Mi-a telefonat mai deunăzi un cunoscut de la Tighina, mi-a povestit ce se întîmplă în oraș și am ajuns amîndoi la concluzia că gardiștii sînt pe cale de a-l părăsi, însă această concluzie nu ne-a bucurat deloc, ba chiar ne-a întristat de-a binelea, deși n-aș zice că vreo unul din noi e îndrăgostit de Smirnov și compania lui. Deoarece n-a rămas mult pînă în ziua cînd vor fi nevoiți să dea seama toți acei care au turnat gaz în focul conflictului, e cazul să explic cum am descoperit că gardiștii sînt pe ducă și să ne clarificăm că nu de retragerea separatiștilor ne pare rău, ci de ceea ce rămîne în urma lor.
Nu mai e nici o taină de ce partea leului din industria Moldovei a fost amplasată în partea stîngă a Nistrului: simțeau ocupanții că odată și odată Basarabia va trebui cedată, iar din Transnistria nici cu buldozerul, nici cu tancul nu se vor da dezrădăcinați. S-au încleștat și în Tighina, dar acum, dacă au văzut că le scapă din gheare, s-au apucat de furat și de cărat totul pe malul stîng, iar ceea ce nu pot duce distrug, fărîmă și aruncă în aer, să nu rămînă nici fabrică, nici uzină, nimic să nu rămînă celor, din munca și sudoarea cărora au fost construite.
Noi, românii sau moldovenii, cum ar zice cunoscutul meu din Tighina, putem da vina pe cei care ne-au îndemnat să votăm pentru suveranitate, iar acum nu sînt în stare să ne apere, dar cam ce socoteli își fac rușii și ucrainenii care au de gînd să rămînă cetățeni ai Moldovei, cam cum își închipuie că vor trăi mai departe pe locul transformat în pustiu de separatiști? Pînă acum poate-și imaginau că vor nimeri în Transnistria, dar acum, cînd e clar că soarta lor e legată de soarta Moldovei, de ce nu se ridică și ei să oprească pîrjolul, să-i pună pe fugă pe bandiți? Să nu pătească și ei cum au pățit două tovarășele acum cîțiva ani, cînd miliția îi împrăștia pe atacanții ministerului de interne. Un omulean le-a zis: «Nu ieșiți încolo, căci o puteți lua la moacă», însă ele au declarat trufaș: «Mî russkie, nas ne tronut» și și-au văzut de drum. Dar numai s-au ițit de după colț și doi milițieni apăruți dintr-o stradelă le-au ars cîte un baston pe șale, le-au doborît la pămînt, au trecut cu cizmele peste ele și... duși au fost.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. 26 (117), 7 iulie 1992, pagina 8, coloanele —.
