...Limba maternă a băștinașilor, mai ales aici, pe malul stîng, a avut de suferit mult. Și nu sînt de vină atît moldovenii că au început a-și uita limba, cît condițiile în care au fost puși... Face oare să condamnăm pentru aceasta oamenii care și așa au de suferit că nu se pot exprima normal, nu pot scrie în limba maternă? A. Meleca (din articolul «Cît trăim pe-acest pămînt», publicat la 9 decembrie 1989 în ziarul raional «Prietenia» din Grigoriopol).
Răspunzînd unei scrisori venite de la Mălăiești, în care am găsit cîteva pastișe după cunoscutele versuri ale lui Grigore Vieru, nu numai că nu l-am bătut «autoarei» obrazul, ci am numit-o «o rază de lumină într-o împărăție a beznei». Că nu era și nici acum nu este cazul ca grigoriopolenii să simtă o mîndrie deosebită pentru pămînteana lor, care se «inspirase» prea puțin creator din ilustrul poet, este de la sine înțeles. Dar să tragă cineva concluzia că eu aș fi exprimat — în «Literatura și arta» din 16 noiembrie 1989 — vreo «ciudă» asupra moldovenilor transnistreni, este din cale afară.
Am recitit «scrisoarea comentată», și nu văd nici azi vreo urmă de sentiment răuvoitor față de moldovenii de pe oricare parte a globului. Or, A. Meleca scrie literalmente următoarele: «Toată ciuda, pe care o are față de locuitorii «îndărătnici» de pe malul stîng, poetul (mulțumesc de compliment — I. C.) a «vărsat-o asupra Grigoriopolului și raionului în care, judecînd după comentariul dumnealui, n-a fost niciodată...».
Am zis atunci, despre doritorii de autonomie și repet acum tot despre ei: veniți pe pămîntul nostru în mod benevol sau trimiși de regimurile care s-au perindat, ei, în loc de mulțumire, au pentru băștinași cu totul alt fel de sentimente.
De ce s-a scandalizat A. Meleca? Dacă citește «Literatura și arta», n-ar fi fost cazul. (Faptul că la redacție a fost expediată varianta rusească a articolului, pe margine scriindu-se: «Esti rostchi i vetchi! I mnogo nas!!!», poate fi înțeles ușor ca un semn de colegialitate deosebită).
Cu atît mai mult, cu cît n-a fost și nu este nici acum cazul să se simtă vinovat măcar un singur cititor fidel al lui Vladimir Beșleagă, Anatol Codru, Vlad Ioviță, Leo Bordeianu, nemaivorbind de Ion Druță sau alt scriitor care ne deschide tuturora ochii asupra multor probleme complicate ale existenței noastre.
Că am fost în cîteva rînduri la Grigoriopol și cunosc situația lingvistică din Transnistria, în cazul de față nu contează. Știu mai bine decît mi-aș dori-o că rusificarea Transnistriei a început mai demult decît a Basarabiei și că urmările acestui fapt sînt groaznice, că printre aceste urmări sînt și românofobia agresivă și alte manifestări similare (din «Moldova suverană» am aflat chiar în vara aceasta cum a fost întîlnit la baștină scriitorul nostru de frunte Vladimir Beșleagă). Sînt întru totul de acord cu A. Meleca atunci cînd scrie frazele citate în preambulul articolului de față. Mai mult, m-am bucurat sincer cînd am citit relatarea dumisale despre o bogată și frumoasă șezătoare, organizată de învățătorii și elevii școlii medii nr. 1 din Grigoriopol, de unde rezultă cu adevărat că «firicele, aidoma Nataliei Pogolșa, în raion sînt multe». Să fie ele sănătoase, să crească și să rodească bine! Față de atare purtători ai limbii, tradițiilor, obiceiurile străbune n-am avut și nu am nici un fel de «ciudă». Cu plăcere mă angajez în acțiuni concrete de ajutorare a fraților transnistreni, lucru bine știut de colegii scriitori cu care am fost și la Rîbnița, și la Slobozia, și la Dubăsari, și — nu bravez! — la Grigoriopol. Acum A. Meleca, după ce întreabă referitor la moldovenii transnistreni: «Oare n-ar fi mai cu rost să li se întindă o mînă de ajutor!», răspunde ca un om sigur pe situație: «Pot să-i dau asigurări lui I. Ciocanu că o necesitate deosebită nu vedem în aceasta». Eu unul las la o parte topica și celelalte particularități de exprimare, repet încă o dată că n-am avut și n-am ciudă pe oamenii de bună-credință din stînga Nistrului, îmi pare foarte rău că am fost înțeles atît de greșit, dar adaug neapărat că, oricît de multe sînt «firicelele» ca eleva cu pastișele din Grigore Vieru, situația lingvistică din Transnistria este catastrofală. În vederea remedierii situației se pot și trebuie să fie făcute multe. Poate ar trebui să pornim de la înțelegerea justă a adevărului că moldovenii din Transnistria sînt aceiași români ca și noi, basarabenii, dar supuși rusificării în chip încă mai groaznic decît noi, și că în Transnistria toate problemele naționale noastre sînt cu mult mai complicate și mai greu de rezolvat. Nici basarabenii, majoritatea, n-au conștiința deplină a românității lor, păcătuind nu o dată în această privință. Spun acest adevăr nu ca să-mi dea replică și vreun basarabean pripit și mulțumit de vreun concert oarecare și în genere satisfăcut de situația în care ne-am pomenit obiectiv, ci cu unicul scop de a propune să căutăm în comun ieșirea din impas. Or, numai cu concerte, oricît de bune, și cu articole calmante, oricît de talentate, nu vom merge departe.
