zilele acestea, se coseau ultimele lanuri de pîine nouă, se treierau ultimele poloage. Recoltarea grîului, prin tradiție, e un eveniment însemnat pentru cel de la plug, un fel de sărbătoare a sufletului. Așa a fost de la începuturi și așa a rămas, păstrîndu-se din tată-n fiu. E adevărat, an cu an nu vine, și se-ntîmplă că spicul nu e chiar așa greu, precum ai sperat, deși n-ai muncit mai puțin ca altădată.
E și cazul gospodarilor din Ciuflești, raionul Căinari. N-au prea fost ploi la timp prin părțile lor, cerul s-a cam zgîrcit, dar pîinea puțină, multă — totuna trebuie strînsă. Ceea ce și făceau mecanizatorii din partea locului cu grijă și dragoste. În ultimul lan de grîu al gospodăriei treierau toate cele 5 echipaje de mecanizatori, în frunte cu Gheorghe Balan, Toader Nicolau, Petrea Moraru, Anatol Cantemir și Vasile Cananău. Erau de față și Ion T. Andrieș, directorul agrofirmei «Viorica» (așa se cheamă gospodăria), și Gherasim S. Cananău, inginer pentru protecția muncii și tehnica securității. Ar fi de spus că echipajele au fost bine pregătite de sezon, iar tehnica — reparată și ajustată, încît n-au avut defecte și nici staționări neprevăzute.
De fapt, gospodăria în cauză s-a specializat în două direcții, considerate de bază — cultivarea plantelor etero-oleaginoase și a nutrețurilor. La momentul actual nutrețurile ocupă cam jumătate din terenurile agricole, plantele etero-oleaginoase — circa 30 de procente. Deci grînele — orzul și grîul — rămîn undeva pe un plan secundar. Deși fără pîine e greu să te descurci — agrofirma are de dat la stat vreo 870 tone de lapte și 60 tone de carne.
Dar, așa cum am menționat mai sus, grînele n-au rodit ca-n anii cei buni. Calculele prealabile au demonstrat că s-au recoltat, aproximativ, 30 de centnere de orz la hectar și 27 de centnere de grîu. Se părea prin iunie că porumbul a pornit bine, dar cînd să lege, iar s-a-nculat cerul și nu mai plouă. Așa că țăranii de la Ciuflești au destule probleme și-ncă mai mult — de lucru.
Uneori au și bucurii. De exemplu, au ieșit bine cu plantele etero-oleaginoase, foarte capricioase, de altfel. Deoarece trebuie culese exact atunci, cînd sînt potrivite — nici mai tîrziu, și nici mai devreme. Ceea ce au și reușit să facă florarii. Totodată, plantațiile au rodit mai bine decît se gîndise ei anterior. Astfel, în loc de 78 tone de petale de trandafir au cules 102 tone, iar la levănțică au predat ulei 1,8 tone contra 1,4 cît sperase să obțină. Sectorul respectiv a adus gospodăriei deja un venit de peste 5 milioane de ruble. Cum spunea dl Ion Andrieș, cel puțin acuma va avea cu ce plăti oamenii pentru lucru, că de trei luni nu le-a dat o lețcaie... Culturile etero-oleaginoase într-adevăr îi salvează — și mai au de cules plantațiile de mintă, cele de salvie.
Dar au și un sector nerentabil — cel zootehnic. Ca să producă și să predea statului cele 870 tone de lapte și 60 tone de carne agrofirma «Viorica» ar avea nevoie de nutrețuri combinate, de concentrate în valoare de circa 7 milioane de ruble, dar se plătește pe-această producție cu mult mai puțin. Vorba directorului, bagi în sector cu nemiluita și scoți din el cu țîrîita. Regretabil, situația însă e anume de așa natură.
La Ciuflești, ca și-n alte sate din părțile Căinarilor, țăranii muncesc, înlocuindu-i și pe cei care au plecat cu arma să-și apere țarina străbună de cei ce se lăcomesc la pămînt străin. Peste trei sute de băieți din raionul Căinari, printre ei și tineri din Ciuflești, și-au lăsat copiii și nevestele și-au plecat. Nimeni nu știe cîți părinți se vor întoarce și cîți copii vor rămîne fără tată. Ar fi bine să vină cu toții acasă. Să-și vadă copiii învățînd în școli noi și spațioase, ca cea începută în Ciuflești anul trecut și care trebuia să fie dată în exploatare pînă la 1 septembrie curent. Comanditarul, însă, Ministerul Învățămîntului și Științei în persoana dlui Grigore I. Galbur, ministru adjunct, a uitat de această școală, n-o mai finanțează, constructorii nu-s plătiți și e pericol că școala va fi conservată.
Pentru a o duce la bun sfîrșit ministerul ar trebui să-i aloce circa 4 milioane de ruble. Sperăm că nu-i prea mult pentru țăranii din Ciuflești, care cresc pîine pentru noi, cresc copii pentru viitorul țării și, concomitent, apără această țară cu arma în mînă.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 104 (17974), 25 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
