Președintele Republicii Moldova și Președintele Federației Ruse s-au întîlnit în ziua de 21 iulie 1992, la Moscova, în baza unei înțelegeri reciproce pentru a elabora un complex de măsuri în vederea încetării conflictului armat în raioanele din zona nistreană și realizării reglementării lui politice echitabile. Ei sînt unanimi în părerea că soluționarea acestei probleme este posibilă numai prin mijloace pașnice, pe bază de tratative, în conformitate cu normele general acceptate ale dreptului internațional, cu prevederile Statutului O.N.U. și înțelegerile din cadrul C.S.C.E.
Cei doi președinți au convenit ca încetarea conflictului și asigurarea reglementării politice să se bazeze pe respectarea de către toate părțile interesate a următoarelor principii fundamentale:
respectarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova;
respectarea neabătută a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparținînd minorităților naționale;
stabilirea, prin metode politice, inclusiv pe cale parlamentară, a unui statut special, în componența Republicii Moldova, pentru teritoriul de pe malul stîng al Nistrului din zona nistreană;
acordarea populației de pe malul stîng al Nistrului din zona nistreană a dreptului de a-și hotărî singură soarta în cazul modificării statutului de stat al Republicii Moldova;
excluderea oricăror acțiuni, din orice parte care ar putea să împiedice reglementarea conflictului prin mijloace pașnice, politice.
Federația Rusă este gata să contribuie prin metode politice la realizarea tuturor principiilor sus-menționate.
Federația Rusă își exprimă disponibilitatea de a întreprinde, împreună cu celelalte părți, măsuri pentru crearea condițiilor în vederea revenirii refugiaților la locurile de baștină.
Părțile au semnat Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova.
Cei doi președinți au convenit să încredințeze unor grupuri de experți elaborarea de măsuri concrete vizînd toate aspectele reglementării. Aceste grupuri își vor începe activitatea imediat.
Cei doi președinți și-au reiterat intenția fermă de a acționa în spiritul bunei credințe, încrederii reciproce și colaborării pentru reglementarea problemei zonei nistrene a Republicii Moldova și pentru dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări.
Președintele Federației Ruse și-a exprimat speranța că Republica Moldova va găsi în timpul apropiat posibilitatea de a deveni membru cu drepturi depline al Comunității de State Independente.
Președintele M. Snegur și-a exprimat convingerea că ratificarea cît mai grabnică, de către Sovietul Suprem al Federației Ruse, a Tratatului cu privire la principiile relațiilor interstatale dintre cele două țări ar contribui la dezvoltarea multilaterală a legăturilor de prietenie dintre Republica Moldova și Federația Rusă.
La întîlnire au participat reprezentanți ai zonei nistrene.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 103 (17973), 23 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
