De la o vreme încoace nevoile se țin lanț de noi, moldovenii, de parcă cineva ar fi trimis blesteme peste capetele noastre: mai întîi separatiștii au pornit la asalt cu neghiobiile lor aberante, apoi apele au început să le tulbure și fețele bisericești (o parte din preoțimea Moldovei). Faptul acesta ne îngrijorează și ne alarmează în mod deosebit.
Spre marea noastră nedumerire și amărăciune, ba chiar și desnădejde, sîntem martori ai unor jocuri de culise neînțelese și neacceptate de credincioși, jocuri pornite chiar în sînul sfintei noastre biserici. Am citit în ziare despre incidentul ce s-a petrecut la eparhia Bălți, despre faptele nesăbuite ale unor preoți care, nestăpînindu-și emoțiile, au provocat chiar acte de huliganism. M-a întristat și felul în care unii slujitori ai bisericii încearcă să-și demonstreze poziția pro sau contra ideii independenței bisericii basarabene de influența Moscovei.
Oricum, dezbinarea ce se face tot mai pronunțată în sînul preoțimii noastre toarnă apă la moara neprietenilor poporului, mai ales a separatiștilor care așteaptă cu spuma la gură ca noi să ne clondănim înde noi, slăbindu-ne astfel forța de rezistență. Doar aceștia visează zi și noapte să ne răzlețim, să ne punem pe gîlceavă, astfel fiind pusă în pericol lupta noastră de demnitate națională.
Sursă: Viața Satului, Nr. 39 (4756), 14 octombrie 1992, pagina 1, coloanele —.
