În 1990, la început de vară, la Președintele Sovietului Suprem al U.R.S.S., Lukianov A. I., a intrat, nu se știe pentru a cîta oară, deputatul din partea Moldovei Iu. Blohin. Pe parcursul unei conversații pe așezate el a informat șeful organului legislativ suprem asupra evenimentelor din Moldova care, după părerea dumisale, duc la ieșirea acestei republici din U.R.S.S. Interlocutorii au convenit că pentru stăvilirea acestui proces ar trebui elaborată strategia creării pe teritoriul Moldovei a încă două formațiuni statale: în stînga Nistrului și în zona găgăuză, unde anumite forțe au și desfășurat acțiuni separatiste sub dirijarea secretă a partidului. Lukianov i-a invitat la sine pe Iazov și Pugo, dîndu-le indicațiile respective. După cîteva zile la Marele Stat Major al Armatei Sovietice se lucra cu sîrguință la întocmirea unui plan de creare a acestor republici. El urma să fie pus în aplicare fără întîrziere prin intermediul Districtului militar Odesa (respectiv — cu concursul armatei a 14-a). În continuare toate indicațiile privind dirijarea acțiunilor parveneau de la grupul de deputați «Soiuz», coordonarea înfăptuind-o Lukianov. După eșecul puciului din august al C.S.S.E., arhivele fostului speaker unional au nimerit în mîinile organelor de anchetare, iar mai apoi au ajuns și la noi. Pentru cercetarea lor a fost trimis la Moscova Pavel LUTENCO, anchetator penal pentru cazuri de importanță excepțională de pe lîngă Procuratura Republicii Moldova. Dumnealui a și oferit interviul ce urmează.
— Domnule Lutenco, la începutul lunii mai postul de radio al Rusiei transmisese o informație despre tentativele Dvs. de a obține o întrevedere cu Lukianov A. I. deținut la închisoarea «Matrosskaia tișina». Ce v-a făcut să pledați pentru o asemenea întîlnire?
— Cercetînd dosarul penal ce ține de acțiunile unor persoane tiraspolene cunoscute, acțiuni orientate la dezintegrarea teritorială și la răsturnarea cu forța a structurilor legitime ale puterii de stat, noi am aflat că Smirnov I. N., Maracuța G. S. și alți lideri ai «RSSMN» pe parcursul anilor 1990—1991, chiar pînă la eșecul tentativei de a săvîrși lovitura de stat în august anul trecut, au avut mai multe întrevederi neoficiale la Moscova cu fostul Președinte al Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice A. I. Lukianov, care sprijinea pe toate căile și practic contribuia la proclamarea și înființarea formațiunilor statale nelegitime pe teritoriul Moldovei. Procurorul Republicii Moldova, Postovan D. H., a intervenit de cîteva ori în fața procurorului Rusiei, Stepankov V. G., cu rugămintea de a ni se permite să luăm cunoștință de materialele referitoare la Lukianov. Fără a primi răspuns, eu, din însărcinarea dlui Postovan, am plecat la Moscova. La Procuratura Rusiei mi s-a oferit o asemenea posibilitate.
— Ce documente concrete ați scos la iveală?
— Am reușit să iau cunoștință de jurnalul lui Lukianov, în care el își fixa minuțios, minut cu minut, toate întrevederile și conversațiile telefonice, scrisorile sosite din republica noastră, corespondența sa cu organele nelegitime din republicile nelegitime. În procesul examinării s-a dovedit că persoane de legătură între speaker și formațiunile numite erau unii deputați din grupul «Soiuz», cel mai activ dintre ei fiind Iurii Blohin. Acest «reprezentant al Moldovei» venea la Lukianov de cîteva ori pe zi, ba și se reținea aici mult mai mult ca alții. Odată s-a întîmplat chiar că de dragul întrevederii cu el Lukianov a renunțat la primirea unei înalte delegații parlamentare din Franța. Așadar, în cabinetul șefului Sovietului Suprem a luat naștere și a început să fie tradusă în viață «vrerea poporului» din stînga Nistrului. Evenimentele tiraspolene erau prezentate în mod denaturat Președintelui U.R.S.S. și de către mijloacele de informare în masă (așa ceva continuă pînă azi. — Nota aut.).
De pildă, la 21 februarie 1991, în timpul pregătirilor pentru Referendumul unional, Lukianov a întreținut o discuție cu Gorbaciov despre Moldova. Președintele țării a cerut să i se prezinte informație suplimentară, și Lukianov imediat îi telefonează lui Blohin, obține informația dorită (e clar, de ce natură), transmițînd-o apoi Președintelui. La 29 aprilie al aceluiași an timp de 10 minute Lukianov și Gorbaciov analizează prin telefon destinul Decretului cu privire la Moldova. Imediat după aceasta lui Blohin i se oferă de două ori mai mult timp. Speakerul află de la deputat că Parlamentul Moldovei «nu respectă» condițiile Decretului, iar cei de la Tiraspol se văd doar «nevoiți să reacționeze la toate acestea». Peste cîteva minute versiunea îi este raportată Președintelui țării ca fapt real.
La drept vorbind, în timp ce Blohin și compania sa îi dezinformau în fel și chip pe toți, organele oficiale ale Moldovei, menite să împiedice asemenea fapte, prea se lăsau pe tînjeală. În arhiva lui Lukianov am descoperit o mulțime de adresări și scrisori provenite de la autoritățile (legale și nelegale) tiraspolene și comrătene, dar nici una din partea celor chișinăuiene. Neîndemînarea și încetineala în execuție de care au dat dovadă organele noastre oficiale au înlesnit în anumită măsură apropierea consecințelor cu care ne confruntăm azi.
