Jumătate din «grupa lui […]» moare la Coșnița într-o […]ă noapte
[C]azacii primesc 5 mii de […] pentru fiecare viață de om [suprim]ată
Legea cazacilor: cine nu [împuș]că, nu... mănîncă
Divizia 59 a armatei a 14-[ea est]e pichetată de batalionul [Galin]ei Andreeva
Lebed — comandant al [regim]entului de aeropurtate din [Chiși]nău, declară că Moscova […]te de acord ca acest re[gimen]t să părăsească teritoriul [Repu]blicii Moldova.
[Ar] fi cu totul inexact să mai vorbim [de] conflictul din stînga Nistrului. [Deoare]ce, în 18 mai curent, atacurile […]știlor s-au extins vertiginos pe […] drept al Nistrului, bombardînd […]ntregi și făcînd numeroase victime [în rîn]dul populației civile din estul Mol[dovei].
[N]ebunia, măcelul smirnovist sau [apoc]alipsa bolșevică rămîn, totuși, con[…]ate în Transnistria. Sîntem în 21 […]ind, împreună cu redactorii Rodica [Mah]u și Andrei Viziru de la Radio[difuz]iunea de la Chișinău, ne îndreptăm […] Transnistria, și anume în satul [Coșn]ița unde, în noaptea care trecuse, […]duse una dintre cele mai crîncene […] de la începutul războiului.
Trecem mai întîi pe la tabăra mi[litar]ă (fostă tabără de copii) de la Vadul [lui] Vodă, unde stăm de vorbă cu [loco]tenent colonel de poliție Boris [Schi]țco. Aflăm de la domnia sa că pe [pozi]țiile de apărare ale poliției din [apro]pierea satului Coșnița, muriseră, în [noa]ptea trecută șapte polițiști din «grupa Filea» (pseudonim de război). Doi [ar]seră de vii într-o mașină blindată. [C]olonelul Boris Schițco ne istorisește [o mu]lțime de întîmplări de pe front, care [de c]are mai zguduitoare, incredibile, și [pen]tru care, din păcate, nu există su[fici]ent spațiu de relatare într-un singur [rep]ortaj. Voi aminti doar de mărturiile […]ilor prizonieri, mărturii potrivit [căro]ra ei primesc de la Tiraspol cîte 5000 [de r]uble pentru fiecare viață de om [supr]imată, indiferent că este vorba de [un p]olițist, un civil, o femeie sau un copil. [Sî]nt aici pentru a împușca români, iar […] nu împușcă... nu mănîncă. Fiindcă […] [pri]mește nici un ban de la statul lor [majo]r din Tiraspol. Tot de aici aflăm că […] mai pe aeroportul din Tiraspol a [ateri]zat un avion cu încă 600 de cazaci […] Moscova. Despre Galina Andreeva […] spune că, la fel ca Smirnov, preșe[dint]ele așa-zisei republici transnistrene, […] o fostă KGB-istă și că divizia 59 a [arma]tei a 14-ea este în continuare pi[chet]ată de ea și batalionul ei de femei [războ]inice.
De la tabăra militară de la Vadul lui […] sîntem preluați de o echipă spe[cială] de polițiști și numai astfel reușim [să tr]ecem podul peste Nistru, în Tran[snistr]ia. Pînă în prima linie a frontului […]m prin linia a treia, apoi a doua, […]ă la o distanță apreciabilă de sat. [Poli]țiștii Republicii Moldova au reușit [să-i] facă pe gardiști să se retragă, […]îndu-le pozițiile din apropierea satului Coșnița și împingîndu-i la o distanță de cîțiva km de case.
În linia întîi, nimerim în plin foc de mitralieră. Ne facem astfel reportajele printr-o ploaie de gloanțe. Atmosfera e plină de teroare. La aceasta se adaugă nervozitatea luptătorilor de pe aceste poziții, iritați (și pe bună dreptate!) de prezența noastră, a ziariștilor, în plin foc, obligîndu-i să ne acopere prin riposte înverșunate spre pozițiile gardiștilor aflate doar la cîteva sute de metri.
Ghemuită lîngă un zid, sau ceea ce a mai rămas dintr-un zid al unei foste clădiri, stau de vorbă cu lt. major Anatolie Caraman, comandant de companie. Interlocutorul meu se află într-o stare de maximă surexcitare, iar durerea pierderii atîtor camarazi în noaptea care trecuse, îl face totodată dur și flexibil, trecînd ușor de la lacrimi la reproșuri și invers: «Din România ziceți că sunteți? Atunci scrieți așa: «Fraților români, nu lași, cum au fost tații și bunicii voștri în '40! Mai lăsați dracului grevele și conflictele voastre mărunte! Gîndiți-vă la noi, care murim aici apărînd acest pămînt, care este și al vostru! Murim, și nici măcar armament suficient ca să ne apărăm nu avem! Fără să mai vorbim de ajutoarele umanitare pe care ni le trimiteți voi din România și care nu ajung niciodată pe front la noi. Ele pică tot în mîna bișnițarilor care le revînd în România. Iar noi ducem lipsă de medicamente, de hrană suficientă, de haine! Românie, Patrie-mamă, nu ne lăsa iarăși pradă barbarilor ruși! — așa să scrieți, doamnă! Și mai scrieți că aseară au murit aici șapte băieți ai noștri, din «grupa lui Filea». Doi au ars de vii într-o mașină blindată. Pe ceilalți cinci i-am scos eu de pe cîmpul de luptă. Aveau limba ruptă! Asta este adevărul! De-aia vreau să scrieți chiar așa! Voi vă țineți de greve și cereți întruna bani, iar frații voștri moldoveni mor schingiuiți».
