Stimați concetățeni,
Pe pămîntul nostru pașnic s-a vărsat sînge... Au căzut răpuși de gloanțe fii ai acestui pămînt, pe care îi deplîng rudele, apropiații, îi deplîngem toți împreună, conștienți de faptul că jertfa lor putea fi evitată.
Moartea acestor bărbați în floarea vîrstei este o consecință directă a ambițiilor politice neînfrînate, a acțiunilor agonizante ale structurilor vechi, a demagogiei profesate de către cei care nu poartă răspundere pentru nimic. Istoria îi va judeca și pe unii, și pe alții.
Zilele acestea am fost la un pas de a folosi șansa ieșirii din criză pe cale pașnică și civilizată. Tocmai aceasta i-a alarmat la nebunie pe răuvoitorii noștri, pe cei cărora le stă în gît opțiunea majorității poporului pentru suveranitate și independență. Dușmanii noștri se înșeală: gloanțele au oprit bătăi de inimă, dar nu pot și nu vor stăvili niciodată năzuința poporului spre libertate, spre o viață pe care a meritat-o dintotdeauna.
Dumneavoastră știți că ieri a fost creată o comisie de conciliere pentru depășirea crizei provocate de evenimentele de la Dubăsari. După o noapte de negocieri, deloc ușoare, s-a semnat un protocol de conciliere, care prevede și retragerea în punctele inițiale a formațiunilor armate. Așteptăm observatori străini, care urmează să aducă la cunoștința opiniei publice mondiale adevăratele motive ale tragediei, adevărata stare de lucruri.
Înțeleg emoțiile, împărtășesc indignarea populației față de cei care încearcă, nu pentru prima oară, să ne intimideze utilizînd armele și minciuna. Dar nimeni n-o să mă convingă că nu am procedat just folosind și de data aceasta metode politice, recurgînd la calea pașnică de aplanare a conflictului. În situația în care ne aflăm la această răspîntie istorică, cînd unele forțe sînt gata să pună din nou în joc însăși existența noastră ca stat, ca neam, eu voi dialoga cu oricine, voi accepta orice critică, dacă e constructivă, nu mă voi împăca, însă, niciodată cu pierderile de vieți omenești.
Să nu încerce nimeni să mă convingă că nu am procedat corect. Ascultați ce spun soțiile, mamele, copiii polițiștilor trimiși la Dubăsari. Oare pentru noi nu înseamnă nimic lacrimile lor, ale celor ce și-au pierdut de acum soțul, părintele, copilul, fratele, prietenul? Doar nu avem inimă de piatră ca să nu putem simți durerea și neliniștea. De aceste și de alte considerente ce țin de rațiune, de cumpătarea și înțelepciunea creștină, trebuie să ne conducem.
Nicidecum nu putem porni acum de la cerințele ultimative ale celor care ieri au provocat (pentru a cîta oară!) dezordini în capitală, cerînd arme și criticînd Guvernul că nu procedează la măsuri drastice, că nu răspunde la vărsările de sînge cu noi vărsări de sînge.
Nu, stimați concetățeni, acestea nu pot fi metodele noastre. Chemările de tipul «Să-i nimicim într-o noapte!» nu sînt altceva decît provocări bine ticluite, care ar face jocul, poate, ultimei tentative a dușmanilor de a ne îngenunchea, de a ne înrobi din nou.
Noi optăm pentru conciliere, pentru găsirea de soluții pașnice. Vom cîntări totul pînă vom găsi o ieșire din acest impas (impas caracteristic, de altfel, pentru multe regiuni ale fostei Uniuni Sovietice).
Încredințez poporul că în această ordine de idei voi conlucra cît mai fructuos cu Parlamentul, cu Guvernul Republicii, voi accepta propunerile și ideile rezonabile ale partidelor, organizațiilor social-politice, culturale, religioase și de alte orientări. Crezul poporului nostru trebuie să fie pacea civilă. Nu concilierea înseamnă trădare de neam, după cum strigă unii. Dimpotrivă, am putea considera drept trădare de neam comiterea greșelilor ce se soldează cu pierderea de vieți omenești. Oare la nevoile noastre, cîte le avem moștenite de la vechiul sistem, ne mai trebuie și altele, dintre cele mai groaznice?
Vă chem pe toți la calm, vă îndemn să chibzuim lucrurile la rece și să nu răspundem provocărilor.
Și vă mai solicit puțină răbdare... Pentru a ne permite să procedăm la reformele adevărate ce necesită și timp, și liniște, și înțelegere, și concordie civilă. Deocamdată sîntem nevoiți aproape zilnic să calmăm ba pe un grup, care vrea război, ba pe un altul, care nu vrea război, fiecare dintre ele venind cu învinuiri la adresa conducerii republicii. În asemenea condiții este, pur și simplu, imposibil să ne mișcăm înainte, în linii mari am trasat calea pe care o vom urma. Cerem îngăduința domniilor voastre pentru a declanșa realizarea programelor concrete.
Doresc și voi face totul ce depinde de mine ca în țara Moldovei să domine pacea și rațiunea. E de datoria noastră să nu mai admitem noi victime, alte pierderi de vieți omenești. Căci dreptul la viață e dat de la Dumnezeu.
Chișinău, 16 decembrie 1991
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 18 decembrie 1991, pagina 1, coloanele —.
