Domnule președinte!
Întorși zilele acestea pe la cuiburile noastre de la Tighina, Copanca, Chițcani, mai puțini decît ne-am dus, la chemarea D-stră, la apărarea scumpei Moldove «suverane și independente», am simțit nevoia să ne adunăm și să discutăm unele probleme la zi. În consecință, am ajuns la concluzia de a vă pune cîteva întrebări, după cum urmează:
1. Pentru ce am stat în tranșee, nedormiți, nemîncați, cu fața în colb și glod, sub gloanțe și obuze, polițiștii și voluntarii, dacă n-am apărat nimic ci, din contra, am pierdut tot, fiind ocupați încă o dată de armata rusească?
2. Cum ați putut să vă închinați și să ne închinați lui Elțin și Ruțkoi, știind că din porunca lor au murit sute, dacă nu chiar mii, de compatrioți, floarea națiunii, și că, la sigur, vor mai muri încă mulți sub gloanțele rusești?
3. Cum puteți D-stră, și credeți că am putea și noi, avea încredere în capacitățile guvernului, condus de Sangheli, de a redresa situația noastră economică, știind prea bine că tot el a dus-o de rîpă pînă acum?
4. În sfîrșit, Vă întrebăm, dle președinte, cît timp veți ceda în fața tuturor, umilindu-ne și înjosindu-ne, lăsînd țara de izbeliște, în mîinile veneticilor de tot soiul, care se tot adună pe capul nostru.
V-ați grăbit să ne luați armele, și asta nu din grija țării, pe care, chipurile, am putea s-o ducem noi, voluntarii-frontiști, la pierzanie, ci din frica oarbă de a vă pierde fotoliul prezidențial, uitînd, că tot noi, acești voluntari, v-am înscăunat în el. Nu vă temeți, n-am luptat și nu ne-am dorit scaune noi, am vrut doar liniștea și prosperarea țării, o vrem întreagă, cu adevărat întreagă. Vă cerem să nu ne huliți și batjocoriți la tot pasul, aruncînd în capul nostru propriile păcate și propria neputință.
În numele unui grup de voluntari, membri ai F.P.C.D., din Căușeni,
P.S. Credem că și-ar fi pus semnătura sub aceste întrebări și cei 44 de căușeneni, căzuți în lupte, precum și o bună parte din voluntarii reveniți la vatră.
Sursă: Țara, Nr. 32 (102), 4 august 1992, pagina 1, coloanele —.