— Să ne referim măcar la o parte din corespondența lui Lukianov.
— La 10 aprilie 1991 Smirnov și Maracuța i-au adresat demersul «Cu privire la necesitatea creării sistemului unic al organelor de drept din Transnistria», în care ei roagă șeful Parlamentului să permită lichidarea organelor de menținere a ordinii de drept existente în zona răsăriteană a Moldovei și înființarea în locul lor a unor organe noi, care n-ar fi subordonate Chișinăului. (Precum se știe, acțiunea în cauză a fost realizată cu aplicarea forței toamna trecută). Au fost de ajuns doar două (!) zile ca să apară pe mesajul cu pricina următoarea rezoluție a lui Lukianov: «Tov. Golik Iu. V., Pugo V. K., Trubin N. S., Iakovlev V. S., Lușcikov S. G. — Rog să examinați în mod minuțios chestiunile abordate și, dacă e posibil, să soluționați principalele din ele. 12 aprilie 1990».
Știa prea bine că dispoziția «să soluționați principalele din ele» contravine legilor, o scrie un om care elaborează aceste legi. Precum vedem, fariseismul întrece orice măsură. Însă un alt jurist Trubin N. S., pe atunci Procuror General al U.R.S.S., nu și-a permis să-și calce în picioare principiul profesional elementar, răspunzîndu-i lui Lukianov: «Stimate Anatolii Ivanovici! Pentru crearea în Transnistria a unor organe de procuratură subordonate nemijlocit Procuraturii U.R.S.S. nu există temeiuri juridice. Asemenea tentative ar face doar să se acutizeze relațiile interetnice».
Așadar, Procurorul U.R.S.S. a dat un răspuns onest. Prin aceasta el a recunoscut faptul real că acutizarea relațiilor interetnice din republica noastră își ia începutul din Moscova și că în calitate de factori ai acestei acutizări pînă în prezent se manifestă acțiunile forțelor separatiste. Sîngele vărsat în republica noastră este pe conștiința lor.
Un alt exemplu. În ziua de 14 mai a aceluiași an Iurii Blohin transmite speakerului hotărîrea liderilor impostori ai autoproclamatei republici sovietice socialiste moldovenești nistrene «Despre participarea R.S.S.M. Nistrene la pregătirea și semnarea Tratatului unional». Pe acest document Lukianov așterne o rezoluție ceva mai fermă. «Tov. Nișanov R. N., Șișcov L. D. E necesar a elabora strategia acestei participări, propuneți variante de soluții pentru chestiunea în cauză». După cum vedeți, la Kremlin se întocmea o adevărată strategie pentru ceea ce avem astăzi în republică. Aș putea numi și alte fapte de atribuție a lui Lukianov la înjghebarea formațiunilor statale nelegitime de pe teritoriul Moldovei. Pentru a-și face mendrele el găsea de cuviință să pescuiască cîte ceva pînă și în scrisorile anonime sosite din republica noastră.
Vă mai pot spune că noi posedăm informație și despre contribuția altor persoane moscovite la dezmembrarea Moldovei. Și nu toți sînt dintre ghekacepiști.
— Îndrăznesc să întreb — ce rol printre ei îl joacă jurnaliștii moscoviți, care continuă să dezinformeze publicul în ceea ce privește evenimentele din republica noastră?
— Dacă îi aveți în vedere pe K. Mealo de la «Novoe vremea», Fateev de la TV Ostankino, pe corespondenții speciali și de pe teren de la «Komsomoliskaia pravda», pe A. Nevzorov și pe alții de tipul lor, vă pot mărturisi că unii dintre ei aveau legături directe cu ghekacepiștii, atîta doar că n-au reușit să se manifeste în cele trei zile, dar în schimb mai apoi o parte din ei s-au dovedit a fi niște dezinformatori militanți. O altă parte, în virtutea modalității seculare de cultură națională a rușilor și deficitului de profesionalism, nici nu pot să scrie altfel. Iar unii pur și simplu s-au pomenit sub înrîurirea anumitor forțe, nici nu-și dau seama cîtă daună își pricinuiesc lor înșiși și poporului lor. Pare-mi-se, Dvs. scriați într-un articol ca următoarea lovitură de stat de pe fostul pămînt sovietic va putea începe sub pretextul «apărării familiilor de ofițeri». După cum știm, nu demult armata a 14-a a ieșit pe poziții de luptă în Moldova tocmai sub un atare pretext. Deși dirijarea acțiunilor ei le-a preluat faimosul general Makașov, acești ziariști o țin pe a lor. Ar fi de dorit ca ei să se dumerească ceva mai devreme decît vor fi să ajungă acțiunile de «apărare a familiilor de ofițeri» pînă la Kiev și Moscova.
DIN PARTEA AUTORULUI: Sperăm că de azi înainte organele de stat ale Moldovei vor întreprinde măsuri mai eficiente pentru informarea Moscovei, precum și a republicilor fostei Uniuni, asupra adevărului și minciunii «despre republica nistreană». Reprezentanților presei obiective din Rusia le putem spune că le oferim cu plăcere documente și posibilitatea de a se publica.
Pentru conformitate Gheorghii MIRZENCO. («Nezavisimaia Moldova», 20.05.92).
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 84–85 (17954–17955), 20 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
