Pornind de la principiile Declarației sale din 10 septembrie 1991 privind aspecte ale securității și dezarmării și confirmînd politica reducerii tensiunii și promovării dezarmării în relațiile cu alte state, Parlamentul Republicii Moldova hotărăște:
1. Ratificarea Tratatului cu privire la forțele armate convenționale în Europa, semnat la Paris la 19 noiembrie 1990, cu toate protocoalele și documentele adiționale, a Convenției cu privire la nivelurile maxime pentru cantitățile de armamente convenționale și tehnică în legătură cu Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa, semnată la Budapesta la 3 noiembrie 1990, a Documentului final al Conferinței extraordinare a statelor participante la Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa, semnat la Oslo la 5 iunie 1992, și a Convenției privind principiile și modul de realizare a Tratatului cu privire la forțele armate convenționale în Europa, semnat la Tașkent la 15 mai 1992.
2. Ministerul Afacerilor Externe va asigura pregătirea și remiterea instrumentelor de ratificare la statele depozitare.
Chișinău, 1 iulie 1992.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 94 (17964), 8 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
