Deși era îmbrăcat în civil, conștiința că aveam în fața mea un general al armatei sovietice, totuși, mă incomoda. Dar acesta nu era un general oarecare, ci chiar amicul meu din copilărie — Serioja Afanasiev (acum Serghei Ivanovici), sosit mai dăunăzi în satul nostru să-și revadă bătrîna mamă și, cum zicea el: «pobîvati na Rodine»!
Cînd încă nu era general, această vorbă a lui, «pobîvati na Rodine» părea mă gulitoare. Vasăzică, uite cît de generoși sîntem noi, moldovenii! Și Patria o împărțim cu prietenii adevărați, «frații mai mari». Acum însă, vorbele fostului meu amic de copilărie, mă jigneau. Fiindcă ele fuseseră precedate de alte cuvinte ale generalului. Înfiorătoare cuvinte:
— Za dva dnea nașa armia mojet privesti v poreadoc ne tolico Moldaviu, no i vesi Sovietskii Soiuz!...
Era nu cu milt timp înainte de puciul din august 1991.
La rîndul său, generalul se simți atunci oarecum uimit și derutat, cînd, la întrebarea-i directă cum voi reacționa eu oare în cazul eventualei reuniri a Moldovei cu România, i-am răspuns la fel de sincer și fără ocolișuri, în sensul că ziua, în care a fi să se producă evenimentul, pentru mine personal, ar rămîne pururea cea mai liminoasă zi din viața mea.
Astfel, apreciindu-ne pozițiile, relațiile noastre ș-au răcit brusc, deși Vera Alexeevna, mama generalului ne punea pe masă bucate alese — mă rog, era o masă pe măsura unui general.
După absolvirea școlii medii, Serioja cel[e] venit în satul nostru din fundul Siberiei numai cu maică-sa, s-a înscris la o școală de ofițeri și ne-am revăzut doar după mulți ani, cînd el era deacum în gradul de maior.
— Nu înțeleg, ce s-a întîmplat, — zise la un moment dat bătrîna lui mamă, cînd sta la masa ceea plină cu bucate. — Do[ar] am trăit atît de bine și în prietenie zeci de ani... Și acum, uite, că ne dușmănim pe motive de naționalitate.
Vera Alexeevna, într-adevăr, nu înțelegea «de ce se strică Uniunea Sovietică?». Și eu, tot atît de sincer, mi-am expus punctul meu de vedere asupra problemelor ce le discutam pe îndelete...
Cu Serioja eram leați. La școală am fost în clase paralele, respectiv, el — în clasele rusești, eu — în cele moldovenești. Cînd au venit în satul nostru prin anul 1950 o vreme oarecare au stat chiar la noi acasă în gazdă. Erau sărmani — lipiți pămîntului. Nimeni însă dintre localnici nu i-a întrebat de ce au venit, de unde au venit.
Doar mult mai tîrziu am înțeles c[ă] venirea lor în Moldova coincidea cu ce[a] de a doua invazie a rusoaicelor singuratic[e] în căutarea unui climat și a unei vieți m[ai] bune.
Prima invazie la noi a surorilor «fratelui mai mare» se produsese imediat după trecerea acțiunilor militare peste Prut, în
(Urmare în pag. 7)
Sursă: Țara, Nr. 26 (96), 23 iunie 1992, pagina 2, coloanele —.