Întîi și întîi, avem cu toții obligația să ne apucăm vîrtos de carte. Că grafia latină a fost folosită drept sperietoare de către neprietenii noștri, este o axiomă. Dacă admitem pentru o clipă că în Transnistria lumea o deprinde, totuși, mai greu, fac apel la învățători, medici, colhoznici de rînd etc. să citească de urgență atent măcar cărțile tipărite cu litere rusești «Povară sau tezaur sfînt?», «O luptă, o suferință și...», «Druțiana» și altele absolut necesare formării unei conștiințe lingvistice juste și ferme a tuturor fraților noștri din Transnistria. Este nevoie de acest efort, mai cu seamă în lumina adevărurilor rostite recent în «Viața Satului» de un excelent savant și cetățean transnistrean prin origine și român prin gîndire și expresie — Petru Soltan: «Lumea de acolo (din Transnistria — I.C.) nu prea suportă cînd începi să folosești noțiunea de limbă română, fiindcă ei nu-și știu originea. Deși sînt sigur că o mare parte din strămoșii din stînga Nistrului sunt veniți din Transilvania»; «Pînă la război în Coșnița toate slujbele se făceau în moldovenește, adică în românește, cum ar fi mai corect»; «A fost promovată o politică de deznaționalizare în sensul că tot ce e legat de cultura românească să fie distrus din rădăcină»; «Enciclopedia Sovietică editată pînă la Stalin recunoaște că noi sîntem români», «Lenin ne-a numit români», (aici și în continuare sublinierile din citate ne aparțin. — I.C.: «Viața Satului», 1990, 24 octombrie).
De asemenea, dl Petru Soltan reactualizează faptul că într-o seamă de lucrări ale lui Marx și Engels «peste tot sîntem numiți români».
Ca un transnistrean de treabă, dumnealui înțelege că oamenii de la baștina sa nu numai că au fost rusificați masiv, dar au fost băgați și într-o frică de moarte, drept care ei nu sînt liberi în gîndirea lor. Omul simplu din Transnistria «dacă ar simți că este un om liber să-și exprime convingerile ar mai citi «Literatura și arta», «Columna», «Viața Satului», «Moldova suverană», ar fi mai atent la ceea ce se vorbește la radioul și televiziunea de la Chișinău, sigur că s-ar deștepta, s-ar dezmetici...».
Drag frate de peste Nistru nu lua în nume de rău o observație absolut ordinară și, principalul, făcută fără urmă de răutate față de dumneata. Apleacă-te asupra cărții naționale, abonează-te la cele 16 volume Eminescu, 10 volume Alecsandri, 4 volume Caragiale, ia de urgență cartea lui I. Dumeniuc și N. Mătcaș «Coloana infinită a graiului matern», urmărește colecția «Cărțile neamului», nu te sfii să recunoști că ești român. Acestea și alte lucruri ne solicită pe toți, deci și pe noi, basarabenii, ci nu iritarea că aș fi avut o «ciudă», pe care aș fi vărsat-o, chipurile, asupra unor concetățeni nevinovați.
Și chiar dacă A. Meleca îmi dă «asigurări» că nu vede «o necesitate deosebită... în aceasta», salut din toată inima ideea programului complex de dezvoltare social-economică a Transnistriei, aceea a unui ziar «Transnistria» și a altor acțiuni concrete menite să ne unească într-un neam demn, capabil, să pună la respect pe toți rîvnitorii la autonomii pe teritoriul nostru unic și scump.
Sursă: Literatura și Arta, Nr. 5, 31 ianuarie 1991, pagina 3, coloanele —.
