Noua componență a Sovietului Suprem al RSS Moldova și Prezidiul său nu au reușit să stabilizeze situația social-politică din republică; dimpotrivă, prin acțiunile lor au adus-o aproape de punctul critic.
Cauza primordială a acestei situații a fost faptul că Frontul Popular din Moldova, format în mai 1989, cochetând cu sentimentele naționale ale poporului moldovenesc, a reușit în cursul alegerilor să-și treacă susținătorii în Sovietul Suprem al RSS Moldova.
Folosind metode de amenințare și intimidare a deputaților de naționalitate moldovenească, precum și metode de constrângere fizică a deputaților de alte naționalități, FPM a dat formă de lege tuturor prevederilor principiale de bază ale programului său, adoptat la Congresul al II-lea al FPM, și a format, de asemenea, conducerea republicii după criteriul mononațional.
La aceasta a contribuit îngăduința față de activitatea FPM din partea foștilor și actualilor conducători ai republicii: S. K. Grossu, A. A. Mocanu, M. I. Snegur, P. K. Lucinschi. Ultimul a reușit să izoleze PCM de lupta împotriva elementelor naționaliste, acoperindu-se cu lozinci despre renașterea națională și consolidarea tuturor forțelor sociale din republică.
Ieșirile extremiste ale FPM s-au manifestat pentru prima dată în primăvara și vara anului 1989, mai ales la asediul clădirii Sovietului Suprem, în timpul sesiunii a XIII-a a legislaturii a unsprezecea. Legea «Cu privire la funcționarea limbilor», adoptată la sesiune, și trecerea limbii moldovenești la grafia latină au făcut ca cea mai mare parte a poporului moldovenesc să devină analfabetă, fiind lezate totodată drepturile politice și civile ale reprezentanților altor naționalități.
A urmat apoi zădărnicirea paradei militare de la 7 noiembrie 1989, asaltul clădirii MAI de Ziua miliției sovietice, la 10 noiembrie 1989 etc.
După acapararea puterii, FPM a trecut la activitatea sa «legislativă»: la 27 aprilie 1990 a fost introdus «tricolorul» — drapelul unui stat străin, sub umbra căruia, în anii ocupației româno-fasciste, s-au săvârșit crime împotriva popoarelor Moldovei; la 5 iunie 1990 au fost adoptate legi draconice fără precedent privind urmărirea penală pentru disidență (art. 203¹, 203², 203³ ș.a.), contrar art. 37, 46, 48, 49 ale Constituției RSS Moldova și Legii URSS «Cu privire la autoadministrarea locală și gospodăria locală în URSS»; Congresul I al deputaților din Transnistria a fost declarat ilegal, i s-au atribuit acuzații imaginare de creare a unor structuri paralele ale puterii și s-au auzit amenințări cu aplicarea de sancțiuni față de organizatorii lui.
Regimul lingvistic instituit în Moldova amenință economia națională a regiunii cu pierderea cadrelor de specialiști. Separatismul economic al guvernului RSSM este inacceptabil din cauza multitudinii legăturilor de cooperare ale economiei Transnistriei cu economia națională a Ucrainei și Rusiei, a altor republici ale Uniunii RSS. Sistemul administrativ-birocratic republican nu este demontat, el trece doar printr-o reorganizare pe bază mononațională. S-a întreprins naționalizarea unilaterală a industriei de subordonare unională, continuă retragerea ilegală a mijloacelor bănești din veniturile de gestiune economică ale întreprinderilor industriale și agricole pentru trecerea lucrărilor de secretariat la limba română.
Selectarea și promovarea cadrelor nu după calitățile profesionale, ci în funcție de cunoașterea limbii de stat și de apartenența lor națională nu sunt condiționate de necesitatea social-economică și constituie un factor intolerabil de politizare a conducerii economice. Ruperea legăturilor economice ale regiunii, ca și ale întregii Moldove, cu celelalte republici ale federației sovietice ne va lipsi de posibilitatea de a folosi avantajele diviziunii regionale a muncii, va complica aprovizionarea cu materie primă și purtători de energie, va îngreuna desfacerea producției. Continuarea cursului voluntarist al actualei conduceri a Moldovei în domeniul economiei amenință republica, și în special Transnistria, cu o catastrofă economică.
Congresul al doilea al deputaților poporului din sovietele de toate nivelurile din regiunea transnistreană, examinând și discutând documentele oficiale adoptate la 23 iunie 1990 de Sovietul Suprem al RSS Moldova de legislatura a douăsprezecea, constată că organul suprem al puterii de stat al republicii a consfințit ieșirea RSS Moldova din componența Uniunii RSS.
Această concluzie decurge nemijlocit din conținutul Declarației cu privire la suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldova. Declarația nu prevede intrarea RSS Moldova în componența Uniunii RSS, nu recunoaște că cetățeanul RSS Moldova este concomitent și cetățean al Uniunii RSS, exclude posibilitatea acțiunii pe teritoriul republicii a legilor și a altor acte normative ale Uniunii RSS fără ratificarea (aprobarea) lor de către Sovietul Suprem al RSS Moldova. Prin Declarație, RSS Moldova este proclamată zonă demilitarizată, ceea ce scoate republica de sub jurisdicția de apărare a Uniunii RSS. În sfârșit, prevederile Declarației sunt considerate drept poziție a RSS Moldova «la pregătirea și încheierea Tratatului Unional în cadrul comunității de state suverane». O asemenea poziție nu înseamnă altceva decât excluderea RSS Moldova din componența Federației reînnoite a Uniunii RSS și viziunea asupra ei în componența unei «așa-zise» comunități de state suverane, cu o delimitare nedeterminată a împuternicirilor centrului și ale republicilor.