Tocmai vreau să-i fac semn colegei mele de la radio, Rodica Mahu, care ia interviu unui alt ofițer, pe loc deschis, în raza vizuală a gardiștilor. Dar nu apuc să-i fac semn să vină lîngă zid, la adăpost, cînd zidul bubuie deodată străpuns de un glonte. Eram deja la pămînt în momentul în care glontele străpungea zidul, altfel s-ar fi oprit în țeasta mea. Mi-a părut rău, mai tîrziu că n-am cules glontele de pe jos păstrîndu-l ca pe o amintire a bunăvoinței Celui de Sus.
Lt. major Anatolie Caraman îmi povestește, mai departe cum s-a întîmplat noaptea trecută cu «grupa lui Filea». Filea era unul dintre cei mai curajoși luptători de la Coșnița. În noaptea trecută a plecat cu două grupe spre pozițiile gardiștilor, ca să observe cît de bine au fost dotate, cu armament greu (tancuri, tunuri și tanchete) de către armata a 14-ea, și care sunt șansele poliției moldovenești de a-i forța să se retragă. Filea mergea în față cu o grupă, iar cealaltă grupă îi acoperea din spate. Au fost sălbatic atacați de gardiști. Filea a murit împreună cu încă șase băieți ai lui. Aproape toți ceilalți au fost grav răniți. După încetarea focului — povestește dl Caraman — am ajuns la o înțelegere cu cazacii să ne ajute să ne stringem morții și răniții. Ei au venit cu o mașină de amplasat mine, și ne-au ajutat să luăm o parte din morți și răniți. Mulți dintre răniți au rămas însă la cazaci. Unii dintre ei poate au și murit, nu știm nimic...
Vineri, 22 mai, la Chișinău, a avut loc înmormîntarea lt. de poliție Ion Filip (Filea). Au participat toți camarazii de arme și reprezentanți ai M.A.I. Convoiul mortuar a făcut un popas la statuia lui Ștefan cel Mare. În amintirea eroului căzut s-au tras salve de focuri. «Așa vă trebuie, dacă vreți independență» — a exclamat un rusofon privind convoiul mortuar. Șase băieți moldoveni au tăbărît pe nemernic, și l-ar fi ucis pe loc dacă n-ar fi intervenit forțele de ordine.
Sîmbătă, 23 mai, vizitez din nou regimentul de aeropurtate care este singurul regiment militar rămas pe teritoriul Republicii Moldova, fără să fi depus jurămîntul pentru Republică. La inițiativa unui grup de femei acest regiment este pichetat din ziua de 20 mai de masive grupe de cetățeni care se tem că regimentul de aeropurtate va ieși pe străzile Chișinăului cu armamentul aflat în dotare, ocupînd orașul, la ordinul Moscovei.
Comandantul regimentului, dl Lebed, care, deși pretinde că familia lui este moldovenească, nu cunoaște limba română. Așa că stă de vorbă cu mine printr-un interpret. La întrebarea mea, dacă s-a stabilit o dată anume la care acest regiment va părăsi Moldova, dl Lebed răspunde că se stabilise această dată pe 25 mai. Dar din cauza populației care a blocat porțile regimentului, plecarea s-a amînat pentru 25 iunie. Și dacă la 25 iunie oamenii vor fi tot aici, la porțile regimentului? — întreb. «Atunci nu vom pleca nici pe 25 iunie». «Dar care este atitudinea Moscovei față de ultimatumul dat de către populația Chișinăului regimentului de aeropurtate?» — întreb, iar dl Lebed răspunde: «Moscova nu este de acord să părăsim Republica Moldova». Dl Valeriu Muravschi premierul Republicii a semnat un act prin care Moldova admite staționarea forțelor strategice ale C.S.I. pe teritoriul său. Iar cîtă vreme acest act rămîne în vigoare, staționarea noastră aici este absolut legală...
În zilele de 21, 22 și 23 mai tiruri intense de focuri au atacat satele Cocieri, Coșnița și Malovata. Au fost bombardate casele locuitorilor pașnici din dreapta și stînga Nistrului. În vremea aceasta uzina metalurgică din Tiraspol a continuat să fabrice armament pentru separatiști, iar cazacii au continuat să sosească în număr mare de la Moscova. Tot la Moscova grupuri masive de voluntari se pregătesc să vină în Transnistria, în «ajutorul» rușilor.
Poporul din Basarabia, nu se înarmează, nu cheamă pe nimeni în ajutor, dar ți se taie parcă respirația văzînd la televizor clipurile înfățișînd scene de luptă din Transnistria pe fundalul unui cîntec cunoscut românilor de pretutindeni: «Treceți batalioane române Carpații, / Vă cheamă izbînda, vă cheamă și frații»...
Sursă: Glasul, Nr. —, 29 mai 1992, pagina 3, coloanele —.
