PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 27 septembrie 1991
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. — · Pagina 2 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Situația la Dubăsari”

Ce vrei să faci?

Situația la Dubăsari

De Moldova-pres
Textul articolului

În noaptea trecută la Dubăsari nu s-au înregistrat evenimente deosebite. Potrivit spuselor dlui Dumitru Corlăteanu, șef de direcție la Ministerul de Interne al Republicii Moldova, pe parcursul nopții în oraș s-a menținut aceeași stare de confruntare între forțele de ordine și populația orașului. Dimineața, lîngă sediul poliției, s-au adunat în jurul a 4000 de persoane, înarmate cu arme albe. Domnul Corlăteanu a relevat că forțele de poliție, după ce au ocupat ieri seara, la orele 16.00, sediul secției raionale de interne, au ordin să nu-l părăsească.

Totodată, astăzi dimineață, corespondentul Agenției Moldova-pres a contactat-o telefonic pe Valentina Podgornîi, directorul fabricii de confecții din Dubăsari, care a afirmat că orașul este împărțit în două, hotarul între părțile care se confruntă trecînd pe lîngă sediul poliției, în care s-au instalat, în prezent, «beretele negre» republicane. La întrebarea dacă s-a încercat inițierea unui dialog, în măsură să calmeze spiritele, ea a afirmat, între altele: «Toate încercările de negociere au eșuat. Conformîndu-se cerințelor înaintate de M.A.I., persoanele adunate lîngă sediul poliției s-au retras, conform înțelegerii, în piața centrală. Trebuia să urmeze retragerea forțelor OMON din oraș, ceea ce nu s-a întîmplat». Potrivit Valentinei Podgornîi, noaptea în oraș au sosit forțe suplimentare de poliție. Domnia sa a confirmat, de asemenea, știrea că la Dubăsari s-ar afla și muncitori veniți de la Rîbnița.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 27 septembrie 1991, pagina 2, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Situația la Dubăsari”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.2