Ascultînd ieri discuțiile din Parlament în problema Transnistriei mi-am adus aminte, fără să vreau, de o banală anecdotă din lumea pescarilor. O reproduc pe scurt. Acțiunea are loc în apele furtunoase ale Pacificului. Și, cică, s-a întîmplat odată să se afle la pescuit pe acolo două pescadoare - unul sovietic și altul japonez. Se vedea de la o poștă că nava sovietică era o dărăpănătură, iar cea niponă, din contra, avea motoare puternice și era înzestrată cu fel de fel de aparate moderne (computere, sisteme radar etc.). Aceasta fiind situația, era și firesc că primii mai mult se chinuiau cu întinsul mrejelor, fără a prinde mult pește, în timp ce japonezii depistau lesne locurile cele mai bogate și se alegeau de fiecare dată cu o pradă frumoasă.
Într-un cuvînt, deși pescadoarele pescuiau în aceeași apă, unii se bucurau, alții rămîneau buzați. La un moment dat, pe cînd ambele vase s-au apropiat pe cît se poate unul de altul, comandantul japonez, cu un zîmbet ironic pe față, strigă printr-un portavoce celor de pe vasul sovietic: «Nu cito, ne idet rîba... Delai sobranie...»
Gluma-i glumă, dar cît se poate să ne tot prefacem că nu înțelegem ce se petrece pe această palmă de pămînt, numită atît de frumos - Moldova suverană și independentă, proaspăt membru al O.N.U. În partea stîngă a Nistrului bandiții-venetici se înarmează cu cele mai moderne arme, cu tanchete și tancuri. În același timp, Ministerul de Interne al R.M. nu poate obține pentru polițiști decît niște pistoale și cîteva automate. Gardiștii și cazacii ucid pe moldovenii de acolo, noi le răspundem la toate cu «declarații» și «comisii». În momentele, cînd părea că polițiștii erau pe cale să facă ordine în stînga Nistrului, conducerea republicii bătea din nou în retragere. Conciliere, ce mai vorbă! Au fost o dată «întinse mregele» și prinși criminalii (Smirnov, Pologov și alții), pentru ca nu mult după asta să fie eliberați, făcînd într-un fel din ei «eroi» ai închipuitei republici... Conciliere i s-a zis și acestui act fricos. În fine, am ajuns la ce am ajuns. Bandiților le-a venit pe plac jocul cu armele de foc, și, cu zi ce trece, se săvîrșesc tot mai multe omoruri, iar noi ne indignăm numai, războindu-ne cu troleibuzele, fără să ne fie clar ce are de gînd să întreprindă conducerea întru salvarea fraților din Transnistria.
Bandiții sapă tranșee de «apărare» în jurul Tighinei, chiar în clipa cînd ministrul de interne al R.M. spune deputaților că poliția e stăpînă pe situație în acest oraș de pe malul drept al Nistrului. Ce se întîmplă cu noi, domnilor? Avem demnitate ori ba? Cît se poate să ne consolăm cu «concilierea», cu formarea comisiilor? Sîntem ori nu sîntem urmașii lui Mircea cel Bătrîn și Ștefan cel Mare?
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 5 martie 1992, pagina 2, coloanele —.
