Sîntem în al șaptelea an după tragedia de la Cernobîl, dar urmările ei ne pasc tot mai mult și mai mult. La lichidarea acelui foc fără flăcări, care mai continuă și astăzi, au participat și mulți feciori din republica noastră. Pe atunci se făceau abia primii pași pe calea democratizării și publicității, dar pînă la instaurarea acestora era cale lungă. Flăcăii noștri nu știau unde sînt duși, căci la comisariatul militar li se spunea fraza standard «Ocerednaia perepodgotovka».
Duși pentru trei luni acolo, mulți se grăbeau să se întoarcă acasă. Puteau s-o facă peste 24 de zile, dacă lucrau aceste zile direct la reactor. Însă nimeni nu știa cît îi va costa pe urmă acele trei luni de zile și în special cele 24 de zile lîngă reactor. Nemaivorbind de faptul că mulți rămîneau acolo și pe un termen mai îndelungat.
Așa s-a întîmplat că în pragul marilor evenimente sociale și politice, al crizei economice ne-am pomenit și cu sănătatea grav zdruncinată. Toate privilegiile prevăzute pentru acest contingent nu pot înlocui sănătatea pierdută. Ce-i drept, la Guvern ne întîmpinau întotdeauna binevoitor și cu răbdare. De la bun început problema esențială s-a dovedit a fi asigurarea asistenței medicale: toți suferinzii erau tratați la policlinicile de la locul de trai.
La 19 aprilie 1990 a fost organizată societatea «Cernobîl». Și am remarca în mod deosebit receptivitatea Ministerului Sănătății, în fruntea căruia venise dl profesor G. Ghidirim, la solicitările societății. Operativ s-a adoptat hotărîrea privind îmbunătățirea asistenței medicale a suferinzilor. După părerea noastră, dl ministru a soluționat problema în mod ideal: primul document favorabil pentru noi, pătimiții, semnat de dl Ghidirim, ordinul 330 din decem-
(Sfîrșit în pag. 2).
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 84–85 (17954–17955), 20 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