Concluzia menționată mai sus decurge, de asemenea, din Concluziile comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldova privind aprecierea politico-juridică a tratatului sovieto-german de neagresiune și a protocolului adițional secret din 23 august 1939, precum și a consecințelor lor pentru Basarabia și Bucovina de Nord, aprobate la 23 iunie 1990 de Sovietul Suprem al RSS Moldova.
În «Concluzii», contrar adevărului istoric, sunt expuse în felul lor două prevederi politico-juridice. Prima dintre ele afirmă că la 28 iunie 1940 URSS a ocupat prin forța armelor Basarabia și Bucovina de Nord, chipurile împotriva voinței populației acestui ținut.
A doua prevedere a «Concluziilor» Sovietului Suprem al RSS Moldova atrage după sine, sub aspect juridic, suspendarea acțiunii Legii URSS «Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești unionale», precum și încălcarea art. 71, 73, 74, 75 ș.a. ale Constituției URSS în vigoare.
Sovietul Suprem al URSS și Președintele nu au reacționat la această acțiune politică din partea Sovietului Suprem al RSS Moldova, ceea ce poate fi apreciat ca o recunoaștere a legitimității acestui act. În acest caz, va fi nul și punctul 2 al legii menționate mai sus, în partea privind includerea în componența RSS Moldovenești a orașului Tiraspol și a raioanelor Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbnița, Slobozia și Tiraspol ale Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, care a existat până în 1940.
Prevederile citate ale «Concluziilor» dau temei să se constate că Sovietul Suprem al RSS Moldova, fără o voință exprimată în acest sens a popoarelor moldovenesc și ucrainean, încălcând Actul de la Helsinki din 1975, și fără a avea împuterniciri în acest sens din partea României, recunoaște acesteia din urmă dreptul suveran asupra unor părți ale teritoriului RSS Moldova, asupra Basarabiei și Bucovinei de Nord, declarând ilegală formarea la 2 august 1940 a RSS Moldovenești. Prin aceasta, Sovietul Suprem al RSS Moldova se lipsește de dreptul de organ suprem al statului suveran RSS Moldova. Existența unui astfel de stat, după logica «Concluziilor», este exclusă, căci părți ale teritoriului lui sunt recunoscute ca teritoriu al României, ocupat din 1940 de Uniunea RSS. În virtutea acestui fapt, «Concluziile» examinate anulează complet și Declarația cu privire la suveranitatea RSS Moldova. Nu întâmplător, așadar, congresul al doilea al Frontului Popular din Moldova a propus redenumirea RSS Moldova în Republica Română Moldova.
Al doilea program al FPM a pus, în esență, condiții vădit inacceptabile pentru încheierea noului Tratat Unional. Evenimentele din ultima vreme permit să se prognozeze cu un grad mare de probabilitate că acest program va fi îmbrăcat în formă de lege.
La primele măsuri ale sovietelor locale din Transnistria pentru apărarea drepturilor alegătorilor lor, prezidiul SS al RSS Moldova a reacționat prin cunoscuta hotărâre din 5 iunie 1990, în care a acuzat de activitate anticonstituțională organele puterii sovietice din Tiraspol, Râbnița și Bender, ale căror hotărâri au fost confirmate prin voința exprimată a poporului (referendum), iar în p. 5 al acestei hotărâri este camuflată amenințarea dizolvării sovietelor locale de deputați ai poporului. Primul pas în acest sens a fost făcut — secțiile de afaceri interne au fost scoase din subordinea comitetelor executive ale sovietelor orășenești. Prin aceasta, prezidiul SS al RSS Moldova a încălcat art. 2 și art. 5 ale Constituției URSS și ale Constituției RSSM, unde se spune că întreaga putere în țară aparține poporului, care o exercită prin sovietele de deputați ai poporului, iar cele mai importante chestiuni le soluționează nemijlocit, prin referendum.
Șeful guvernului, M. Druc, amenință de pe paginile presei Transnistria nesupusă cu repetarea pe pământul nostru a experienței Karabahului de Munte, Ulsterului, Libanului și le recomandă tuturor persoanelor de naționalitate nemoldovenească să plece din republică.
Congresul percepe procesele istorice care au avut loc pe pământul nostru străvechi din vremea Rusiei Kievene ca formare a unui anumit etnos, care populează astăzi sud-vestul țării și este alcătuit din urmași ai strămutaților din Rusia, Ucraina, Moldova, Polonia, Bulgaria, Germania, Grecia și din alte țări.
Practic, acest etnos s-a constituit până la formarea, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a Novorossiei în componența statului rus.
Realitatea istorică constă și în faptul că în 1924, pe teritoriul RSSU, a fost formată RASS Moldovenească, deși moldovenii constituiau doar 30 la sută din populația ei.
Respectând particularitățile naționale și originalitatea culturii părții moldovenești a populației regiunii transnistrene, în scopul creării condițiilor pentru păstrarea și dezvoltarea națiunii moldovenești, ferind-o de românizarea totală, congresul al doilea consideră oportun să confere republicii nou-create statutul național de «Moldovenească», subliniind totodată egalitatea în drepturi a tuturor națiunilor și popoarelor din republică și conferind denumirii și semnul geografic — Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană.
Sursă: Rîbnițkii Metalurg, Nr. 31 (280), 4 septembrie 1990, pagina 2, coloanele —.
