Vă scrie un locuitor din partea stîngă a Nistrului — satul Pîrîta. Iată necazul meu.
Soția și copilul meu sînt internați în spitalul din Dubăsari și se poate spune că au rămas ostatici acolo. De o lună de zile nu am posibilitatea să-i vizitez și nu am nici o știre de la ei. Drumurile sînt blocate, telefonul nu lucrează. Copilul e bolnav. În spital lipsesc cele mai elementare condiții de viață. Copilul n-a fost scăldat de o lună și jumătate, căci lipsește baia, restul dependințelor. Este un lighean atît de vechi și ruginit, încît nici picioarele nu ți le poți spăla în el. Nu este săpun cu care s-ar putea spăla scutecele. Dar principalul, copilul se află la alimentare artificială, are nevoie de hrană specifică vîrstei. Însă aceasta lipsește. Ultima știre am avut-o de la soție două săptămîni în urmă, cînd mi-a spus că a terminat hrana pentru copil și îl hrănește cu ce găsește. Copilul se îmbolnăvise de diaree. Tot de ce era nevoie îi cumpăram și îi duceam eu, dar acum?..
Cînd se vor termina toate acestea? De aceea vă rog să mă ajutați să-i scot de acolo. În oraș se împușcă permanent. Ce o să fie mai departe cu acest copil, dacă de pe acum este supus încercărilor? Vă rog să faceți tot ce se poate ca să-i scoatem din oraș.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 47 (17917), 3 aprilie 1992, pagina 1, coloanele —.
