Moldova se află în pericol [d]e moarte. Ea este cuprinsă [d]e vîlvătaia războiului nede[c]larat. Rusia, sub pretextul [c]ă face eforturi de a stinge [f]ocul, îl aprinde și mai tare. [F]ace acest lucru pe cale di[p]lomatică, prin pîrghii economice, prin intervenția militară a trupelor ei dislocate pe teritoriul Moldovei. Cu ajutorul armamentului rusesc sînt nimicite localitățile Moldovei de lîngă Nistru. Cu o dibăcie nemaivăzută, șlefuită de secole, Rusia folosește rolul său de mare putere pentru a induce lumea în eroare referitor la evoluția evenimentelor în Moldova.
În acest scop lucrează cu mult zel agențiile de presă ale Rusiei. Nu e întîmplător că Elțin și Ruțkoi preferă să apeleze la serviciile acestor agenții și mijloace de informare în masă în loc să intre în dialog cu Președintele Republicii Moldova, dl Snegur.
Avînd avantaje evidente în posibilitatea de a prezenta informații de pe teritoriul enorm al fostei Uniuni, agențiile ruse selectează și ciopîrțesc informația în așa măsură încît acelor ce o recepționează nu le rămîne decît să creadă în «misiunea nobilă de luptător pentru pace» a Rusiei. Se pune întrebarea: de ce alte agenții de presă din lume nu văd această dezinformare? Ele pot și să nu observe, căci la locul desfășurării evenimentelor lipsesc corespondenții lor speciali. Deseori se folosesc de serviciile agențiilor de presă rusești, neavînd posibilitate să intre în contact cu toate părțile implicate în conflict.
Dacă și este observată dezinformarea, apoi aceasta are loc cu întîrziere, cînd informația multiplicată de mass-media este difuzată operativ în întreaga lume.
În situația în care se află Moldova, ar fi rezonabil să se ia măsuri urgente pentru stoparea răspîndirii pe scară mare a diferitelor calomnii la adresa ei.
La momentul actual ar fi binevenit ca agenția Moldova-pres, în convorbiri directe cu agențiile de presă principale din lume, să găsească modalitatea de a-și oferi fără plată serviciile. Pe așa cale cel puțin s-ar putea obține difuzarea, paralel cu informația moscovită, a informației chișinăuiene referitor la evenimentele din Moldova.
Dacă agențiile de presă străine, ținînd la prestigiul lor, insistă de a difuza numai informația corespondenților lor speciali, numărul cărora nu poate fi nelimitat, atunci li s-ar putea propune, pentru început agențiilor principale, că Moldova e gata să-i întrețină din punct de vedere financiar pe corespondenții lor, care ar reflecta obiectiv evenimentele ce se produc în Moldova. Acestea-s cheltuieli suplimentare, însă ele sînt incomparabile cu pierderile pe care le suportă Moldova cînd se difuzează informații denaturate despre ea.
Dacă ar fi vorba de un ajutor umanitar, care ar putea fi acordat de agențiile de presă și de mijloacele de informare străine, apoi acest ajutor umanitar ar putea fi răspîndirea operativă a informațiilor obiective despre situația din Moldova. Moldova va rămîne recunoscătoare acelor ce vor contribui la realizarea acestei misiuni.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 1 iulie 1992, pagina 4, coloanele —.
