Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federative Cehe și Slovace, denumite în continuare Părți Contractante,
— fiind conștiente de importanța relațiilor comercial-economice tradiționale, tinzînd spre dezvoltarea relațiilor între Republica Moldova și Republica Federativă Cehe și Slovacă,
— luînd în considerație schimbările, ce au loc în viața economică a ambelor republici,
— pe baza principiilor de egalitate, avantaj reciproc, conform normelor dreptului internațional, au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Fiecare din Părțile Contractante vor crea reciproc un regim mai favorabil pentru mărfurile cu proveniență pe teritoriul Statului Părții Contractante.
Regimul favorabil nu se referă:
a) la înlesnirile, oferite de una din Părțile Contractante în cadrul comerțului din zona frontierelor cu țările vecine;
b) la înlesnirile, de care profită una din Părțile Contractante care face parte din Uniunea vamală sau zona comerțului liber, sau înlesnirile, ce reiese din alte acorduri regionale, încheiate de una din Părți și orientate spre instituirea uniunii vamale sau zonei comerțului liber.
Articolul 2
Livrările reciproce de mărfuri și prestarea serviciilor se vor efectua pe baza contractelor încheiate între participanții la relațiile economice externe ale Părților Contractante (în continuare numiți subiecți), cu aplicarea clauzelor uzuale și formelor de comerț internațional, inclusiv tranzacțiile de barter.
Articolul 3
Subiecții din țările Părților Contractante efectuează decontările și plățile în valută liber convertibilă la prețuri mondiale curente și pe principii recunoscute în practica comercială și financiară internațională, pe tot complexul relațiilor economice și comerciale dintre Republica Moldova și Republica Federativă Cehă și Slovacă.
Articolul 4
În scopul efectuării relațiilor comerciale și economice, necesare ambelor țări ale Părților Contractante, sortimentul, volumul de mărfuri și servicii prestate fundamental pot fi apreciate de regulă în liste nu mai tîrziu de 30 octombrie a anului precedent anului livrărilor.
Listele indicate de mărfuri și servicii poartă un caracter informativ și nu limitează posibilitatea subiecților de a încheia contracte pe oricare alt nomenclator al mărfurilor.
Articolul 5
În conformitate cu legislația țărilor, Părțile Contractante vor contribui creării condițiilor necesare pentru încheierea și realizarea contractelor la livrarea mărfurilor și prestarea serviciilor
Articolul 6
Banca Națională a Republicii Moldova și Banca comercială A. O. Cehoslovacă coordonează ordinea calculelor la decontările care reiese din prezentul Acord.
Organele competente ale Părților pot conveni în cazuri particulare la efectuarea plăților între subiecți în valută națională a țărilor lor.
Articolul 7
Plățile la toate formele de operații necomerciale se vor efectua în valută liber convertibilă. Organele competente ale Părților Contractante pot conveni la posibilitatea întrebuințării valutei naționale în calculele pe diverse forme ale plăților de caracter necomercial.
Articolul 8
În corespundere cu legislația fiecărei țări, Părțile Contractante vor contribui la extinderea contractelor între subiecți, orientate spre dezvoltarea comerțului reciproc și alte forme ale activității antreprenoriale, la aprofundarea colaborării economice și tehnico-științifice. Tendințele unei astfel de colaborări, în afară de comerțul reciproc, vor include creșterea cooperării producției, crearea întreprinderilor mixte, asociațiilor și organizațiilor internațio[nale …] dezvoltarea turismului, […] și introducerea altor […] progresiste de colabo[rare …] adoptate în economia […]ală.
Articolul 9
Părțile Contractante contribui la schimbul de [infor]mație privind legislația [țări]lor lor, măsurile tarifare [și] netarifare și alte reguli [de] comerț extern.
Articolul 10
Pentru examinarea func[țio]nării prezentului Acord, [re]prezentanții împuterniciți [ai] Părților Contractante în [li]mita necesității se vor […] pe rînd la Chișinău și Pra[ga].
Articolul 11
Obligațiile ce rezultă [din] Prezentul Acord nu abordea[ză] obligațiile ce rezultă [din] contractele încheiate pînă [la] semnarea prezentului Acor[d] între Uniunea Republicilor S[o]vietice Socialiste și Cehos[lo]vacia.
Articolul 12
În prezentul Acord pot [fi] introduse modificări sau co[m]pletări în coordonare cu Pă[r]țile Contractante.
Articolul 13
Prezentul Acord se înche[ie] pe termen nelimitat, totoda[tă] el poate fi reziliat prin no[ti]ficare de o Parte Contra[c]tantă. În cazul acesta Acordu[l] își pierde valabilitatea după 6 luni din ziua primirii note[i] de reziliere.
Contractele încheiate în perioada funcționării prezentului Acord și nedesăvîrșite la momentul expirării termenului funcționării se cuvin îndeplinite în corespundere cu poziția prezentului Acord
Articolul 14
Prezentul Acord preliminar se va realiza din ziua semnării și intră în vigoare din ziua în care s-a făcut schimb de note, confirmînd aprobarea în corespundere cu legislația Părților Contractante.
Încheiat la Praga, la 30 iunie 1992, în două exemplare originale, fiecare în limba română, cehă și rusă, toate textele fiind autentice. În caz de apariție a divergențelor între Părțile Contractante cu privire la interpretarea prezentului Acord, Părțile se vor conduce de textul în limba rusă.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 98 (17968), 15 iulie 1992, pagina 2, coloanele —.
