PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 11 august 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. 113 (17983) · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Odihnește, Doamne, inima lor caldă”

Ce vrei să faci?

Odihnește, Doamne, inima lor caldă

De Cor. «M. S.»
Textul articolului

Odihnește sufletele lor tinere răpuse mișelește într-un război absurd.

Luni, 10 august 1992. Zi de doliu întru comemorarea celor căzuți în acțiunile militare pentru apărarea independenței și integrității Moldovei și a victimelor conflictului armat. Catedrala din centrul Chișinăului. Sute de luminări aprinse întru odihna veșnică a bravilor noștri bărbați căzuți la Dubăsari, Coșnița, Cocieri, Bender... Este nespus de greu să vorbești despre Durere. Despre Durere nu se vorbește. Durerea se tace. Durerea se mărturisește printr-o luminare aprinsă, prin lacrima ce cade peste creștetele copiilor rămași fără tată, peste basmaua femeii rămasă văduvă de război... Ce nenoroc a dat peste neamul nostru ca la sfîrșitul secolului XX să moară cei mai viguroși bărbați, pentru ce??? Iată întrebarea la care încă nu avem un răspuns.

Iar noi, ca oameni, să-i iertăm și să-i pomenim la fiecare început de zi nouă. La fiecare răsărit de soare să le sădim o floare pe mormînt, iar la naștere să numim un copil cu numele lor, un sat, să le înălțăm o casă gîndind la ei. Gîndind îndurerați și înlăcrimați la acești frumoși copii care au lăsat oamenilor cerul senin de-asupra noastră. Nimic mai dulce decît să mori pentru Patrie. Pentru Patrie au avut și Ei conștiința că mor. Fie țărîna de pe mormintele lor ușoară și veșnică pacea sufletelor lor!

La parastasul organizat de Înalt Prea Sfințitul Vladimir, arhiepiscop al Chișinăului, la Catedrală cu ocazia zilei de doliu întru comemorarea celor căzuți în acțiunile militare au participat și au aprins cîte o luminare reprezentanții conducerii republicii.

Foto de Tudor Iovu.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. 113 (17983), 11 august 1992, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Odihnește, Doamne, inima lor caldă”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1 · 1/2